In Statele Unite ale Americii, Olanda sau Germania, un om care se imbogateste este respectat de comunitate. Nu este vorba doar de paradigma protestanta, care a nascut un cult al muncii in spatiile geografice amintite, ci de constiinta ca din taxele, impozitele, donatiile, etc platite de acesti oameni, comunitatile (locale/nationale) prospera. Noi de ce nu ne-am iubit niciodata si nici astazi nu ne iubim bogatii?
O sa incepem printr-o paralela care aparent nu are legatura cu demersul de fata, dar pe care o consideram profund semnificativa in esenta ei.
"Poetul national" al Frantei a fost Victor Hugo - a murit (insa la o virsta venerabila) cu doar patru ani inainte de finalul tragediei poetului nostru national, Mihai Eminescu.
Hugo a dobindit o avere semnificativa (pe care partial a risipit-o in nenumarate aventuri amoroase), a avut o cariera politica consistenta si a dominat viata literara cu atita forta incit a sfirsit prin a deveni din eroul "bataliei pentru Hernanie" un soi de pat al lui Procust privit chioris de creatorii si criticii mai anvangardisti.
Eminescu a fost obligat sa-si schimbe numele (Eminovici nu suna bine pentru timpul respectiv), a fost mai degraba chinuit si marginalizat, nu a avut nici confortul material si nici spiritual pentru a-si da adevarata masura a imensului sau geniu literar si a fost inmormintat din mila publica.
Francezii si-au facut un erou literar dintr-un victorios. Noi, dintr-un (aparent) infrint. Asta pentru ca simpatia noastra, ca natiune, a fost intotdeauna de partea celor slabi si oprimati, pentru ca aproape intreaga
noastra istorie a fost a celor slabi si oprimati.
Am fost solidari cu haiducii, pentru ca de partea cealalta a baricadei nu stateau legea si ordinea, ci sedea boierimea rapace si rea, care facea "legea" dupa bunul sau plac. Rareori cei "de sus" au devenit eroi.
Cind marele Nicolae Iorga a rescris epic istoria noastra - dupa "reteta" lui Michelet, cu un filon mai degraba epic decit riguros valabil istoriceste vorbind - a exacerbat rarele episoade in care "cei de sus" (un Mircea, un Stefan, un Mihai, un Brincoveanu) si-au meritat cu prisosinta statutul de eroi ai neamului.
In rest, mai mereu, am avut dijmasi cruzi, arnauti straini de neam si cotropitori care instalau pe tronuri momii docile pentru a jefui in voie. In 1945, cind incepea drama comunista, circa 80 la suta dintre romani traiau in mediul rural.
Si nu erau taranii rumeni ai Frantei, ci amaritii in care s-a tras cu tunul in 1907 (Londra avea deja metrou) si care in 1916 au fost trimisi in opinci sa infrunte cea mai formidabila armata a timpului, aceea germana. Nefericitii care s-au jertfit la 1877, pentru ca apoi, schilozi si uitati de regim, sa cerseasca pe la coltul strazii.
O armata de lei, condusa de ofiteri indoilenici, dintre care cei mai multi isi datorau cariera numelor si aranjamentelor de culise si care au facut o multime de greseli majore, platite cu sute de mii de victime. Si in perioada interbelica s-au facut averi prin furt, mita, contracte catastrofale cu un stat dominat de camarile.
Au fost apoi bogatii "rosii" - de la gestionarul hot, la seful corupt al militiei sau "smecherul" descurcaret din comertul exterior. Erau cei cu video, vila si icre negre pe masa, cind populatia primea citeva oua pe luna pe cartela si piinea se cumpara cu buletinul.
Au urmat apoi tranzitia si ostentatia stridenta a unei lungi pleiade de indivizi meteorici, care pentru bani au compromis sperante, jertfe, ideologii si proiecte nationale.
A urmat adica varianta "latino" a democratiei - o telenovela de prost gust, in care doar fata cu silicoane si buna de gura ajunge bine in viata, adica se casatoreste cu un grizonat cu rinjet timp, care mai devreme sau mai tirziu ajunge sa dea cu subsemnatul pe la procurori.
In aceasta masa informa si viu colorata, cei cu abilitati antreprenoriale reale, care si-au construit onest un trai bun - la un nivel mai mult sau mai putin spectaculos - s-au pierdut ca florile de cimp printre buruieni.
Orice reusita este considerata dubioasa, orice imbogatire rezultatul unui jaf, in spatele oricarei ascensiuni se scormoneste dupa "scheletele din dulap". Pot fi condamnati, pentru aceasta mentalitate, cei care de o istorie intreaga au fost obisnuiti doar cu raptul? Nu, evident ca nu.
Iar acum traim drama unei crize economice care va fi resimtita dramatic mai ales de cei care, oricum, traiau de pe o zi pe alta. In 1929, in America, dupa declansarea crizei, oamenii s-au adunat spontan in fata salii unde avea loc intilnirea celor mai bogati oameni ai tarii, care cautau solutii.
Sperau ca cei care au stiut sa adune milioane, vor sti sa scoata natiunea din criza. La noi, increderea in patronate este atit de redusa, incit abia ca sunt mentionate in discursul public. Iar cind sunt mentionate, de cele mai multe ori consemnarile sunt negative.
Deci inrairea sociala va creste, va fi tot mai greu pentru cei care stau cu nasul lipit de vitrina sa accepte luxul ostentativ al unei mici paturi de "norocosi". Criza poate genera o trecere rapida a unei parti a populatie din rindul timidei clase de mijloc in aceea a pauperilor, a oamenilor pentru care traiul zilnic este o aventura intr-o jungla ostila si periculoasa.
A celor care isi pot pierde casele din cauza creditelor, locul de munca la o virsta la care este aproape imposibil sa o iei de la capat, ultima burma de iluzii legate de o societate haotica si fara simt istoric. Deocamdata, acesti infrinti care viseaza la haiduci salvatori isi consuma spaimele in biserici, certindu-se cu vecinii sau in trafic, bindu-si mintile prin birturile satesti care arata la fel ca-n secolul al XlX-lea.
Dar cind toate aceste frustari vor imbraca forma nesupunerii civice - a se vedea episoadele de la CFR - cind ura fata de bogati va ajunge la o masa critica, Dumnezeu sa ajute Romania.
Si pe cei care nu se gindesc la elementara modestie a celui care si-a construit cariera sau averea prin munca cinstita si care atita aceste frustrari printr-un comportament scandalos inclusiv in timp de criza.
Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici
Nu poti sa respecti si cu atat mai putin sa iubesti un individ care s-a imbogatit prin smecherii, in timp ce tu te gandesti daca iti permiti un imprumut pentru casa.
Hibrid, care sunt acei bogati care au "luptat" contra indivizilor enumerati de tine? Cumva videanu in creier, ridzi-pitzi, macovei, patapievici? Toata scarba pentru personajele de pe siteuri care latra in campaniile electorale pentru un maimutoi inconjurat de ciocoi iesiti din trumchiul comun fsn care n-au oferit nimic tarii! L-au dat jos pe iliescu cu securistii cu Musca pe caciula care faceau pe fecioarele pentru a se imbogati prin contracte cu statul, scanduri de 70.000 de euro, scene de 600.000 de mii, telegondola de 60 de milioane, loganuri de 75.000 de euro, afaceri cu iarba de un milion de euro halca. La varf se ruleaza in buzunarul personal miliarde de euro, in timp ce pentru sanatate, invatamant, domeniile vitale pentru supravietuirea unei natiuni nu mai sunt bani! Nu se gasesc niste amarate de fonduri pentru o revista a romanilor din Ungaria (in schimb, retorica populista cat cuprinde)! Despre ce tara vorbesti cand afirmi ca se fac bani pe bune? Despre Anglia sau Spania, ori SUA, nu cred ca te referi la Romanica. Fugi, mai baiatule, in dec. 1989, o patura superioara de maximum 100.000 de indivizi a pus mana pe absolut toate bogatiile tarii, in timp ce oamenii de rand s-au ales cu praful de pe toba. Romanii obisnuiti au avut barata orice cale de acces spre imbogatire prin munca; incepand din 2002 insa, romanashii au putut sa lucreze in strainatate si sa aduca un ban acasa, n-au tinut pe net isonul conducatorului iubit! Sa stii ca romanii au suficienta inteligenta sa departajeze oamenii cinstiti de lingaii partidului-stat! Braunn, ma abtin sa vorbesc despre indivizii care au venit de la cluj in bucuresti si au facut "cariera" politica. Nu degeaba cazul "valiza" a avut loc la cluj; acolo este capitala mafiei. PS Mata indraznesti sa te iei de doctorii romani care au salvat mii de vieti ale amaratilor (vezi chirurgii de la fundeni si alti medici care stau cu orele in operatii; daca nu vedeam recent unul la chirurgie plastica care a reconstituit in cinci ore fata unuia accidentat care n-avea nici dupa ce bea apa! In strainatate fara sacul de bani nici nu se uita la tine, cel mult acorda primul ajutor si salutare!).
eoc, cel care iubeste -indiferent, bogat, sarac - este iubit (si isi primeste locul meritat in memoria colectiva).
Pentru LunaCrystal: Pentru a mai "indulci" trista poveste a deloc candizilor nostri imbogatiti si a nesabuitului nostru popor, citat din Ilf si Petrov, o replica pusa in gura celebrului Ostap Bender - "A iubit si-a suferit...A iubit banii si a suferit ca nu avea destui".:)) Ai dreptate, dar nu confunda pasiunea cu iubirea.
nu ne mai asociati cu ceilalti bugetari,ca nu toti bugetarii au salarii de lux.nu ne comparati salariile de 1000 ron cu salariile pe care le dati pe sticla ca au toti bugetarii.inaite de a face afirmatii va rugam sa verificati salariile din teritorii.referitor la sporuri ,in afara de sporul de vechime nu avem alte sporuri cum faceti afirmatii la tv. de ce sporurile cistigate in instanta de unele institutii nu se acorda si celorlati bugetari se face cumva discriminare?
dana, dupa 2005, procesul de descentralizare administrativa a primit un pumn in gura -ca de altfel toate reformele politice si economice incepute in perioada ante Basescu. Intr-o tara normala, primarul si consiliul Local sunt in masura sa hotarasca numarul de posturi din administratia locala, schema de salarizare, sporurile si stimulentele. Lumea civilizata s-a saturat de politrucii care ne dau lectii in ceea ce priveste aparatul administrativ. Cat va mai trebui sa treaca pana bagam la tartacuta ca nu deontologii imi spun mie de cati consilieri, experti am nevoie la Primaria/Prefectura de la Cucuietii din Deal si cum sa-i stimulez?! Bineinteles, o descentralizare a deciziei trebuie sustinuta si o descentralizare financiar-fiscala consistenta. Si informationala - total opusul loviturii de stat care se pregateste la nivelul MI prin Ordonanta Vulpii prin care se urmareste uciderea democratiei in Romania. Cand vor fi lasati managerii, oamenii de cultura, finantistii sa lucreze fara indicatii pretioase? Cand vor disparea proastele obiceiuri al imixtiunii activistilor de partid in ograda specialistului?
Revenind la articol, sunt de acord ca, in mare parte, ne iubim pe noi si transferam iubirea pentru propria persoana asupra categoriilor sociale de apartenenta (tinerii vor avea intotdeauna o sensibilitate la suferinta tinerilor, batranii vor lua apararea batranilor, bugetarii de zece milioane functionarilor si profesorilor, patronii intreprinzatorilor si tot asa).
Domnule Chirovici, trebuie sa recunosc ca imi aleg cu greu vorbele pentru a da o replica, pe cat de modesta in comparatie cu analiza dumneavoastra, pe atat de sincera din punct de vedere moral. Si asta nu pentru ca analiza dumneavoastra si concluziile la care ajungeti ("Dumnezeu sa ajute Romania!") nu ar fi plauzibile; ci pentru ca vin dinspre un om ca dumneavoastra. Nu am idee daca rezonati cu dl Patriciu, dar mesajul dumneavoastra se apropie foarte multe de al dansului cand spunea acum cateva luni ca doar comunitatea de afaceri (de discutat care afaceri) este cea care poate sa stopeze transformarea situatiei de criza intr-una de razboi. Pe dl Patriciu l-am "sanctionat". Nu mi s-a parut nici etic, nici responsabil gestul dumnealui (http://takeda.wordpress.com/2009/06/09/joc-periculos/). In egala masura, recitesc ultimele fraze ale analizei dumneavoastra si simt indignare. Sunt indignat de resemnarea unui om ca dumneavoastra. Sunt indignat ca in sufletul dumneavoastra s-a cuibarit spiritul mioritic (un alt element romanesc care vine in completarea argumentelor pro-cei slabi). Sunt indignat ca nu apare acel "cavaler alb" care sa ne inspire si sa ne duca mai departe, peste orice criza de identitate sociala si temeri vecine cu razboiul civil. Sunt indignat pentru ca de la dumneavoastra si oameni ca dumneavoastra astept leadership; astept sa im transmiteti un sentiment de not-looser, de luptator. Si, din pacate, ma simt trimis in exil. Pot fi de acord ca e un early warning de buna-credinta. Dar cu siguranta nu ne aratati o solutie. Ne-ati aratat o istorie care ar trebui sa ne aseze in banca noastra; care ar trebui sa ne spuna ce soi de nazuinte sa nutrim in anii care vin; dar, pe fond, mesajul dumneavoastra este unul filozofic. Si nu il citesc decat cei care, high-level, gandesc ca dumneavoastra. Si, in consecinta, ma rog, la acelasi Dumnezeu pe care il invocati, sa nu aveti dreptate! Intelegand ca asta ne-a mai ramas: speranta!