Inchide fereastra
Aboneaza-te la newsletterul BloomBiz.ro si primesti cele mai importante stiri din Business, Imobiliare, Finante, Cariere, plus cursul valutar al zilei.

Prin abonare sunteti de acord cu Termenii si conditiile bloombiz.ro






EUR

imobiliare.ro este cel mai mare portal de anunturi imobiliare din Romana

Curs valutar Mai multe valute»
EUR EUR down 4.0981
USD USD down 3.0163
GBP GBP down 4.4901
06 Septembrie 2009 / 21:43

Salarii: de ce tac patronatele ?

Cresterea salariului minim pe economie, de la 600 de lei in prezent la 705 lei in 2010, nu este altceva decat o noua provocare la adresa mediului privat si o incercare disperata a guvernului de a-si asigura linistea sociala.


Efortul guvernului Boc in privinta elaborarii unei legi unitare de salarizare a ajuns la punctul final. Proiectul legii, trimis spre informare si la Comisia Europeana si la Fondul Monetar International are toate sansele sa intre in dezbaterea Parlamentului inca din toamna acestui an, caci el are, inainte de orice, o puternica miza electorala.

Dincolo de pacea sociala pe care Cabinetul Boc incearca sa si-o asigure cu orice pret inaintea unei toamne care se anunta deosebit de dificila pentru economia romaneasca, elaborarea legii unitare de salarizare este o necesitate in contextul anuntat al reformarii intregului aparat bugetar.

Pana sa aflam toate detaliile continute de proiectul viitoarei legi, putem totusi sa analizam un element in jurul caruia graviteaza intreaga constructie a noii filosofii salariale. Este vorba de coeficientul 1, care reprezinta baza la care se raporteaza toate salariile din sistemul bugetar, acesta fiind egal cu salariul minim brut pe economie.

Ministrul muncii, Marian Sarbu a avut grija din vreme sa anunte ca salariul minim pe economie ar putea ajunge la 750 de lei, incepand cu 2010, fata de 600 de lei in prezent, fara a preciza insa daca si in noua conjunctura in Romania vor functiona in paralel doua salarii minime, cum se intampla in momentul de fata.

Adica, un salariu minim convenit cu partenerii sociali si care se aplica in cazul firmelor private si un salariu minim la care sa se raporteze veniturile angajatilor bugetari. "Speram ca prin aceasta structura, toate categoriile de bugetari sa fie partial multumite.

Legea unica de salarizare cred ca va aduce liniste in justitie, sanatate, invatamant si in randul functionarilor publici. Legea este gata", a declarat si ministrul finantelor Gheorghe Pogea.

Intelegem grija pe care guvernantii o manifesta fata de sectorul bugetar, dar, in acelasi timp, nu putem sa nu constatam ca legea salarizarii unice si modificarea nivelului salariului minim pe economie afecteaza implicit si mediul economic privat.

Tocmai de aceea este foarte important ca guvernul sa ia in considerare si punctul de vedere al organizatiilor patronale, in acelasi timp cu cel al confederatiilor sindicale. Deocamdata stim cu precizie ca doar sindicatele au cazut la pace cu guvernul, motiv pentru care am si afirmat mai sus ca linistea sociala este un obiectiv de baza al guvernului Boc, asigurata inclusiv prin elaborarea legii unitare de salarizare.

Bogdan Hosu, presedintele Cartel Alfa, a recunoscut ca sindicatele au convenit cu guvernul ca salariul minim pe economie sa creasca la 705 lei, de anul viitor (nu 750 lei, cum afirma initial ministrul Marian Sarbu) si la 1.100 lei, in 2015, iar coeficientul 1 sa fie egal cu salariul minim stabilit.

Mai important insa decat nivelul salariului minim negociat cu sindicatele ni se pare faptul ca, cel putin la nivel declarativ, acesta "este unic pe teritoriul Romaniei", drept pentru care se aplica si de catre mediul privat, nu numai de catre cel public, conform afirmatiilor presedintelui Cartel Alfa.

Aceasta precizare nu este deloc intamplatoare. In contextul crizei economice si al scaderii veniturilor bugetare circula zvonul ca in noua lege a salarizarii unice, guvernul va folosi unitati de masura diferite atunci cand e vorba de personalul bugetar si de cel angajat in domeniul privat.

Cu alte cuvinte, nu este exclus ca veniturile personalului bugetar sa se raporteze in continuare la suma fixa de 600 de lei, cat este in prezent nivelul salariului minim pe economie, la care se vor adauga anumiti indici de corelare. Prin acest artificiu, cel putin la nivelul aparentelor, bugetul de stat nu va suporta o noua impovarare de anul viitor.

In schimb, in mediul privat lucrurile trebuie sa fie cat se poate de transparente. Sa fie vorba despre o noua discriminare intre cele doua categorii sociale? Deocamdata nu putem decat sa facem speculatii. Ciudat este insa faptul ca organizatiile patronale tac.

Daca initial, in dialogul tripartit (guvern, patronate, sindicate), patronatele nu acceptau o crestere a salariului minim pe economie peste pragul de 650 de lei, iata ca acum, la un nivel de 705 lei, convenit cu sindicatele, angajatorii din mediul privat nu spun nimic.

In mod normal, cu deosebire in mediul privat, salariul minim trebuie corelat cu indici de performanta, cu productivitatea,si nu dirijat de undeva de la centru, cum este cazul in momentul de fata.

Bogdan Hosu a tinut sa precizeze ca veniturile salariale ale personalului bugetar nu vor scadea de anul viitor,in conditiile in care exista un articol care prevede in mod expres ca sporurile care nu se regasesc in salariul de baza din proiectul de lege si in anexe vor fi compensate pana cand veniturile salariale vor ajunge la nivelul valorii de incadrare pe coeficient.

Asta poate demonstra ca guvernul, in discutiile cu sindicatele, a avut ca reper nu ceea ce se intampla in economia romaneasaca, ci mai curand obtinerea unei paci sociale cel putin pana la depasirea momentului critic al alegerilor prezidentiale. Noi speram sa nu fie doar atat.

Oricum, este cel putin ciudat ca Executivul sa fie indreptatit sa se implice in bugetele companiilor private, stabilind un salariu minim obligatoriu general valabil si la stat si la privat. Tocmai de aceea nu intelegem lipsa de reactie a patronatelor.

Sau poate ea urmeaza sa vina. Cert este ca o lege a salarizarii unice nu trebuie sa aiba un caracter preponderent populist, asa cum se contureaza cea a guvernului Boc.

Va reamintim ca guvernul Tariceanu semnase si el un protocol cu sindicatele prin care stabilea ca pana in 2014 salariul minim pe economie trebuie sa ajunga la 50% din salariul mediu pe economie, ceea ce ar fi insemnat ca de anul viitor salariul minim sa fi fost de 800 de lei.

Iata ca, desi situatia economica a tarii este cu totul alta, guvernul Boc tine cu tot dinadinsul sa dea satisfactie organizatiilor sindicale.

Si iarasi ne intrebam: patronatele ce fac?

Analiza de Alexandru Moldovan 

Sursa: Bloombiz
Tipareste 3800 vizualizari
Newsletter-ul Bloombiz.ro
Zilnic, in contul tau de mail, cele mai importante articole.

Articole similare

adauga comentariul tau


 

 
  • gushpi07/09/2009 11:07

    "In mod normal, cu deosebire in mediul privat, salariul minim trebuie corelat cu indici de performanta, cu productivitatea,si nu dirijat de undeva de la centru, cum este cazul in momentul de fata." Domnule, salariul minim trebuie sa fie cel care iti asigura minimul necesar pt a supravietui... N-are nimic cu performanta sau productivitatea: plecati de la un punct de vedere gresit!!! Patronul va modifica valoarea produsului sau in functie de acest salariu si NU invers (altfel e in stare sa-si vanda produsul pe nimic si va plati tot NIMIC salariatului...). "Oricum, este cel putin ciudat ca Executivul sa fie indreptatit sa se implice in bugetele companiilor private, stabilind un salariu minim obligatoriu general valabil si la stat si la privat. Tocmai de aceea nu intelegem lipsa de reactie a patronatelor." Executivul TREBUIE sa fie indreptatit sa stabileasca nivelul de trai al populatiei de care a fost ales! Si nu conteaza ca e vorba de oamenii care muncesc la stat sau la privat, ci doar despre oamenii care MUNCESC!!!

  • gushpi07/09/2009 11:16

    "In mod normal, cu deosebire in mediul privat, salariul minim trebuie corelat cu indici de performanta, cu productivitatea,si nu dirijat de undeva de la centru, cum este cazul in momentul de fata." Domnule, salariul minim trebuie sa fie cel care iti asigura minimul necesar pt a supravietui... N-are nimic cu performanta sau productivitatea: plecati de la un punct de vedere gresit!!! Patronul va modifica valoarea produsului sau in functie de acest salariu si NU invers (altfel e in stare sa-si vanda produsul pe nimic si va plati tot NIMIC salariatului...). "Oricum, este cel putin ciudat ca Executivul sa fie indreptatit sa se implice in bugetele companiilor private, stabilind un salariu minim obligatoriu general valabil si la stat si la privat. Tocmai de aceea nu intelegem lipsa de reactie a patronatelor." Executivul TREBUIE sa fie indreptatit sa stabileasca nivelul de trai al populatiei de care a fost ales! Si nu conteaza ca e vorba de oamenii care muncesc la stat sau la privat, ci doar despre oamenii care MUNCESC!!!

  • Tudor07/09/2009 11:33

    1100 lei in 2015? adica fix peste 5 ani? guvernantii astia nu sunt in stare sa faca un lucru bun anul asta, daramite peste 5 ani. Probabil ca atunci va fi alt partid la putere, si, desigur, daca nu creste salariul, vor fi vinovati guvernantii de atunci.

  • salariatul07/09/2009 19:19

    @gushpi: Daca asa vezi tu lucrurile, mai bine ai devenii somer iar patronul si-ar muta firma in Serbia, Ungaria, Bulgaria unde vrei tu ca sa vezi tu atunci unde ai tu ce sa maresti tu preturile la 'produsul' lui pe care il vinde. Cat de neghiob sa fi sa nu intelegi ca degeaba iti mareste salariul minim netinandu-se cont de corelarea acestuia cu un indice de performanta sau productivitate, caci acest lucru se va rasfrange in inflatie, ceea ce tu ai castigat cu 100RON acum, peste o luna o sa simti ca iti mai trebuie 50RON ca sa 'traiesti decent'! Dar nu am ce iti face, cu oameni ca tine angajati, ma mir ca merge asa cum merge economia :))

  • Olaf Tryggvasson07/09/2009 21:08

    Imi pare rau ca guvernul este atat de iresponsabil, incat sa mareasca salariile... Am intuit, inca din titlu, ca e vorba de un articol de-al dumneavoastra. Si, iarasi, nu ar trebui aplicata majorarea pentru ca... guvernul ar deveni simpatic in preajma alegerilor. Si stim cu totii ca masura unei legi nu este daca este buna sau rea, ci daca cineva (si cine anume) ar obtine sau nu avantaje de imagine (chiar daca absolut firesti si meritate, sa zicem). Dincolo de genul asta de logica, pe care l-am mai remarcat, sunt de acord cu dumneavoastra ca salariul minim ar trebui sa fie, intr-adevar unul minim, nu unul intermediar, in orice parte a spectrului economi al fi el. De asemenea, desigur ca salariul minim trebuie corelat cu productivitatea. Pe de alta parte, oricine cunoaste mediul patronal din Romania stie ca oamenii sunt, in general, in majoritate covarsitoare, cu mult sub nivelul productivitatii si al muncii prestate. In plus, ma surprinde ideea colectiva a patronatului cum ca productivitatea scazuta este exclusiv apanajul muncitorului. Adica, organizarea muncii, strategiile patronilor (sau lipsa lor), auto-indulgenta, amatorismul si coruptia unei mari parti a lor nu au nimic a face cu productivitatea scazuta. Si, paradoxal, te uiti la multe domenii in care oamenii isi rup oasele (sunt mai multi astfel de oameni, decat ati crede) si totusi productivitatea este scazuta. Insa, la o productivitate scazuta a organizatiei, evident ca cei arsi la buzunar trebuie sa fie muncitorii, iar patronii sa isi bage aceleasi sume in buzunar. Pe de alta parte, nimeni nu para sa aiba ideea ca niste salarii competitive vor creste productivitatea muncitorilor (atat cat ii priveste pe ei), desi ideea este cea care functioneaza in cadrul multor multi nationale de la noi - care au productivitatea cea mai mare din tara. In timp ce niste salarii scazute, sub nivelul muncii, nu vor face decat sa scada nivelul productivitatii, ceea ce este absolut firesc. Si tot vom astepta ziua in care muncitorii vor veni la munca gratis si ne vor convinge sa le marim salariile. Inca un considerent - ultimul. Piata care se autoregleaza - inclusiv in domeniul salariilor - ma scuzati, va rog, dar bla-bla-bla... Piata nu se auto-regleaza niciodata, e o axioma dovedita vesnic ca gresita de practica si niciodata demonstrata teoretic. Cu atat mai mult cu cat se aplica, inca la nivel teoretic doar unor piete cu concurenta perfecta, cu echilibru cerere-oferta si disponibilitate libera a resurselor. Adica probabil pietei economice din Rai. Cu atat mai putin, s-ar aplica, chiar de ar fi adevarata, teoria, intr-o economie atat de lipsita de facilitati de productie ca a noastra, unde angajatorul e de zeci de ani in pozitie de forta, iar saracia ii constrange pe oameni sa munceasca pe cate 4-5 milioane in provincie. Deci, gresit, nu "piata", adica, in acest caz, vointa colectiva a patronilor, trebuie sa hotarasca salariul minim, ci o decizie la nivel national, armonizata cu necesarul minim de consum si cu partenerii sociali, care sa asigure un salariu minim echitabil si echilibrat, in masura sa elimine arbitralul conjunctural este cea care trebuie sa stabileasca ce este mai bine pentru societate.

  • Liviu10/09/2009 10:13

    Ce ma mira cel mai mult este nesimtirea afisata de sindicalisti si functionarii publici. Banii statului se bazeaza pe economia privata. Ca privat, statul de considera din start infractor. Statul are numai drepturi, nici o obligatie. Daca nu-si plateste facturile la timp, statul nu are nici o problema, dar daca tu privat nu-ti platesti darile la timp, te-a terminat. Functionarul de stat, nu-l intereseaza daca greseste. Apar tot felul de probleme fiindca datele sunt operate gresit sau nu sunt operate deloc. Te trezesti cu tot felul de dari pe la Administratia Financiara, desi tu stii ca ti-ai platit toate darile. Niciodata, dar niciodata, calculele tale nu dau cu ale lor. De fapt aceasta este problema Romaniei : un aparat de stat tampit, impotent si indolent. Vor salarii mari? Nici o problema, nu musti mana care te hraneste. Deocamdata, mana care i-i hraneste este Economia Privata. Dar statul se face ca nu intelege asta.

1

Alexandru Moldovan

Alexandru Moldovan
Alte articole de Alexandru Moldovan
Aboneaza-te la newsletter-ul Bloombiz.ro!