Dacia, salariati contra patroni. Cine are dreptate?

Pro Renault
 

1. Cu siguranta, investitorul francez de la Dacia trece acum prin momente faste. Vanzarile modelului Logan au depasit, inca de la lansare, chiar si cele mai optimiste asteptari. Anul 2007, a adus insa o schimbare substantiala. Pentru prima data in istorie, fabrica de la Colibasi a vandut mai multe masini pe piata externa decat pe cea romaneasca.

Sunt doua mesaje pe care, nu ne indoim, francezii stiu sa le perceapa corect: in acelasi timp, piata romaneasca scade, iar cea externa creste. Desigur, pot exista remedii pentru tendinta de scadere (si anume, cresterea vanzarilor pe segmentul de autoutilitare), dar semnalul de alarma a fost  tras. O data cu venirea americanilor de la Ford la Craiova este de asteptat ca piata romaneasca sa devina si mai concurentiala.

Pentru a intelege motivele pentru care francezii negociaza la sange salariile, trebuie sa privim cifrele in ansamblu. In anul 2005, Dacia avea o cifra de afaceri de 1,2 miliarede euro si un profit net de 57 milioane de euro.

In anul 2006, Dacia a avut o cifra de afaceri de 1,54 miliarde euro si un profit net de 100 milioane euro. In fine, pentru anul 2007 nu avem decat estimari: cifra de afaceri de 1,8 miliarde euro si un profit net de aproximativ 120 de milioane euro. In total, ultimii trei ani au adus pentru Dacia un profit de aproximativ 277 milioane de euro.

Acest profit trebuie comparat cu pierderile declarate de investitorul francez in perioada 2000-2004 care ajung la 360 milioane euro. Cu alte cuvinte, abia in acest an, daca va mentine ritmul de crestere din ultimii ani, Renault va putea sa recupereze pierderile inregistrate in anii 2000-2004. La aceste sume, ar trebui adaugate si investitiile, estimate de Renault la 800 milioane euro, dar, desigur, aceasta suma include si capitalul de lucru asigurat companiei.

Ceea ce face mai dificil de estimat care este suma neta investita. Dar, toate aceste cifre, puse cap la cap, pot da o explicatie pentru zgarcenia cu care negociaza francezii. O companie care nu si-a recuperat pierderile din anii anteriori si nici investitiile, nu poate fi prea darnica.

2. Exista o anumita inflexibilitate a sindicatelor. Nu ma refer la procentajul de crestere a salariilor pe care il doresc salariatii, ci la modalitatea in care poate fi obtinuta o sporire a veniturilor. Concret, sindicatele ar putea cere un pachet salarial care sa fie relativ avantajos si pentru anagajator. Este vorba despre plata unor contributii la fondurile de pensii private sau despre plata unei asigurari de sanatate.

Pro sindicate

1. Sindicatele de la Dacia pot fi indreptatite sa ceara salarii mai mari, pentru ca un salariu mediu net de noua milioane de lei lunar se inscrie in media statistica din Romania, dar este un castig care nu poate multumi un  salariat dintr-o industrie de varf.

2. In pofida faptului ca, per total, investitia Dacia in Romania nu a devenit profitabila, muncitorii argeseni pot forta cresterea salariilor macar din doua motive: a) ultimii ani au fost profitabili pentru uzinele Dacia. b) Criza fortei de munca nu a atins acest sector, dar venirea Ford face ca asteptarile salariale ale industriei sa fie tot mai mari.

Sperantele legate de Ford pot fi, insa, doar un mod al sindicatelor de a se imbata cu apa rece, intrucat fabrica de la Craiova nu este o investitie greenfield, la care se angajeaza salariati, ci una deja existenta. Cu toate acestea, este posibil sa exista o presiune salariala in industria auto romaneasca si cu timpul sa se dezvolte un soi de mandrie a breslei.

3. Pentru publicul romanesc, dar si pentru salariati ar fi fost mult mai util ca Dacia sa fie cotata la Bursa de valori. In felul acesta, cifrele companiei ar fi fost mai transparente si ar fi permis o analiza mai solida.

Si totusi, exista o solutie? Ca de obicei, calea de mijloc.

Un articol de Constantin Rudnitchi