Mar(t)ea Neagra

Trec peste o introducere pe cat de plangacioasa, pe atat de inoportuna. Ma deranjeaza si afirmatia lui Bogdan Aurescu, facuta la un post de televiziune, ca “romanii au incapacitatea de a se bucura pe deplin pentru un succes”. Ba da domnule, dar nu poporul asta este de vina pentru ca nu ati avut la dispozitie decat o zi de glorie. Nu natia asta este culpabila pentru ca la scara avionului nu ati fost torpilat de blitzuri si nu ati fost impuns de microfoane care sa va preia din respiratie emotia. Din pacate, pe drumul de intoarcere de la Haga la Bucuresti cineva v-a luat toartele pretiosului trofeu.

Mai exact a injumatatit ceea ce ati castigat pentru tara asta. Din 9.700 de kilometri patrati de spatiu maritim, Romania a mai ramas doar cu vreo 5.000 km. E drept ca pentru pescuit avem la dispozitie intreaga suprafata. Curtea Internationala ne recunoscuse insa indirect dreptul de a dispune de ceva mult mai pretios din punct de vedere economic. Chiar dumneavoastra ati creat asteptari resubliniind ceea ce MAE a considerat de cuviinta sa accentueze triumfalist referindu-se la potentialul resurselor energetice din zona: “circa 70 de miliarde de metri cubi de gaz si 12 milioane de tone de petrol”.

Presa a preluat initial doar afirmatia dumneavoastra.  Daca aceste cifre nu ar fi fost alaturate unei neinspirate declaratii a conducerii ANRM, cu certitudine ati fi regasit la romani acea bucurie nealterata pe care natia asta, ar trebui sa stiti, o poate exprima fara retineri. Aveti un nume predestinat si cred ca nu va veti opri aici. Sunt convins ca romanii va vor arata deplina recunostinta dupa urmatoarea performanta profesionala notorie.

Perspectiva pierderii beneficiilor largirii platoului continental al Marii Negre peste limita de 12 mile marine, chiar inainte ca granitele sa fie retrasate, pare destul de probabila. Sau cel putin asa incearca sa acrediteze cei care merg pe ideea ca “mortul de la groapa nu se mai dezgroapa”.

Credeam ca dupa o saptamana nu va mai fi nimic de scris pe seama scandaloasei Afaceri Sterling, cel mai naucitor scenariu de deturnare a atentiei publice, de la semnarea contractului de privatizare al Petrom incoace. Imi mai permit niste remarci. Acordul petrolier oferit Sterling Resources are toate avantajele acordate companiei austriece OMV, mai putin indatoririle austriecilor (nici acelea excesive).

Una dintre obligatiile OMV este de a sista, in perioade de criza, exportul de petrol, produse petroliere sau gaze (atata timp cat statul sau o entitate succesoare va mai detine minim 10% din compania Petrom!). Prin contractul prelungit in noiembrie 2008, productia din perimetrele atribuite Sterling poate fi exportata fara restrictii. Aceasta poate fi o dovada de  iresponsabilitate, nu insa si de ilegalitate.

Va exista argumentul ca statul nu face parte din actionariatul firmei si deci nu avea ce si cum sa impuna investitorului pe banii lui.

Orice argumente le sunt la indemana semnatarilor actului aditional. Nu insa si cele cu care sa sustina in instanta faptul ca doua acte semnate la distanta de fix 15 ani unul de celalalt, reprezinta unul si acelasi contract. Nici glaucomul judecatorilor de la Craiova nu ar putea impiedica vreo instanta sa vada ca actul aditional la contractul cu firma Sterling este de fapt un nou contract.

Schimbarea titulaturii din contract “ de explorare si impartire a productiei” in contract de concesiune pentru „explorare, dezvoltare si exploatare petroliera” defineste, juridic, un cu totul alt obiect de activitate.  Noianul de modificari si noile paragrafe din actul aditional subliniaza initierea unui nou contract.

Refacand cronologia evenimentelor din datarea inscrisurilor se poate observa ca de la aparitia Legii petrolului, in 2004, s-au tot imaginat variantele prin care titularul contractului sa beneficieze de avantajele conferite de noul cadru legal. In mod surprinzator, Legea Petrolului scoate din discutie, desi nu interzice, impartirea productiei dintre stat si concesionar. Cum sa fie adaptat contractul la noua lege fara prea mult zgomot? Simplu, utilizand o veche practica politieneasca, inca valabila in Romania anului 2009: secretizarea contractelor semnate de stat.

A mers in 1992, in perioada Stolojan (daca tot mai pune cineva la indoiala „nasul” fostului premier pentru produsele rafinate - sau trebuia sa spun “rafonate”- sa ceara si desecretizarea acestui contract!). A mers in cazul atator contracte de privatizare semnate ulterior de statul roman. De ce nu ar merge si in 2008?

In ultimul timp s-a pus frecvent intrebarea: " De unde graba pentru semnarea acestui contract inainte de incheierea mandatului fostului Guvern?". Pentru ca acest contract asa cum a fost el aprobat de guvern, de fapt, a fost incheiat pe 24 august 2007. Dar era nevoie si de o HG. Legea Petrolului din 2004 definise doar concesiunea in favoarea titularului contractului. Mai era nevoie de o ordonanta de urgenta care sa precizeze ca “ modificarea/completarea acordurilor petroliere se realizeaza prin acte aditionale semnate de autoritatea competenta si de titular”. In octombrie 2007 este publicata Ordonanta 101 care specifica : “acordurile petroliere neintrate in vigoare se renegociaza in concordanta cu prevederile prezentei ordonante de urgenta”.

Nota de fundamentare a hotararii de guvern contrasemnata si de ministrul de finante abia pe 29 septembrie 2008 nu mai pomeneste de vreo renegociere. Asa cum actul aditional nu ofera vreo explicatie pentru care aceste documente ar fi trebuit tinute la secret. Legea Petrolului nu face referire decat la obligatia partilor de a pastra confidentialitatea asupra datelor si informatiilor la care au avut acces. Dar, de vreme ce s-a considerat necesar sa nu fie informate Consiliul Legislativ, Consiliul Suprem de Aparare sau Consiliul Concurentei, de informarea publica nici nu mai putea fi vorba!

Desecretizarea Afacerii Sterling a clarificat cel putin un aspect. Hotararea de Guvern nu a avut nici o legatura cu decizia ce urma sa se ia la Haga, ci cu expirarea termenului de valabilitate al mandatului fostului executiv. Graba a fost justificata de validarea contractului si de prelungirea termenului sau de valabilitate cu 30 de ani.

Si nu pentru ca anticipa nu stiu ce ghicitor in stele ce anume avea sa hotarasca instanta internationala. Orice intarziere aducea pierderi ambelor parti. Nu ca nu s-ar fi gasit o terta parte politica sa profite de oportunitate, dar se vor fi saturat si cei de la Sterling sa astepte…

Suficiente motive pentru a invoca cel putin o cauza ilicita si de a solicita instantei declararea nulitatii acestui Acord. Cine poate ataca un act validat de catre un Guvern? Urmatorul Guvern? Exclus. A anula propriile hotarari, chiar daca titularul mandatului este diferit, poate fi mai ridicol decat batjocura careia trebuie sa ii facem acum fata.

O companie petroliera privata sau de stat s-ar putea insa considera prejudiciata de contractul cu Sterling Resources. Este putin probabil insa ca vreo mare companie petroliera sa se judece cu statul. Mai bine mai asteapta pana cand estimarile initiale vor fi confirmate si, daca va fi cazul, cumpara toata participatia Sterling!

Guvernul Boc are la dispozitie o parghie perfect legala de a bloca efectele hotararii cabinetului precedent. Contractul poate fi contestat, indirect, prin intermediul singurei companii de stat din sectorul productiv de hidrocarburi: Romgaz. Parghia exista, numai ca trebuie actionata. Pusca si cureaua lata, ce ma mai judecam o data...

2 februarie 2009 este o data de referinta a diplomatiei romanesti, ce va fi tratata ca atare de manualele de istorie. Din pacate, anului 2009 i-a lipsit festivismul, pentru ca 2 februarie a fost doar o alta marti neagra a politicii interne. “România şi-a indeplinit obiectivul strategic in dosarul privind delimitarea spatiilor maritime din Marea Neagra” se spune in comunicatul Ambasadei romane de la Haga.

De obiectivele strategiei energetice, cine sa se mai ingrijeasca? Faptul ca romanii urmau sa afle cu o intarziere de un an ca tara lor se poate afla in viitor in ipostaza de cumparator la pretul pietei internationale al propriilor resurse, mai mira pe cineva? Si nu va dispune de ele dacat daca acest lucru convine interesului firmei care asigura extragerea zacamantului!

Decizia de la Haga a fost urmarea unui demers pragmatic. Sansa de a intoarce, din nou, de data asta din mers, istoria restabilirii proprietatii asupra rezervelor marine de hidrocarburi a aparut cu totul intamplator. Personal, am indoieli ca Romania este o banchiza pe un ocean de petrol. Chiar daca nu se vor mai extrage gaze din Marea Neagra nici cat sa fierbi un ou, acest contract tot ar trebui anulat!

Comentariu de George Vulcanescu.