Sfidarea nationala

Oare nu ne putem proteja de influentele cotatiilor internationale? Oare chiar trebuie sa ne aliniem automat la cresterile de pret ale materiilor prime energetice, dictate de pietele externe? La prima intrebare raspunsul este implacabil: Romania nu se poate sustrage influentelor induse de pietele externe. Nu putem substitui niciunul din mecanismele de formare a preturilor, deoarece piata interna este prea mica pentru a nu tine cont de evolutiile globale.

Integrarea ne poate oferi un grad de potectie suplimentar dar interactiunea cu piata europeana se dovedeste a fi un exercitiu dificil. Nici nord-americanii, cu imensa lor piata de desfacere, nu au capacitatea de a se proteja de scumpirile materiilor prime energetice. Fiecare noua zi incalca realitati pe care americanul de rand le considera mituri indestructibile.

Pretul benzinei si puterea dolarului se aflau printre ele. Contribuabilul de varsta medie american a trait sub asertiunea “industria petrolului s-a nascut in SUA”. Onorabilul domn Sam nu si-a imaginat nici in visele cele mai urate ca va veni ziua in care banii cash din buzunar nu ii vor ajunge sa isi faca plinul la masina sa care arata si consuma cat un autobuz. Sau ca plimbandu-se pe undeva in lume cineva se va uita chioras la bancnotele sale verzulii intrebandu-l “da’ euro nu ai”?  
 

Companiile de distributie a gazului au solicitat ANRE, autoritatea de resort, sa le aprobe majorarea tarifelor cu aproape 20 de procente, incepand cu 1 iulie. Este pentru prima oara in ultimele luni cand o asemena stire nu a mai creat emotii in presa romaneasca. Unii cometatori au devenit intelegatori peste noapte si compatimesc acum agentii economici care se plang ca au pierderi din cauza crizei energetice. Adica noii patroni din distributia de gaze nu cheltuie un ban in plus pentru modernizari sau dezvoltari (deh, au platit si mult al naibii!!), dar vor sa se asigure ca bilantul le va iesi iesi pe plus.  

Inainte de inceputul anului, anuntatele scumpiri cu 8,5% ale tarifelor la gaze au generat numeroase, nesfarsite si nedeslusite comentarii. In special pe tema relatiilor comerciale cu rusii. Aceleasi dezbateri sterile au fost reluate si cand cei doi mari agenti privati de distributie a gazelor asteptau aprobarea ANRE pentru o noua majorare in aprilie, care nu s-a mai infaptuit.

In acest timp, pretul benzinei la pompa crestea ca in povesti, intr-o luna cat in trei ani. Parca, nimeni nu mai oprea pe la statiile de benzina. Asa este cand ai masina de serviciu. Nu te mai intereseaza cat s-a facut benzina de 99. Pana de curand. Cand gluma s-a ingrosat si cotatia internationala a petrolului a sarit de 125 dolari. Iar dezbateri, iar trimiteri la contractul de privatizare al Petrom, iar lamentari pe marginea redeventei modice pe care o platesc austriecii de la OMV.  

Concluzia: nu se poate face nimic. Ceea ce urca trebuie sa si coboare, drept urmare si crizele ajung la un sfarsit. Intr-o economie mondiala globalizata reactia la asemenea socuri poate fi mult mai rapida. In paranteza fie spus, in Occident, la confluenta marilor fluxuri financiare, sunt aduse in discutie solutii fara  precedent de atenuare a curbei ascendente a preturilor.

Unele care aduc atingere si anumitor principii institutionalizate ale capitalismului modern. Intretinerea expectatiilor inflationiste pentru economia mondiala este astazi pusa pe seama speculatorilor. Pana nu demult, in Vest nu ai fi putut aduce in discutie o interventie pe piata financiara la termen, fara a fi catalogat de nebun sau comunist. Astazi, se poate. Mie continua sa imi para o utopie. Dar stiti cum e: “un nebun arunca piatra…” Am inchis paranteza! 
 

Nu mai are rost sa invocam greselile (ne)intentionate ale privatizarii sectorului de petrol si gaze care fac inoperabile orice strategii de asigurare a independentei energetice. Daca ar fi sa avem in vedere doar faptul ca prin achizitionarea Petrom, OMV si-a triplat rezervele de titei si gaze. Putem insa amenda moliciunea autoritatilor ce joaca rolul cainelui care latra si nu musca.  “Piciorul in prag” se rezuma la tot felul de formule retorice reamintind marilor operatori privati din sectorul energetic ca rolul lor in economie nu este limitat doar la a-si ajusta tarifele dupa cum dicteaza piata internationala.  

Din considerente de protectie sociala, piata gazelor este o piata reglementata. ANRE aproba tarifele practicate de cei doi mari distribuitori, detinuti de Gaz de France si E.ON. Piata petrolului este insa o piata libera. Fara sa insemne ca distribuitorii de gaz ar fi niste victime, sursele de aprovizionare cu materie prima pentru petrolisti sunt mult mai raspandite. Cu o productie interna ce asigura jumatate din cantitatea necesara consumului de combustibili lichizi si trei patrimi din consumul de gaze, Romania nu poate fi considerata o tara saraca in resurse energetice primare.

Prin comparatie cu gazele, pretul carburantilor este foarte ridicat. De altfel, desi nu toata lumea are masina in Romania, ponderea cheltuielilor pentru combustibili este dubla fata de cea pentru gaze. Nu avem cea mai scumpa benzina la pompa din Europa, asa cum s-a afirmat. Dand la o parte accizele, pretul carburantilor devine, insa, cu certitudine, unul dintre cele mai scumpe. Situatie de neinteles, avand in vedere graficul “lejer” de aliniere al accizelor la nivelurile practicate la motorina si benzina comercializate in statele UE. Pentru acesta termenul maxim prevazut este 2015.  
  

Teoretic, in cazul in care cotatiile petrolului cresc cu 10%, pretul benzinei ar trebui sa se majoreze cu 5% (tinand cont ca accizele si restul taxelor, inclusiv TVA, reprezinta aproape jumatate din pret). Unei cresteri de peste 50% a cotatiilor barilului, din vara anului trecut pana in prezent, i-a corespuns, cu un mic decalaj, o scumpire de aproape 25% a preturilor afisate de benzinarii. Asa cum ne lasa sa intelegem logica si oficialii, preturile la pompa ar fi trebuit sa urmeze o panta mai lina de crestere. Nu se intampla insa asa.  
 
Face in permanenta trimitere la imperfectul contract de privatizare si la nivelul scazut al redeventelor. Petrom nu pare sa se sinchiseasca de afirmatiile lui Vosganian si se comporta ca o adevarata companie de stat (austriaca). Ii lasa pe politicienii romani sa refuleze public, asteptand, parca, momentul in care sa puna lucrurile la punct: ”nici o problema, majorati voi redeventa, iar noi vom creste preturile carburantilor”. Din acest razboi al declaratiilor lipsesc pozitiile celorlalti actori ai pietei vizavi de politica de preturi impusa de principalul producator de benzine. Pentru ca lor le convine un pret cat mai mare.

Teoretic, si Lukoil Romania, si Rompetrol detin resurse proprii de materii prime,  pentru ca proprietarii lor controleaza reverve importante. Pratic, nu pot avea acces la petrolul rusesc sau din Kazahstan la preturi preferentiale. In aceste conditii, marjele lor de profit ar fi puternic afectate daca Petrom ar decide sa scada preturile la pompa.

Recent, Rompetrol a publicat rezultatele in scadere pentru profitul operational, in ciuda cresterii cifrei de afaceri. Se poate spune deci, ca Petrom are un argument mai puternic decat cel legat de nivelul redeventei pentru a mentine viteza de crestere a preturilor cat mai aproape de cea a cotatiilor barilului. Daca nu s-ar alinia la tendinta pietei globale, ar putea sa ii falimenteze pe ceilalti producatori romani. Inchiderea unor capacitati de productie inseamna somaj si mai putine venituri la buget.

De ce nu auzim si despre alte solutii decat revizuirea contractului de privatizare al Petrom? In primul rand, acesta oricum este un drum inchis (cel putin pana in 2010). In al doilea rand, care poate fi mai important decat primul, pentru ca, in aceasta perioada, in afara de Petrom, restul pietei este pe “rosu” (vezi evolutiile de pe Bursa de Valori Bucuresti ale Petrom si Rompetrol).  
 

Compania OMV isi poate conserva nestingherita profiturile uriase pe care i le aduce Petrom, la care se refera si seful Economiei si Finantelor. Armele anuntate a fi utilizate transforma, insa, declaratiile belicoase ale ministrului intr-un discurs demagogic, fara acoperire.  

Romania este aparent captiva intr-o conjunctura internationala defavorabila. Criza energetica nu are perspectivele reintoarcerii la normalitate, precum in anii 70, cand marii exportatori de petrol au oprit neasteptat livrarile. Analistii nu se pun de acord daca ne aflam la inceputul sau la sfarsitul acestei perioade de criza, in conditiile neidentificarii unor rezerve suplimentare de resurse energetice primare, a expansiunii cererii pe plan mondial in paralel cu neantizarea conflictelor in unele dintre cele mai importante bazine petrolifere actuale.

Cu toate acestea, nu pot accepta ca romanul trebuie sa adopte pozitia capra doar pentru ca unii sa castige. Pierderile fac parte din joc si pentru agentii economici, nu doar pentru clientii acestora. Trebuie se li se impuna marilor companii din sectorul energetic sa respecte consumatorul roman asa cum o fac si in tarile lor de origine. Iar lucrurile se pot rezolva doar daca se umbla acolo unde le doare: la profit. Dupa ce, ani de zile, s-a preocupat doar de impozitarea muncii, statul roman isi mai poate spala din pacate taxand si profiturile celor care fac bani doar urmarind cotatiile internationale in crestere. 

Un comentariu de George Vulcanescu.