Guvernul Boc: misiune imposibila

Inainte de toate, mostenirea era dezastruoasa. Si nu este vorba doar de deficitul bugetar masiv – de peste 5% in echivalent PIB –, dincolo mult de baremurile admise in Uniunea Europeana si extrem de bizar dupa o perioada de crestere economica ridicata.

Ceea ce punea in lumina gestiunea complet neprofesionista si iresponsabila a fostului guvern Tariceanu, care nu numai ca nu pusese deoparte ceva din perioada cresterii economice ridicate, dar si intinsese la maximum cheltuielile peste venituri, potrivit preceptului „dupa noi, potopul“.

Era insa singurul aspect pe care actualul guvern il sublinia din mostenirea celui anterior si oricum nu cel mai important! De ce a fost singurul incrimiat, nu trebuie sa ne mire: era unicul care putea fi pus fara ezitare in carca guvernului Tariceanu, in timp ce, in privinta restului aspectelor, lucrurile erau mai complicate.

A doua componenta a mostenirii o constituia noianul de pomeni electorale (in frunte cu majorarea nesustenabila a punctului de pensie) facute inainte de alegerile parlamentare, pomeni care nu numai contribuisera la intrarea in deficit masiv a bugetului in ultima parte a anului 2008, dar urmau sa-si rostogoleasca efectele si sa loveasca din plin bugetul public abia in 2009.

Aceasta componenta a mostenirii nu putea fi insa trambitata, pentru ca insesi partidele ajunse acum la guvernare erau responsabile de aceste pomeni electorale, si nu doar PNL, ce fusese la guvernare.

In acelasi fel se puneau problemele si in legatura cu a treia componenta a mostenirii. Era clar ca intreg climatul economic se deteriora rapid si sever, si numai partidele din Romania, ca si institutii de fond, precum presedintia si banca centrala, parca nu vedeau! Oricum, politicienii romani pareau legati la ochi, indiferent daca erau la putere sau in opozitie. Si indiferent daca schimbasera pozitiile.

Dar cea mai grava componenta a mostenirii cu care pleca la drum guvernul Boc era dezarticularea economiei, produsa de anii de crestere economica bazata exclusiv pe consum din import, care generase un dezechilibru nesustenabil intre consum si productie si un deficit extern exploziv – ce aveau sa constituie in general, dar cu atat mai mult in conditii de criza, vulnerabilitati extreme.

Aceasta dezarticulare deriva dintr-un anumit tip de exspansiune a capitalului privat vest-european si aservirea generalizata la nivelul clasei politice romanesti fata de capitalul strain impiedica, in ciuda evidentelor, orice abordare realista in plan economic.

Aceasta aservire caraghioasa a dus nu numai la nerecunoasterea gravelor ponoase pe care economia le-a tras in vreme de criza de pe urma ravagiilor facute de capitalul strain, indeosebi de cel bancar, dar, si mai si, a facut ca sa se accepte incredibila indatorare a statului roman catre FMI pentru a salva bancile straine din Romania ramase fara finantare din partea mamelor lor din Occident.

Un aspect particular al acestor ponoase este insusi faptul ca, bolnava deja de supraconsum, Romania n-a putut in mod obiectiv in criza ce a venit sa adopte un program anticriza de tip occidental, care s-a bazat pe stimularea consumului pentru combaterea recesiunii.

Faptul ca, in asemenea conditii, a mai venit si criza internationala a constituit doar bomboana pe coliva economiei. O criza interna derivand din dezarticularea economiei ar fi venit oricum. Criza internationala a accentuat doar turbulentele, a adancit ajustarea si a marit nota de plata.

Din pacate, clasa politica romaneasca, in spiritul oportunismului care o caracterizeaza, a intors-o ca la Ploiesti si a inceput sa foloseasca criza internationala ca o scuza pentru toate nefericirile economiei interne, care n-au absolut nici o legatura cu criza internationala.

La testul greu al crizei, clasa politica romaneasca a esuat lamentabil. Era nevoie de responsabilitate si cumpatare. Care au lipsit. Singurul avantaj al guvernului Boc – o sustinere parlamentara masiva, care ar fi permis adoptarea masurilor dure cerute intr-o perioada de criza – a fost anulata complet de ingrozitoarea propensiune pentru infruptare din banul public.

Ceea ce a ridicat la patrat inconvenientele obiective ale unei guvernari in coalitie – dificile oriunde in lume – care, in Romania in criza, a capatat accente grotesti: lupta la baioneta pentru impartirea ciolanului intre cele doua formatiuni participante la guvernare: „intrecerea socialista“ in devalizarea banului public cu acte si fara acte; infruntarea deschisa pentru miruirea din banul public a clientelei politice proprii.

In aceste conditii, o reusita a guvernarii Boc era imposibila.

Analiza de Ilie Serbanescu