Clasa politica: si Inchizitia vindea indulgente!

Acesta, contrar tuturor atitudinilor sale istorice, a acceptat marirea fabuloasa, cu aproape 3 puncte procentuale din PIB (!), a deficitului bugetar al statului roman, permitand in continuare guvernului sa se joace cu banii publici care nu mai exista, ba, mai mult, a admis, impotriva regulilor din insusi statutul organizatiei, ca o parte din transele din imprumutul acordat Romaniei sa fie indreptata direct catre Ministerul de Finante pentru finantarea acestui deficit, si nu catre Banca Nationala pentru consolidarea rezervelor valutare in vederea apararii leului.

Impotriva statutului, pentru ca acesta prevede ca FMI acorda asistenta tarilor membre doar pentru dificultati in platile externe.

Sa aiba FMI o asemenea pozitie din dragoste fata de d-l Basescu sau de d-l Geoana sau fata de eforturile depuse de d-l Pogea?! Sau l-a lovit asa deodata mila fata de poporul roman, caruia, dupa ce i s-a dat pe la nas cu niscai zboruri spre prosperitate, criza ii taie acum aripile fara menajamente?!

Hai, sa fim seriosi! Scopurile – caci trebuie sa fie niste scopuri! – nu le cunoastem cu precizie inca, dar sunt banuibile. Ingrijorarile ar trebui sa existe insa macar si cu gandul la celebra pilda din razboiul troian „teme-te de greci chiar si cand fac daruri“ sau la tragedia pe care a reprezentat-o vinderea de indulgente de catre Inchizitie.

Opinia care probabil salasluieste in cadrul FMI despre Romania – opinie pe care am cunoscut-o de la sursa in urma cu peste zece ani si care nu cred ca s-a schimbat intre timp – este ca romanii, spre deosebire de alte popoare din Estul Europei, n-au cunoscut in timpul comunismului si nici dupa aceea un adevarat „katharsis“ de tip aristotelic, interpretat aici ca fiind „purificarea“ la care te obliga interventia abrupta a unor vremuri de restriste, adica suferinta!

„Katharsis“ care sa le schimbe atitudinea ruinatoare pe termen lung „merge si asa“.

In timp ce toate popoarele din Estul Europei au trecut prin momente de „katharsis“ – ungurii in 1956, cehii si slovacii in 1968, polonezii chiar in mai multe randuri –, romanii au tarait o mamaliga rece-calduta, cu care nici n-au murit de foame, dar nici bine nu le-a fost niciodata si care oricum i-a oprit sa aleaga drumul anevoios, dar care sa si duca undeva! In urma cu peste zece ani, FMI a avut de ales intre Romania si Bulgaria pentru a provoca un „katharsis“.

Si, din motive pe care nu le discutam aici, a ales atunci Bulgaria. Acesteia nu i-au fost imprumutate doar cateva sute de milioane de dolari (adica mai nimic) si Bulgaria a intrat in incetare de plati, cu efectul prabusirii levei, exploziei preturilor, inchiderii magazinelor si luarii lucrurilor de la inceput.

Pana si statistica a luat-o de la inceput din acel moment! Oricum, Bulgaria a ramas de atunci practic fara moneda proprie si fara banca centrala proprie, intrand in regim de Consiliu Monetar, pe care il constituie zece bancheri din Zürich.

Dupa alegerea Bulgariei pentru experiment, FMI n-a renuntat a pastra in vizor Romania si, la scurt timp, a inclus-o intr-un experiment transcontinental numit „impartirea poverii“, alaturi de Pakistan, Ucraina si Ecuador, refuzand s-o ajute financiar din fonduri proprii si obligand-o sa se indatoreze pe piata internationala privata pentru plata datoriei pe care o avea catre structuri private.

Romania a scapat de faliment ca prin urechile acului, in contextul esuarii experimentului in sine, din cauza opozitiei capitalului privat international in a imparti cu FMI (respectiv cu capitalul public) finantarea pentru scoaterea din criza a tarilor vizate, criza provocata insa tocmai de ravagiile produse de tipul de expansiune dezarticulanta a capitalului privat.

Este de banuit ca FMI considera ca nu poate fi pierdut prilejul unui „katharsis“ pentru Romania in momentul de fata. Ravagiile facute de capitalul privat international (in speta capitalul bancar si nebancar vest-european) in Romania sunt dramatice si probabil irecuperabile.

Pentru ca, evident, nu pot fi realizate reechilibrari la un orizont rezonabil de timp intre productie si consum sau intre exporturi si importuri si mai ales intre nazuinte economice si infrastructura.

Indatorarea violenta este chezasia provocarii unui „katharsis“. Caci in ce se manifesta „indulgenta“ FMI? In a permite statului roman sa se indatoreze pentru a plati salarii si pensii care nu mai pot fi sustinute in timpul crizei, caci nu mai sunt bani.

Adica, indatorare in care banii se duc pe apa Sambetei. Fara sa se creeze nimic pentru a-i putea da inapoi! Si fara a te alege cu ceva din ei!
Un „katharsis“ este pregatit.

Va veni inevitabil momentul cand nota de plata a indatorarii nesabuite, incurajata de indulgenta contrafacuta a FMI, va incepe sa taie in carne vie. Si salvatorul FMI isi va vedea visul cu ochii. Va tuna si fulgera la cei cu care cocheteaza acum zambaret, reprosandu-le ca au adus tara – pe care FMI a ajutat-o! – in dezastru.

Si va cere un tron chiar aici pe la Bucuresti, de unde va gestiona treburile locale. Daca n-am fi romani, am putea spune ca este chiar un experiment interesant. Pentru ca FMI va veni sa gestioneze o economie care nu mai este romaneasca, ci una detinuta de capitalul strain pe un teritoriu (inca) romanesc! Ceea ce, desigur, nu-i onorant, dar nu stim daca nu este chiar mai potrivit!

Analiza de Ilie Serbanescu