Devin bancile mai prietenoase?

Aceasta a si terminat imaginea bancilor straine din Romania, imagine care, sa recunoastem, fusese pana atunci una din cele mai bune, desi camatarisera serios clientii romani (individuali si firme) prin batjocorirea depozitelor cu dobanzi neremuneratorii (chiar si sub rata inflatiei) si suprafacturarea (cu dobanzi si comisioane exorbitante) a creditelor.

Noroc ca Banca Nationala, spre deosebire de alte dati cand nu le-a facut decat pe plac, a intervenit si a limitat administrativ majorarea dobanzilor la creditele acordate si s-a putut depasi un episod exploziv.

Probabil resimtind prabusirea de imagine, bancile straine din Romania au pornit apoi o campanie de captatio benevolentiae pe care, in mod curios, au dus-o in publicatii de specialitate, si nu in media de mare audienta.

Probabil, fie au considerat ca este o cauza imagologic pierduta, pentru contracararea careia nu merita cheltuieli, si atunci au replicat doar de forma sa nu interpreteze cumva cei ce mai inteleg cum stau lucrurile ca au abandonat partida, fie, pur si simplu, nu prea dau multi bani pe masa de clienti, considerandu-i niste pro sti manevrabili si care abia asteapta sa-i bage in seama cineva.

S-ar prea putea insa sa fi apreciat si ca nu au deocamdata cu ce sa ghidoneze aceasta masa, careia de fapt nu-i puteau promite nimic, nici macar cai verzi pe pereti.

Si tocmai cand lucrurile intrasera pe un fagas mai normal – foamea dupa bani obligand bancile sa onoreze, pentru prima data, remuneratoriu depozitele –, a aparut testul doi, pe care subsidiarele bancilor straine din Romania nu l-au trecut. In disperarea luptei impotriva recesiunii, bancile centrale din intreg Occidentul au coborat la un nivel derizoriu dobanzile de politica monetara.

In America s-a ajuns spre dobanda zero si dobanda-ghid in zona euro ii calca pe urma dobanzii americane. Bancile comerciale au rezonat. In principiu, subsidiarele din strainatate ar trebui sa urmeze dobanzile asociate dolarului si monedei unice europene. O astfel de miscare n-au facut insa si subsidiarele din Romania.

Ori au facut-o, dar nu la amplitudinea celei de la centru! Totul din acelasi precept ca aici – intr-o tara bananiera – nimic nu poate si nu trebuie sa fie ca acasa si, oricum, profiturile trebuie sa fie obligatoriu mai mari!

Sa fie clar, este vorba de creditele in valuta, si nu de cele in lei, in cazul carora, desigur, trebuie luate in considerare inflatia (mai ridicata) din Romania, dobanzile (acum stimulative) la depozite si alti factori.

Si astfel, dobanzile la credite in Romania cresc, si nu scad.

Totusi, s-ar putea ca, de nevoie, bancile straine din Romania sa devina ceva mai prietenoase fata de clientii lor (individuali sau chiar firme), mai ales dupa ce vor primi bani din eliberarile de rezerve minime obligatorii de la Banca Nationala.

Pentru ca, indeosebi in conditiile crizei, vor fi confruntate cu doua probleme, din ale caror constrangeri nu se poate iesi decat slabind, si nu strangand chinga.

Pe de o parte, tot mai multi actuali sau potentiali clienti, mai saraciti de criza in comparatie cu nivelul financiar la care ajunsesera anterior, vor evita pe cat posibil sa mai recurga la servicii bancare, oricum in domeniile in care nu sunt obligati de reglementari.

Pe de alta parte, in aceleasi conditii de criza, mereu mai numerosi dintre cei cu rate la credite bancare nu-si vor mai putea onora platile. Nu ca ar incerca sa iasa din constrangeri pe seama acestor neplati sau amanari de plati, ci pur si simplu nu vor mai fi in stare financiar.

Bancile vor avea o mare problema intr-o asemenea situatie. Executarea silita a garantiilor – in mod rapid, asa cum prevad contractele – era o abordare perfecta in conditii normale, dar in conditii de criza bancile se pot trezi curand in situatia unor agentii imobiliare de plasat locuinte confiscate, dar care nu gasesc cumparatori.

Nemaivorbind de creditele mai mici, fara garantii ipotecare, in cazul carora executarile silite pot transforma bancile in hale de vechituri. Deja unele banci din sistem au si inceput sa ofere inlesniri, pentru ca din sumele pe care le au de incasat sa se aleaga macar cu ceva, chiar daca mai putin sau mai tarziu.

S-au introdus amanari sau reesalonari pentru clientii care isi pierd locul de munca. Se proiecteaza scheme de prelungire a scadentelor pentru a micsora sarcina lunara de rambursare, desi, evident, povara de plata in timp creste, sau scheme de plata a unor rate lunare fixe mai prietenoase, cu recuperari ulterioare.

Pentru a scapa de riscul valutar, clientii sunt invitati acum sa recurga la reconversii din valuta in lei a rambursarii creditelor obtinute, desi, tot evident, reconversia se face cu comisioane care cad in sarcina clientului.

Este insa doar inceputul. S-ar putea ca asemenea scheme sa fie extinse, iar cele existente sa fie indulcite. Nu din dragoste fata de clienti, ci din nevoia de a-i pastra pe cei existenti si de a nu-i alunga pe cei potentiali.

Bancile straine vor deveni captive in Romania, indiferent daca vor trimite sau nu in strainatate resursele pe care le vor primi din eliberarea de rezerve minime obligatorii de la Banca Nationala.

Pe de o parte, nu vor mai avea cui sa dea acele credite fara limite cu care au facut bani pana acum, iar, pe de alta parte, vor primi mereu mai putin din banii pe care i-au imprumutat deja pana acum!

Analiza de Ilie Serbanescu

Intra pe Biztube, primul video-portal de business din Romania, ce reuneste interviuri de marca, cu greii din lumea afacerilor, si stiri economice de ultima ora.