Cat vor apara leul banii de la FMI?

In domeniu, argumentele sunt simple. Cu intrarile masive de resurse financiare pe care le presupune initial imprumutul este de presupus ca leul va fi aparat.

Ba, va putea chiar sa se aprecieze o anumita perioada. Problema este ce se va intampla insa din momentul in care imprumutul va trebui rambursat si nu numai in sine ci impreuna cu dobanzile aferente.

Acesta va trebui achitat in sase ani si rambursarile incep curand dupa intrarea in transe a banilor. Este vorba de a rambursa cele 20 de miliarde euro imprumutati si inca cel putin 7-8 miliarde euro dobanzi, adica in total mai mult decat un intreg buget de stat anual.

Ceea ce implica iesiri nete de circa 5 miliarde euro in fiecare an al perioadei de rambursare. Adica echivalentul a vreo 3% din PIB. Platile facandu-se de la buget, sumele nu vor avea de unde sa fie procurate din altceva decat din reduceri de salarii si pensii si majorari de impozite. Alte canale nu exista.

Pentru a semna acordul cu FMI, conditionarile au fost deocamdata putin tensionate, fiind nevoie de amputari de cheltuieli si majorari de impozite echivaland in ansamblu doar cu 1,1% din PIB si s-a vazut ce tevatura a iesit! Dar cand va fi vorba de eforturi bugetare de 3% din PIB, sistematic unul dupa altul la fiecare an?!

Dar despre toate acestea nu discuta nimeni acum. Nu vom astepta insa mult pana la discutie, caci plata va incepe ca maine!

Autoritatile de la Bucuresti pretind ca imprumutul extern va fi folosit pentru a apara leul de fapt contra viiturii ce il ameninta in 2009, dupa care, odata trecuta aceasta viitura, banii vor fi inapoiati si astfel se va trece cu bine marea incercare din acest an. Stie si Grivei insa ca nu va fi asa.

Pur si simplu, pentru ca nu poate fi asa! Capitalul strain - pentru care s-au imprumutat de fapt banii si care stie ca banii sunt pentru el - se va repezi pe resursele din imprumutul extern si le va inghiti pe nemestecate chiar in acest an.

Cele mai nesatioase vor fi societatile nebancare (din comert, servicii si cate sunt pe ici pe colo, in industrie). Acestea se vor grabi sa captureze banii de pe piata, indiferent daca ii vor folosi sa-si continue expansiunea proprie aici sau daca ii vor trimite la societatile-mama din strainatate.

Bancile straine din Romania - carora le revine "oficial" grosul banilor prin eliberarea, gratie imprumutului extern, a rezervelor minime obligatorii de la BNR- au, insa, problema ca toata lumea este cu ochii pe ele. Captive in Romania in asteptarea rambursarilor interne din partea populatiei si firmelor autohtone romanesti, bancile straine vor oscila intre trimiterea banilor donbanditi la bancile-mama si reluarea creditarii.

Din punctul de vedere al banilor din imprumutul extern luat de statul roman, abordarea pe care o vor alege bancile este, insa, cu totul lipsita de importanta.

Odata ce banul din imprumutul extern se va afla la dispozitia bancilor straine din Romania, se va produce aceeasi mutatie dramatica, indiferent la ce vor folosi bancile banii: problema finantarii lor pe termen scurt va fi preluata de statul roman si se va transforma intr-o problema pentru aceasta pe termen mediu si lung.

Plata revine contractantului imprumutului extern. Adica a statului roman, respectiv a contribuabilului roman.

Contribuabilul roman va plati nu doar viitura din 2009, ci va ramane sa achite toate oalele sparte din perioada viiturii si postviiturii. Va plati in 2010, in 2011, in 2012, in 2013 si asa mai departe. Aceste plati vor fi tot atatea streanguri de gatul leului. Prin insesi aceste plati, indiferent la ce curs ( chiar si la unul "aparat") fata de euro, leul va fi mereu si mereu mai departe de zona euro.

S-a spus ca acordul cu FMI va ajuta leul sa se apropie de euro si sa mentina Romania in cursa pentru adoptarea monedei europene. Daca este sa ne gandim concret, va fi chiar invers.

Si Romania va adopta eventual moneda europeana candva, nu se stie exact - tot asa cum au intrat si Macedonia sau Kosovo in arealul euro, si nu precum actualele cu adevarat membre ale zonei euro, in urma indeplinirii unor criterii de convergenta nominala si reala.

Analiza de Ilie Serbanescu