Cum arata noua masa a puterii mondiale

In fapt, nimic din toate acestea. Reuniunea a marcat o adevarata falie intre Statele Unite si aliatii traditionali vest-europeni, in frunte cu Germania si Franta, in abordarea crizei economice si financiare mondiale si a remediilor ei.

S-a probat, dupa cum era de asteptat, ca mult cantata determinare spre schimbare din partea liderului providential Obama este o biata poveste si ca America „financiara“ vrea de fapt sa ramana aceeasi, ba chiar – vorba aceea! – si mai mult decat atat!

S-a mai evidentiat ca Statele Unite au incercat sa forteze convenirea la nivel global a unor masuri pe linia iesirii din criza prin injectii peste injectii de bani din nimic, si nu prin reglementari care sa nu mai permita sistemului financiar s-o ia razna!

Si ca doar opozitia ferma franco-germana a salvat reuniunea de la perfectarea unor actiuni, in spiritul celor preconizate la Washington, care ar fi dus economia mondiala spre haos.

Nu se stie exact ce s-ar fi convenit daca nu exista opozitia franco-germana fata de planurile americane.

Aceasta pentru ca, atat China cat si Rusia – critici pe fond ai abordarilor americane, pe care le contesta inainte de toate politic de pe aliniamentele multipolarismului, care ar trebui in conceptia lor sa inlocuiasca unipolarismul promovat de America – au preferat la Londra, la adapostul opozitiei vest-europene, sa nu se manifeste vocal, probabil in asteptarea reglarii problemelor lor de ansamblu cu noul locatar de la Casa Alba.

Cat priveste restul participantilor, in mod evident, orice ar fi spus si oricum s-ar fi manifestat, nu-i ia deocamdata cineva in considerare, in ciuda prezentei lor la noua masa a puterii mondiale.

Taxarea drept periculoasa a abordarii americane nu inseamna aruncare cu vorbe grele sau fara acoperire, pentru ca, daca vedem despre ce este concret vorba, te trec fiori, fie si de n-ai fi economist.

De cand dolarul a fost investit, acum peste sase decenii, cu functia de moneda de rezerva si de mijloc de plata cu acceptare internationala, Statele Unite isi pot finanta expansiunea economica si militara externa cu bani provenind din tiparnita proprie.

De atunci Statele Unite isi permit sa traiasca sistematic in mod disproportionat peste plapuma proprie, pentru ca reprezinta singura tara din lume care isi poate finanta deficitele in moneda proprie, si nu intr-o moneda straina. Deci tiparind mai multi bani proprii si fara sa stranga cureaua pentru a face rost de moneda altcuiva!

Sa nu ne miram ca Statele Unite – atat pe vremea lui Bush, cat si pe vremea lui Obama – insista si iar insista ca actuala criza economica si financiara internationala sa fie combatuta cu injectii si iar injectii monetare. Caci tiparitul de dolari nu costa nimic! Iar de platit platesc altii.

O aparent contrarianta pozitie a manifestat gazda reuniunii: Marea Britanie. In fapt, a tras masiv de partea abordarilor americane, pe care nu s-a multumit doar sa le sustina, ci s-a straduit sa le impuna in documentele reuniunii.

Dar mai mult n-a reusit decat a reusit! Si atunci, la conferinta de presa finala pe care a tinut-o in calitate de gazda, premierul Brown a vorbit de faptul ca, la nivelul principalelor tari ale lumii, s-ar fi pus deja in miscare un „stimul fiscal“ pentru revigorarea economiilor acestora in valoare de 5.000 miliarde dolari!

Desi documentele reuniunii vorbesc doar de un acord al participantilor de a inocula economiei mondiale resurse noi de circa 1.100 miliarde dolari, din care grosul la dispozitia FMI pentru a-si suplimenta posibilitatile de a asista financiar tarile in restriste si 250 miliarde dolari pentru contracararea tendintelor protectioniste si reluarea cresterii comertului mondial.

Probabil pentru a evita sa fie acuzat ca preconizeaza insertii monetare artificiale, premierul Brown a prezentat cele 5.000 miliarde dolari ca fiind un „stimul fiscal“, respectiv un impuls din bani existenti, rezultand din orientarea unor fonduri statale catre revitalizarea economiei.

Delirul nu este insa mai mic cu referire la un „stimul fiscal“ de o asemenea dimensiune decat cu referire la noi emisiuni monetare fara acoperire. Suma echivaleaza cu peste 10% din PIB-ul de ansamblu al „celor 20“ si chiar cu mai mult de un sfert din bugetele acestora.

Care dintre statele acestui grup este realmente gata sa se dispenseze de un sfert din incasari – acceptand sa compromita cheltuieli economice sau sociale de dimensiuni corespondente – pentru o ipotetica impulsionare a cresterii economice?!

Problema nici nu se pune, de fapt, daca vreunul dintre statele din acest grup este gata sa se dispenseze de asemenea resurse, ci, pur si simplu, daca poate s-o faca din punct de vedere social, economic si, nu in ultimul rand, politico-mililar! Rasunsul este cert negativ.

In orice caz, daca Marea Britanie va face acest lucru, dupa ce, urmand exemplul american, a pompat masiv in sectorul financiar spre a sustine banci si societati de asigurari falimentare, aceasta tara – ajunsa intr-o situatie mai mult decat precara tot imitand America, desi nu avea nici cheagul si nici forta acesteia, si nedispunand nici de privilegiile de valuta de rezerva ale monedei nationale – va esua sigur in bratele FMI.

Si nu impinsa de cineva, cum a fost recent cazul Romaniei, ci obligata de propria situatie financiara iesita in decor.

Analiza de Ilie Serbanescu

Intra pe Biztube, primul video-portal de business din Romania, ce reuneste interviuri de marca cu greii din lumea afacerilor si stiri economice de ultima ora.