Douazeci de ani, dupa profetia lui Brucan

Douazeci de ani inseamna, printre altele, ceva ce nimeni nu a subliniat - epuizarea biologica a unei generatii.

Daca suntem de acord ca virsta cea mai productiva/activa (in politica, in business, etc) este undeva intre 40-60 de ani (si din oameni de aceasta virsta se formeaza elita conducatoare), atunci este limpede ca aceasta elita, dupa doua decenii, se situeaza ca virsta undeva intre 60 si 80 de ani.

Si din acest punct de vedere, schimbarile profunde devin posibile/probabile.

In jurul anului 1900, Romania finalizeaza prima etapa a devenirii sale ca stat-natiune modern, printr-o serie de reforme demarate in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, dupa Unire, dar desavirsite si aprofundate in timpul lungii domnii a celui care va deveni primul Rege al Romaniei, Carol l.

Deja in 1919, statul isi desavirseste, prin Tratatele de la Versailles, unitatea teritoriala si porneste pe calea unei modernizari rapide pe toate palierele: politice, economice, sociale.

Aceste reforme isi ating apogeul dupa alte doua decenii, respectiv in 1938, an care ramine unul de referinta din punct de vedere statistic (cel mai inalt punct atins de economia romaneasca.

Se constituie o elita intelectuala solida - atunci apar Ionescu, Eliade, Cioran, Sebastian, Rebreanu, Sadoveanu, Brancusi, Enescu, Petrescu, Blaga etc. Viata artistica a Bucurestilor este una de avangarda, urbanismul cistiga rapid teren.

In acelasi timp, este o perioada de disolutie a traditionalei/vechii clase politice. Aceasta sucomba intial in fata lui Carol al ll-lea, care instaureaza o dictatura regala mai mult de opereta, apoi in fata fenomenului legionar si finalmente in fata unei dictaturi militare mascate, in jurul maresalului Antonescu.

Daca luam intervalul 1945-1965 - cel de bolsevizare a tarii dupa WWll - vedem ca este populata de figuri ca Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Ana Pauker, Vasile Luca, etc. Istoria este rescrisa, "elita" intelectuala este compusa din figuri cunoscute ulterior ca "proletcultisti".

Vechea elita este decimata fizic sau doar social prin macelul lagarelor, emigrare sau marginalizare. Abia douazeci de ani mai tirziu - chiar in circumstantele comunismului - are loc o ampla reforma.

Figurile mentionate mai sus dispar, chiar "garda" partidului unic este cvasicomplet decimata de "lupii tineri", sub varii pretexte. Proletcultistii sunt inlocuiti de noul val compus din valori reale: Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Marin Preda, Eugen Barbu, Fanus Neagu, Adrian Paunescu (ceva mai tirziu apar Velea, Ivasiuc, Breban, Balaita, Dinescu, Plesu etc).

Ceea ce s-a numit "reforma administrativ-teritoriala" - adica renuntarea la forma administrativa a regiunilor si aparitia judetelor - "sparge" rapid vechile fief-uri ale partidului unic, sefii acestora fiind imediat inlocuiti de noua generatie a activistilor politici.

Istoria este iarasi rescrisa - accentul se pune, acum, pe reinvierea unui nationalism nuantat, primit cu bucurie de publicul satul de rusificarea fortata a ultimelor doua decenii.

Chiar si partidul unic isi schimba numele - devine PCR si PMR - la fel si statul (Republica Populara Romana devine Republica Socialista Romania).

In scoli, predarea limbii franceze cistiga teren in fata limbii ruse, pentru ca in anii '70 deja limba engleza sa devina larg raspindita. Si aceasta reformare - esuata intr-o dictura personala a lui Nicoale Ceausescu - ia sfirsit, de facto, tot dupa douazeci de ani, adica in 1985.

Aparitia la Moscova a lui Gorbaciov (care demareaza perstroika si glasnost intr-o tentativa imposibila de a salva socialismul/imperiul), revoltele de la Brasov din anul 1987, criza economica tot mai profunda, toate nu sunt decit antecamera prabusirii totale in iarna lui 1989.

Atunci cind Presedintele reales, dl. Traian Basescu, a vorbit de modernizarea statului roman, s-a referit, probabil, la schimbari mult mai profunde decit o cosmetizare a unei actualitati si situata dincolo de rivalitatile politice care opun o formatiune ideologica alteia.

Romania are nevoie de eliminarea unei schizofrenii administrative in care traieste astazi - euroregiunile coexista de jure si de facto cu vechea formula a judetelor. De o resetare a institutiilor si de o calibrare corecta a rolului si locului statului in economia nationala.

De o (re) asezare a elitelor intelectuale, capabile sa se constituie ca o voce coerenta in corul european si international, dupa o perioada foarte arida de doua decenii. De o delimitare intre politica si afaceri, de tip modern (actuala situatie este mai degraba caracteristica spatiului latino-american, inclusiv din acest punct de vedere).

Cred ca schimbarile care vor caracteriza urmatorii ani si care isi vor atinge probabil, maxima consistenta undeva intr-un orizont de un deceniu, vor fi mult mai profunde decit multi isi imagineaza astazi in tara lui "laissez faire, laissez passer".

Mai ales ca, macar de data asta, contextul extern (calitatea tarii de membra a NATO si, mai ales, a UE) este mai favorabil decit oricind in istoria recenta.

Craciun fericit, romani, oriunde va aflati.

Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici