Investitiile straine: ruptura inevitabila din 2009

Sunt notorii in acest sens abordarile privind contributia la balanta de plati. Investitiile straine directe sunt vazute aproape exclusiv ca niste intrari cu contributie pozitiva la balanta de plati. Oficialii se reped sa le contabilizeze ca intrari, spre a ne arata ce finantare zis „autonoma“ ofera acestea deficitului de cont curent.

Spre nenorocul lor, investitiile directe straine anuale, in ciuda cresterii lor, n-au mai putut tine pasul cu fulminanta sporire a deficitului de cont curent extern, contribuind mereu mai putin la „acoperirea“ acestuia.

In 2009 se va produce probabil ruptura. Din cauza recesiunii din principalele tari furnizoare de investitii directe in strainatate si in general a crizei financiare internationale, cele mai multe analize de specialitate prevad o scadere la jumatate fata de anul 2008 a intrarilor de investitii directe straine.

Ar fi vorba de intrari de maximum 4-5 miliarde euro. In schimb, in acelasi context de criza, iesirile sub forma de repatrieri de profituri din investitiile directe straine vor spori si mai abitir decat pana acum, repatrieri care sa alimenteze cat de cat nevoile de lichiditate din redutele financiare principale care, pentru mai toate multinationalele de pe la noi, se gasesc in Occident.

A vedea investitiile directe straine doar ca intrari este o pura stupizenie. Inseamna a nu tine cont in fond de motivatia pentru care au venit aici – sa faca profit! Motivatie normala si deloc de incriminat!

Sa analizam ce spun datele statistice. In perioada 2005-2007, au existat intrari sub forma de investitii directe straine de circa 21 miliarde euro, incluzand deci si exceptia nerepetabila a banilor obtinuti pentru vanzarea BCR.

In acest timp, au iesit din tara sub formna de dividende repatriate, obtinute din investitii straine directe, peste 10,3 miliarde euro. Cu alte cuvinte, una peste alta, valori la jumatatea intrarilor.

In 2008 au intrat in tara vreo 9 miliarde euro investitii directe straine. Nu sunt inca disponibile datele cu privire la iesirile sub forma de dividende repatriate. Aproape nici nu este nevoie de a se sti o asemenea cifra pentru a estima ce se va intampla in 2009, tinand cont de prabusirea la jumatate a intrarilor.

Una peste alta, se va intra in faza a doua a investitiilor straine intr-o tara! Experienta istorica arata aproape fara exceptie, pe ansamblul tarilor lumii, ca investitiile directe straine ajuta balanta de plati a tarilor-gazda doar intr-o prima faza (cea de inceput).

Dupa aceea, dintr-o a doua faza, in care insasi motivatia pentru care au venit in tara respectiva investitiile straine isi face efectele, impactul asupra balantei de plati devine negativ, intrarile de investitii noi nemaicompensand iesirile sub forma de profituri repatriate.

S-a dovedit ca faza a doua incepe in general dupa 10-12 ani de la declansarea valului principal de investitii straine directe intr-o economie. Daca faza a doua incepe mai devreme, explicatia se afla in profiturile nefiresc de mari realizate de investitiile straine directe in tara cu pricina.

Acesta este scenarul mondial si nu vedem de ce ar fi altfel in Romania!

Cel mai probabil, Romania va intra inca din 2009 in faza a doua a impactului investitiilor directe straine, adica la numai vreo sase ani de la debutul propriu-zis al investitiilor straine in Romania, care poate fi considerat anul 2003. Dramatic, pur si simplu dramatic!

Evident, explicatia este aceeasi cu cea probata istoric: ratele inalte de profit, nefiresti, realizate de investitiile straine in Romania, dar uzuale in zonele tip tara bananiera, printre care se afla din pacate si Romania, chiar daca nu produce banane!

Viteza extraordinara a ajungerii in faza a doua este determinata de structura investitiilor straine in Romania, care s-au aglomerat in sectoare de profit rapid si lejer (retail, banci, imobiliar), iar acolo unde s-au implicat totusi in sectoare de forta (industrie sau energetica) au facut-o preluand structuri deja existente (evitand pornirea in afaceri de la zero) sau in distributii, si nu in productia de energie, deci acolo unde se pot obtine profituri maxime cu investitii minime.

Contributia investitiilor straine directe consta in aceea ca, prin desfasurarea unei activitati intr-o tara-recipienta, ajuta la ocuparea fortei de munca si la alimentarea bugetului.

Marele lor avantaj este ca suplimenteaza resursele investitionale intr-o perioada de slabiciune a resurselor interne. Evident insa, acest avantaj se pierde odata ce contributia investitiilor straine directe la balanta de plati devine nula sau negativa (faza a doua).

Valorificarea maxima a investitiilor straine are loc – daca are loc – pana la intrarea lor in faza a doua, cand resursele interne trebuie folosite pentru dezvoltarea infrastructurii publice si sociale.

Daca insa faza a doua intervine extrem de rapid, partida este pierduta, intrucat, oricat ai fi fost de genial si eficient in valorificarea resurselor interne, nu exista practic timp pentru a trage foloase de pe urma investitiilor directe straine ca aport la balanta de plati.

Dar pentru a spune intregul adevar, nu este cazul de a pune in carca fulminantelor profituri realizate de investitiile straine in Romania atat pierderea trenului in faza intai, cat si intrarea deosebit de rapida in faza a doua.

In strategia nucleului Uniunii Europene pentru inglobarea Estului, investitiile straine au fost vioara a doua. Rolul viorii intai a fost rezervat bancilor.

Marile vulnerabilitati externe ale Romaniei, atat de nefaste in conditiile crizei financiare si economice internationale actuale, precum si dezarticularea economica, deja aproape intratabila prin dezechilibrul de nerezolvat intre consum si productie, sunt inainte de toate opera bancilor straine, si nu a investitiilor straine.

Analiza de Ilie Serbanescu