Comisionul mai tare ca industria de aparare

Ambitiosul program de inzestrare a trupelor terestre cu circa 600 de transportoare blindate, pana in anul 2025, va costa bugetul national peste 1,5 miliarde de euro. Daca audaugam si intentia de a comanda avioane de lupta multirol, care ar urma sa schimbe flota de MIG 21 Lancer, operatiune care mai scoate din buget alte peste 4 miliarde de euro, ajungem la concluzia ca intrarea in NATO ne costa cat nu face.

Iluzia cultivata de guvernanti, conform careia dotarea armatei la standardele NATO va duce inevitabil si la revigorarea industriei autohtone de armament s-a spulberat definitiv, exemplul masinilor blindate pentru infanterie fiind cel mai elocvent in acest sens. S-o luam de la capat.

Inainte de a analiza tema propusa merita sa amintim ca programul de inzestrare al Armatei a debutat cu achizitionarea celebrelor fregate de la englezi, fregate care, in treacat fie spus, faceau parte din arsenalul de tinte pe care marina regala le folosea pentru tragerile de antrenament, iar modernizarea lor nu a implicat aproape in nici un fel industria romaneasca, asa cum prevedea programul de offset.

E un capitol depasit deja si nu mai are rost sa insistam asupra lui, decat atragand atentia asupra programului de intretinere al celor doua fregate, care va mai scoate din bugetul apararii o caruta de bani. Unde nu-i cap, vai de picioare. Desigur, daca facem abstractie de comisioane, cheia intregii afaceri de fapt. O fi si in cazul transportoarelor blindate aceeasi filosofie ?

Nici o armata din lumea occidentala nu pune pe primul plan dotarea cu mijloace de lupta straine, decat in cazul in care industria autohtona nu le poate realiza. Romania a avut o industrie de aparare, care dincolo de bubele ei legate de inzestrarea tehnologica, ar fi putut face fata multor cerinte ale Armatei, cu anumite investitii.

S-a spus in repetate randuri ca transportoarele amfibii blindate din dotare trupelor romanesti dislocate in Irak si Afganistan sunt niste cutii ale mortii. Cu jumatate de gura, specialistii militari au recunoscut insa ca la cantitatile de explozibili peste care au trecut transportoarele implicate in evenimente soldate cu morti si raniti, putine masini ar fi facut fata.

In replica, dupa multe chinuri si sfortari, Ministerul Apararii se pregateste sa trimita in teatrele de lupta primele transportoare achizitionate de la elvetienii de la Mowag (Pirahna), in speranta ca acestea vor duce la cresterea securitatii militarilor din Irak si Afganistan. Oare chiar asa sa fie ? Pana una alta, aceeasi specialisti militari recunosc faptul ca si la Pirahna au aparut ceva probleme, pe care spera insa sa le remedieze in testele de incercari.

Altfel spus, am dat vreo 60 de milioane de euro, intr-o prima transa, pentru achizitionarea a 30 de transportoare Pirahna, dar ele mai au nevoie de unele ajustari.

Intre timp, statul are in directa lui subordine producatorul roman de transportoare amfibii blindate, caruia nu i-a mai dat o comanda de masini noi din anul 2005. Si nici nu-i va mai da, ca doar aici nu se poate vorbi de comision. Fara discutii TAB-urile aflate in teatrele de operatiuni, vechi de peste 20 de ani, nu pot fi comparate cu o masina moderna, blindajul acestora nefiind adaptat pentru conditiile de lupta din Irak si Afganistan.

Cu toate acestea Automecanica Moreni, aflata in proprietatea statului, ar fi avut capacitatea sa produca TAB-uri performante, daca Ministerul Apararii i-ar fi cerut-o. Acest minister a preferat insa firma Mowag din Elvetia, desi aceste transportoare nu s-au remarcat cu nimic deosebit in teatrele de lupta.

Programul de achizitii ar urma sa se deruleze in doua etape : in perioada 2008-2015 sa fie achizitionate 250 de vehicule (probabil formula 8X8), iar in perioada 2015-2025 alte 180 de vehicule (formula 4X4). Echiparile urmeaza a fi diferite fata de precedenta licitatie, indeosebi la sistemul de arme care vizeaza introducerea tunului de 25 mm. Dar nu numai.

In total ar fi fost vorba despre un sistem integrat, format din 430 de masini de lupta, care ulterior a ajuns la 600 de masini. Sa vedem cu ce le platim. Din fericire, sau nu, elvetienii au inceput contractul cu stangul, nersepectandu-si termenele de livrare inca de la prima transa. Dar asta e alta poveste.

La licitatia organizata de Ministerul Apararii a participat si Uzina de la Moreni, producatoarea TAB-urilor romanesti, intr-un consortiu format din Romarm (reprezentat de Automecanica), Aerostar Bacau si firma franceza Tales. Cu numai o zi inaintea licitatie, francezii au facut stanga imprejur, absolut fara nici o explicatie, astfel ca producatorii romani nu au mai avut ragazul necesar pentru a completa suma necesara pentru depunerea garantiei. Sa fie oare intamplatoare miscarea celor de la Tales ?

Nu stim, cert este ca a fost declarat imediat castigatoare firma Mowag, producatoarea transportoarelor Pirahna. Retineti, specialistii au recunoscut-o, transportoarele Pirahna nu sunt cu nimic mai bune decat cele ce le-ar fi produs Automecanica, in momentul de fata. Pentru a ne arunca praf in ochi se face tot timpul comparatie cu vechile transportoare, care evident nu au cum face fata cerintelor moderne. Ceea ce poate oferi insa producatorul roman este cu totul diferit fata de ceea ce se afla acuma in dotarea Armatei.

Franta, Italia, Germania etc, nu fac comenzi militare de tehnica si armament pana nu intreaba producatorii autohtoni daca pot raspunde cerintelor armatei. Daca acestia raspund pozitiv achizitia se face cu prioritate de la ei, din motive lesne de inteles. Doar in caz contrar se face apel la alti producatori, din afara. Noi suntem insa mai catolici decat Papa si nu dam doi bani pe ceea ce putem produce singuri.

Era oare atat de dificil de analizat oferta romaneasca, dat fiind impactul unei comenzi de asemenea proportii. Probabil ca da, atunci cand primeaza alte interese.

Ministerul Apararii nu a avut, in ultimii 17 ani, nici un program de modernizare a TAB-urilor romanesti, asa cum se intampla in oricare armata NATO, pentru a le creste nivelul de siguranta, de mobilitate sau performantele armamentului. Este firesc ca o masina de lupta construita in urma cu 20-30 de ani sa nu corespunda din toate punctele de vedere noilor cerinte . Prin modernizarea lor acest lucru se poate remedia insa. Pe cine intereseaza ?

Mai simplu e sa cumparam, chiar daca le putem produce noi. Specialistii spun ca pe TAB-urile din Irak si Afganistan poate fi montat fara prea mult efort un blindaj suplimentar care sa ridice mult nivelul de protectie balistica. Pe cine a interesat insa ? Ideea de baza era ca TAB-urile sa fie compromise definitiv pentru a face loc celor produse in strainatate.

Nimeni nu se gandeste ce costuri presupune intretinerea acestora, mai ales ca masina e produsa intr-un loc iar armamentul intr-un alt loc. Sa nu mai spunem ce ar fi insemnat pentru industria romaneasca o comanda de asemenea proportii.

Trupele romanesti care sunt dislocate in Irak si Afganistan au in dotare transportoare amfibii blindate TAB C 79 (pentru cercetare) si TAB 77, 8x8. Acestea din urma sunt dotate cu doua motoare de productie romaneasca si corespund normelor cerute de fostul Tratat de la Varsovia, care din punct de vedere al protectiei balistice sunt mai ridicate decat normele NATO.

Transportorul de tip "Zimbrul" are tractiune 8X8 si este dotat cu un singur motor, dar acesta corespunde standardelor cerute de NATO si a intrat pentru prima data in dotarea militarilor aflati in Kosovo. In cei peste 40 de ani de existenta, uzina a produs peste de 12.000 de transportoare amfibii blindate, de la primele cu motoare pe benzina, la motoarele Diesel, de la tractiunea 8X8 la 4X4 sau 6X6 si pana la transportorul de tip "Zimbrul".

Din totalul amintit, in jur de 8000 de transportoare 8X8 au fost construite dupa licenta sovietica, acestea fiind destinate armatei fostei URSS si armatei fostei Republici Democrate a Germaniei.

Celelalte transportoare sunt de conceptie suta la suta romaneasca si au intrat numai in dotarea armatei romane, fiind considerate multa vreme o arma de elita. TAB-urile C 79, de cercetare, au fost fabricate in 5 variante (aruncator de 82, lansator de rachete antiaeriene, cercetare, protectie chimica si radiatii).

De acuma ele vor fi o amintire. Sansa Uzinei de la Moreni si a industrie de armament autohtone de a-si valorifica experienta acumulata a fost eliminata definitiv.

Analiza de Alexandru Moldovan.