Inchide fereastra
Aboneaza-te la newsletterul BloomBiz.ro si primesti cele mai importante stiri din Business, Imobiliare, Finante, Cariere, plus cursul valutar al zilei.

Prin abonare sunteti de acord cu Termenii si conditiile bloombiz.ro

Bloombiz Mobile
Curs valutar Mai multe valute»
EUR EUR down 4.2796
USD USD down 3.3328
GBP GBP down 5.1351
30 August 2009 / 23:17

Cezarul cere mai mult de la supusi

Majorarea impozitelor locale cu 20% si o posibila impozitare a terenurilor agricole sunt primele semnale ale unei politici fiscale tot mai aplecate catre spolierea cetateanului de rand.


Cand un ministru social democrat spune raspicat ca a venit vremea sa dam Cezarului ce e al Cezarului e clar ca doctrinele de partid nu mai au absolut nici o legatura cu politica de guvernare. Ilie Sarbu, ministrul agriculturii, a scapat porumbelul din gura si a punctat cat se poate de evident: "Trebuie, in final, sa dam si la stat ceea ce i se cuvine.

Sau sa dam Cezarului ce e al Cezarului, ca altfel noi de la Cezar tot cerem, tot asteptam. Daca tot o sa dam, visteria va fi goala si nu mai are Cezarul de unde sa dea ».

Evident, domnul ministru se referea la impozitul agricol, in conditiile in care statul subventioneaza agricultura dar nu culege mare lucru de pe urma ei. Ca sa nu existe nici un dubiu, seful, pe linie de guvern al ministrului agriculturii, premierul Emil Boc, a vorbit si el despre o crestere a impozitelor locale cu 20%, incepand cu anul viitor.

In contrapartida, domnul Emil Boc ne promite ca va mentine cota unica de impozitare si, mai mult, ar putea introduce sistemul de neimpozitare a profitului reinvestit, poate chiar din toamna acestui an. O mana spala pe alta si amandoua se imfrunta din buzunarul cetateanului, ultima solutie pentru a mai aduna bani la buget.

 

--------------------

CONSTANTIN RUDNITCHI iti recomanda 3idei.ro

--------------------

Masura de impozitare a veniturilor agricole nu este o noutate in politica romaneasca, inclusiv fostul ministru de finante, liberalul Varujan Vosganian, cerand la un moment dat introducerea ei. Si, atunci aveam crestere economica. Peste tot in tarile dezvoltate ale Uniunii Europene exista un asemenea impozit, compensat insa de subventii duble fata de cele pe care le primesc agricultorii romani.

Pe de alta parte, introducerea impozitului agricol a fost vazuta ca o modalitate de a obliga taranii romani sa-si lucreze terenurile aflate in parloaga, sau sa-i determine sa se uneasca in asociatii agricole, unde s-ar putea practica agricultura de mare performanta. Nu in ultimul rand, s-a spus, cine nu e in stare sa-si lucreze terenul, atunci sa-l vanda, sa-l arendeze celor ce au posibilitatea sa-l exploateze eficient.

Daca nu am fi simtit de atatea ori pe pielea noastra ca o masura coercitiva nu duce, cel putin in Romania, niciodata la efectele scontate, mai ca am fi fost de acord si cu introducerea impozitului pe terenul agricol.

Pe perioada de criza insa, aceasta masura ni se pare absolut hazardata. Gospodariile din Romania sunt intr-o proportie covarsitoare gospodarii de subzistenta. De aici, in cele mai mult cazuri, nu se face nici un fel de profit.Taranul isi asigura mare parte din necesarul de consum al familiei lui, iar in cazul unui surplus isi compenseaza, adesea prin troc, alte necesitati.

O agricultura de tip feudal nu poate fi impozitata, decat cu riscul adancirii saraciei. Pe de alta parte, marile exploatatii agricole, atatea cate sunt ele in Romania, platesc statului impozite ca oricare alt agent economic si orice taxare suplimentara le poate impinge spre faliment.

Asadar, daca Cezarul este atat de disperat dupa bani, foamea lui nu poate fi potolita decat cu riscul saracirii supusilor. Este cat se poate de adevarat, cele aproape trei milioane de hectare de teren agricol ramas necultivat, dintr-o suprafata arabila totala de circa 10 milioane de hectare, sunt o mare pierdere pentru agricultura Romaniei.

Terenurile parloaga nu sunt insa o consecinta a lipsei impozitarii, ci mai curand a lipsei de capital, a imbatranirii populatiei de la sate si, mai ales, a sistemului deficient de desfacere a produselor. In lipsa pietelor, a unui sistem eficient pe intreg lantul, de la productie pana la desfacere, nu putem vorbi de performanta in agricultura. Or, unde nu-i performanta nu poate fi nici profit si, in consecinta nici venituri din impozite suplimentare.

Sa ne indreptam insa atentie si catre cealalta masura anuntata de guvernul Boc, respectiv cresterea taxelor locale cu 20%. Fara discutii, aici nu mai este vorba de a-i da Cezarului ce i se cuvine, pe motivul ca « visteria e goala si nu mai are Cezarul de unde sa dea », dupa cum zicea ministru Sarbu.

Aici avea de-a face cu o spoliere evidenta a cetatenilor, constransi sa aduca mai multi bani la un buget aflat apoi la cheremul autoritatilor. Presupunand ca banii colectati suplimentar ar fi folositi tot in interesul contribuabilului, am zice ca si aceasta masura poate avea justificare.

Dar, cand stim cum se cheltuie banul public nu putem decat sa spunem stop jafului. Primul ministru Emil Boc spunea zilele trecute ca guvernul pe care-l conduce a cheltuit in primele sase luni ale acestui an vreo patru miliarde de euro, numai in programe de investitii, ceea ce reprezinta aproape jumatate din totalul sumei alocate pentru 2009.

Pe de alta parte, autoritatile locale s-au dovedit mult mai putin entuziasmate la acest capitol, cheltuind doar 15-17% din fondurile alocate. Prima intrebare ar fi, pai daca nu sunt in stare sa consume nici ceea ce au in prezent, la ce mai e nevoie de impozite marite ?

Baronii locali, care au dorit guvernarea cu orice pret, au ca principal obiectiv tocmai cheltuirea banilor publici, caci de acolo le picura si lor, sau firmelor clientelare, cate ceva. Insemneaza ca, ori banii nu le-au intrat la bugete, ori ca au fost prinsi pe picior gresit si nu au avut timp sa faca proiecte pentru atragerea finanantarii. In realitate, explicatia e alta.

Din experienta anilor trecuti, stim ca in teritoriu tacticile de cheltuire a banilor publici sunt extrem de diverse. Daca te grabesti sa faci investitii, mai ales in perioada asta de criza, multa lume ( inclusiv organele de control) este cu ochii pe tine.

Au trecut vremurile cand lucrarile supraevaluate se derulau ca pe banda umfland conturile firmelor private. Acum e recesiune si din orice neatentie poate izbucni scandalul. Asa ca, daca tot au mai ramas ceva bani de cheltuiala, mai bine sa-i impingi catre sfarsitul anului, cand orice asa zisa investitie isi poate gasi justificarea, iar vigilenta scade proportional cu belsugul meselor de sarbatori.

Ce programe de reabilitare termica a cladirilor, ce gropi de gunoi ecologice sau proiecte de apa si canalizare, cand toate acestea dureaza ? Or, mandatul de primar nu e vesnic, iar in aceste vremuri tulburi trebuie sa mizezi pe obiective cu bataie cat mai scurta, ca sa intelegi ceva din mandatul incredintat de alegatori.

Altfel spus, putem sa-i dam asigurari domnului prim ministru, ca pana la sfarsitul anului procentul de cheltuieli al autoritatilor locale va recupera terenul pierdut,chiar daca ar fi sa facem fantani arteziene, ceasuri publice poleite cu aur, covoare de gazon si alte asemenea aberatii, doar de dragul cheltuirii banilor

. Daca pentru asta se impune sa crestem impozitele locale cu 20%, atunci sa-i dam bataie. Sa dam Cezarului ce e al Cezarului. 

Analiza de Alexandru Moldovan


Vezi curs valutar BNR la zi pentru euro, dolar si alte valute



Sursa: Bloombiz

Tipareste 3113 vizualizari
Bloombiz - Finantare pentru tine

Iti oferim credit de nevoi personale

Pe o perioada de 5 ani
Cu rata lunara de la RON *

* Oferta supusa unor termene si conditii.
Newsletter-ul Bloombiz.ro
Zilnic, in contul tau de mail, cele mai importante articole.

Articole similare

adauga comentariul tau


 

 
  • cesare31/08/2009 08:38

    nesimtire psdista: eu tot cer de la cezar si nu dau nimic inapoi?! poate electoratul tau, sarbule, cu toti asistatii, tiganii si netrebnicii care traiesc din ajutorul minim pe economie nu dau nimic. precum si alde mazare, nastase, etc. cu firme si conturi ascunse

  • Daniel31/08/2009 09:41

    Cel mai mare handicap al agriculturii noastre este faramitarea terenurilor catre multi proprietari fara posibilitate financiara de a-l lucra. Perpetuarea acestei situatii poate fi stopata prin introducerea impozitului agricol. De frica acestuia, proprietarii de terenuri agricole le vor arenda/vinde celor care pot si vor sa faca performanta in agricultura.

  • gigi31/08/2009 12:20

    asa este Daniel ai mare mare dreptate[ASTA ESTE UNA DIN CHEILE AGRICULTURI CE INCA NU ESTE FOLOSITA DIN INCOMPETENTA ACESTOR INCAPABILI DE LA GUVERNARE

  • vali31/08/2009 19:38

    dar de ce domnul ministru nu isi face el salariu putzinel mai mic si asa la totzi palamentarii in loc sa continue sa jegmaneasca lumea de rand???????

  • Olaf Tryggvasson31/08/2009 20:01

    1. Impozitul pe venitul agricol este un impozit absolut normal. 2. Bugetul de stat se finanteaza din impozite - este un lucru absolut normal. Mi se pare lipsit de orizont sa zbieri, cu orice ocazie, ca nimeni e o crima ca cineva sa plateasca ceva statului, iar dupa aceea sa te plangi ca statul nu iti acorda servicii sociale. In colapsul bugetar din acesti ani, vedem rezultatul privatizarii iresponsabile a tuturor societatilor de stat profitabile, in folosul unor jucatori privati, al achizitiilor publice frauduloase (autostrazi, stadioane, securizarea frontierelor, etc.), al politicii iresponsabile de cheltuieli publice din ultimii ani si ai furturilor nesabuite ale administratiilor. In aceste locuri trebuie corectat ce trebuie corectat. Varianta, insa, ca statul sa dea faliment, pentru ca s-au facut lucruri proaste, nu este o varianta, nu stiu daca va dati seama de asta. Daca va auzeam ca vorbiti impotriva lucrurilor care treuie schimbate, eram de acord cu dumneavoastra. Dar sa va aud ca, din cauza ca multe lucruri sunt facute prost, statul nu mai trebuie sa aiba voie sa ceara nici lucrurile juste (dupa eterna dvs. logica "doua rele fac una buna") mi se pare un populism ieftin. 3. Daca, pe de o parte, impozitul pe profitul reinvestit nu se mai percepe, iar cel pe venitul agricol se aplica, nu inseamna ca "o mana se spala pe alta si amandoua se "imfrunta" din buzunarul cetateanului (nu inteleg aplicabilitatea expresiei, in contextul dat), ci ca cele doua maini se compenseaza (sensurile se anuleaza, nu converg). 4. In ceea ce priveste pe cei 20% suplimentari la impozite locale, nu stiu ce a spus premierul, asa ca nu comentez. Observ, insa, ca discutia asupra configuratiei fiscale se desfasoare dezarticulat. Ne opunem impozitului x, il vrem pe y, TVA trebuie redus, dar celalalt trebuie crescut, fara a tine cont de faptul ca, pana la urma, orice scadere bugetara dintr-un loc, trebuie crescuta din altul. Fara contributii din nici o parte nu se poate. Ce ar trebui, insa, facut este sa se elimine impozitele "birocratice", lasandu-se cateva categorii mari, distribuite, apoi, de catre guvern. De ex. categoria C.A.S., care sa intre exclusiv la bugetul asigurarilor sociala si sa fie cheltuite ca atare. Ca vor creste, ca vor scadea, se va vedea dupa un calcul al cheltuielilor nationale, daca vom avea vreodata, Doamne ajuta, un buget social independent. Apoi, impozitele pe venit (pe care sa le plateasca oricine produce venit), in care sa fie incluse toate necesitatile tarii (de la politie, educatie, armata, etc.), care sa fie percepute in stransa relatie nu nivelul TVA - in functie de ce vrei sa stimulezi. Apoi impozitele de utilizare (de genul vignete, accize), de asemenea, coroborate cu nivelurile celorlalte taxe, astfel incat povara fiscala finala sa nu fie prea mare. Trebuie sa se faca o repartizare gandita a acestor impozite si o reducere a birocratiei. Atat timp cat nu avem o politica fiscala coerenta, iar evaziunea fiscala e de cel putin 50%, problemele de colectare vor fi corectate mereu prin peticiri fara orizont si improvizatii mai mult sau mai putin absurde, care vor face mai mult sau mai putin rau, ironia fiind ca, in sistemul actual, nu vom avea alternativa.

  • silicon02/09/2009 10:19

    Doar o mica nota: cam multa isterie relativ la impozitul pe proprietate. Aveti idee cat este acest impozit astazi? Practic este inexistent. La o proprietate cu o valoare de piata de 60.000 de euro (astazi, nu in martie 2008) impozitul anual este de aproximativ 20 de euro, adica 0,03%. Pur si simplu la noi s-a mers fara taxe pe proprietate. E nevoie clara de mai multi bani la buget. De unde sa fie luati? Eu prefer sa fie luati din aceasta taxa, decat sa avem cresteri de impozit pe profit, venit din salarii sau taxe sociale.

  • Cipri03/09/2009 04:14

    O intrebare pt "Silicon".Ce te face sa crezi ca e nevoie de mai multi bani la buget?Pentru ce?Ca la anul sa aiban evoie de mai multi?Si anul urmator mai multi si tot asa la infinit marind taxele pe cetateni pana nu mai au nimic in buzunar?Solutia e alta.Trebuie reduse cheltuielile si furtul.Pentru asta trebuie sa se zbata fiecare cetatean, sa oblige politicienii sa termine cu cheltuielile nejustuficate si sa isi aduca aminte ca sunt in slujba cetatenilor.Gandeste-te ca Statul e cel mai prost manager.Pe ei nu ii intereseaza ca nu au profit pt ca pot mari taxele oricand.In schimb o firma privata fara profit moare.Solutia nu trebuie cautata la guverne ci la companiile private care trebuie lasate sa munceasca ,sprijinite si acordate reduceri la taxe.Bugetarii sunt toti tinuti in spate de companiile private.3 milioane duc in carca 5.5 milioane(4 mil de pensionari si 1.5 mil de bugetari).Aparatul guvernamental si bugetarii trebuie sa se restranga masiv Nu SA MARESTI TAXELE.Ceea ce din pacate in tara noastra si in multe altele nu o sa se intample degraba pt ca oamenii cred in promisiunile electorale.

  • Observer04/09/2009 12:09

    Impozite sunt destule si destui bani vin la buget (desi eveziunea fiscala e uriasa). Problema e ca acesti bani sunt ulterior deturnati, furati, ajungind preponderent in vile, mertzane si salupe de lux. Cand se vor face si la noi proiecte cu comision de 10% si nu de 70%, atunci vom avea destui bani la buget. Mai lasati vrajeala cu alte impozite si concetrati-va pe problema de capatai: jaful!

1

Alexandru Moldovan

Alexandru Moldovan
Alte articole de Alexandru Moldovan
Cauta anunturi imobiliare
Vreau sa
Aboneaza-te la newsletter-ul Bloombiz.ro!