CFR SA a virat luni salariile angajatilor, dupa ce, saptamana trecuta, personalul mai multor regionale a oprit activitatea, deoarece nu a primit remuneratia la timp, a declarat, luni, agentiei MEDIAFAX, directorul general al companiei, Ion Garoseanu.
"Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) ne-a blocat conturile, dar din cate am inteles banii au fost virati pe card si problema a fost rezolvata", a spus Garoseanu.
ANAF a blocat o parte din conturile CFR SA, deoarece nu s-au platit la timp datoriile catre bugetul de stat.
Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, a declarat, miercuri, ca salariatii CFR isi vor primi salariile pana luni, existand baza financiara pentru aceste plati, iar cei care opresc trenurile vor raspunde pentru acest lucru, riscand chiar desfacerea contractului de munca.
A doua zi, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat ca protestele de miercuri ale regionalelor CFR au fost "foarte intemeiate" si, daca sindicalistii au solutii, el este dispus sa negocieze.
Mai multe trenuri au fost oprite, marti seara si miercuri dupa-amiaza, in gari din judetele Craiova, Alba, Harghita si Sibiu, din cauza grevei impiegatilor.
Dinu Patriciu se mentine anul acesta in topul miliardarilor lumii intocmit de Forbes, in care revine si Ion Tiriac, dupa ce anul trecut nu a mai figurat in clasament, si, in premiera, apare Ioan Niculae, patronul InterAgro, cu afaceri in domeniul agriculturii, precizeaza NewsIn.
Un proiect BloomBiz sustinut de Camera de Comert
Vezi mai multe companii Inscrie-ti compania aiciCare ar trebui sa fie principalul obiectiv economic al Guvernului in acest an?