In numai cateva luni, criza a produs schimbari masive in contul curent extern al tarii. Dintre acestea, unele sunt ajustrari pur si simplu necesare in situatia in care se gasea contul curent extern al Romaniei si care, chiar daca nu convin, sunt de salutat.
Altele insa proiecteaza niste fenomene cu totul nefericite care, daca ar mai avea pe cine, ar trebui sa ingrijoreze profund. Oameni cu simtul intereselor tarii or mai fi, dar, intrucat statul roman nu prea mai are parghii de a intreprinde ceva dupa ce si-a cedat catre capitalul strain toate pozitiile din economie, ingrijorarile sunt doar un exercitiu intelectual.
La fenomenele nefericite cu pricina se poate doar asista! In practica, nu pot fi contracarate cu nimic!
Ajustarea necesara s-a produs la nivelul principalului capitol al contului curent extern: balanta comerciala. In ianuarie, importurile s-au prabusit cu aproape 40% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, ceea ce corespunde cu nevoia temperarii elucubrantelor importuri care au dezarticulat economia si contul extern.
La aceasta prabusire au contribuit lipsa de cerere de pe piata interna in contextul scaderii masive a activitatii economice, dar, desigur, si deprecierea severa a leului care a scumpit semnificativ achizitiile din strainatate.
Din pacate, s-au prabusit si exporturile cu 25%, in conditiile amputarii drastice a comenzilor de pe pietele-debuseu, respectiv tarile vest-europene, intrate de mai multe luni in recesiune.
In orice caz, in timp ce de mai multa vreme importurile isi incetinisera expansiunea dar continuau sa produca deficit comercial substantial in contextul cresterii putin viguroase a exporturilor, acum, pentru prima data, din cauza prabusirii importurilor, deficitul comercial a coborat semnificativ, in ciuda scaderii exporturilor. Deficitul comercial in ianuarie a scazut, potrivit datelor BNR, la numai 260 milioane euro, de peste patru ori mai putin decat in ianuarie 2008.
Dar, atentie!, din acest punct incep nefericirile! Tot pentru prima data, in mod semnificativ, deficitul de cont curent extern a devenit mai mare decat deficitul comercial! Pana acum, tendinta a fost tocmai aceea de a exista deficit de cont curent extern din cauza deficitului comercial.
Oricum, deficitul de cont curent era mai mic decat deficitul comercial pentru ca acesta din urma era in parte compensat de intrarile de valuta de la lucratorii romani in strainatate si, adesea, si de soldul pozitiv al altor posturi din balanta de plati.
In ianuarie 2009, cu toate ca deficitul de cont curent extern a ajuns la numai 525 milioane euro, la jumatatea celui din ianuarie 2008 si oricum cel mai scazut deficit lunar din ultimii trei ani, acesta este in mod articulat mai mare decat deficitul comercial. Si anume, chiar de doua ori mai mare!
Ce a facut insa ca deficitul de cont curent extern sa scada in ianuarie 2009 de doua ori fata de ianuarie 2008, in vreme ce pana mai ieri principalul sau motor, respectiv deficitul comercial, a slabit de patru ori? Nimic altceva decat iesirile din tara sub forma de repatrieri de profituri ale investitorilor straini catre tarile de origine. Acestea au fost fabuloase: 539 milioane euro intr-o singura luna!
Suma mai mare decat intreg deficitul de cont curent extern! Avand in vedere ca deficitul comercial a fost in ianuarie 2009 compensat de remiterile din partea lucratorilor romani in strainatate, intregul deficit de cont curent extern este in seama repatrierilor de profituri!
S-ar putea sa fie si o precipitare in conditii de criza a repatrierilor de profituri din partea investitorilor straini.
Dar, mult mai probabil, este insusi fenomenul firesc, de care vorbeam intr-un material anterior, al intrarii intr-o asa-numita faza a doua a investitiilor straine in Romania, cand motivatia pentru care vin aceste investitii intr-o tara – adica realizarea de profituri – incepe sa-si faca simtite prezenta si efectele si cand iesirile sub forma de repatrieri de profituri incep sa atarne greu in balanta de plati, putand pune chiar in umbra intrarile sub forma de investitii noi. Deocamdata, nu s-a ajuns aici.
Dar aceasta doar in ianuarie! Nu se stie ce se va intampla pe ansamblul anului de criza 2009. Profiturile inalte – specifice doar investitiilor in tari bananiere – asigura ajungerea rapida la bilanturi negative intrari-iesiri in privinta investitiilor directe straine.
Analiza de Ilie Serbanescu
In sfirsit ! Ma bucur ca cineva de dimensiunea dumneavoastra deschide subiectul devalizarii contolate a tarii. Vinderea celor mai importante ramuri industriale catre terti externi nu numai ca nu a adus (asa cum poate sperau unii) un mare reviriment al acestor ramuri dar a produs si pericolul asrvirii prin control extern. Exemplul cel mai elocvent este decizia bordului director al Arcelor Mittal (probabil ca motivata economic in cadrul grupului) de a inchide uzina cocso-chimica a combinatului din Galati(generatoare de pierderi prin amenzile repetate de la garda de mediu si investitiile pentru modernizare ce ar fi trebuit facute) impotriva careia statul roman "protesteaza" prin scrisoarea a doi secretari de stat . Vax. Frectie la picior de lemn. Daca nu cumva s-a transformat acest grup peste noapte in firma comunitara(in sensul sesibilitatii fata de cerintele comunitatii in care actioneaza)atunci acest apel este 0. Mare. Sa nu uitam ca Grupul respectiv a cistigat (in urma unui contract aproape dezastruos de privatizare) procesul de la Londra cu statul roman in urma caruia Romania devenea dataoare cu vreo 70 ,ilioane de euro , datorie stinsa cu ...banii ce trebuiau datui Romaniei in urma privatizarii. Adica , asa cum s-a intimplat prea des in tara asta, Grupul Arcelor-Mittal a luat Combinatul Siderurgic din Galati GRATIS. Asta ca exemplu. Strainii au venit in Romania sa faca bani. Nu sa aduca ultima tehnologie (vezi ce "realizari " au cei ce au "cumparat" firmele din domeniul energetic-gaze, curent electric etc...)Si cind incep sa si-i duca acasa , incepe circul descris de dumneavoastra. Coroborat cu deficitul de materii prime energetice, deficitul este assigurat. Ce facem noi acum ? Ca de schimbat nu prea avem ce . Iar cei ce au dus tara in situatia asta se comporta in continuare iresponsabil , mai mult, nici nu se considera in aceasta situatie. de fapt eu nu cred ca-si dau seama de ce se intimpla. Statul prea mult la nivele superioare ale societatii este periculor pentru ca , cel putin in zona noastra, determina ruperea de realitate si zburdarea prin prostii ...