12 Decembrie 2008 / 17:32

Leul si principiul dominoului

Cind 500.000 de romani au unul sau mai multe credite in euro, orice stranut al leului provoaca nu doar frisoane economice, ci si sociale.

Intr-o singura luna, incidentele de plata la nivelul persoanelor fizice au crescut intr-un ritm ametitor - cu circa 40 la suta la nivel national si peste 70 la suta la nivelul Capitalei (bucurestenii fiind, oricum, cei mai indatorati dintre romani).

Mitul "romanului bun platnic" incepe sa se fisureze in conditiile crizei. In acelasi timp, dupa o toamna relativ linistita, leul incepe sa stranute sub povara importurilor de iarna si a diminuarii exporturilor in spatiul UE.

"Cel mai mic pret" si alte reclame de acest tip i-au determinat in ultimii doi-trei ani pe romani sa ia cu asalt nu Registrul Comertului, pentru a-si inregistra firme, ci magazinele cu bunuri de folosinta indelungata. Asemenea reclame s-au intilnit cu cele bancare, de tipul "Iei cit vrei si dai cit poti", "Doar cu buletinul" si alte momeli menite sa astearna o glazura dulce peste dobinzile si comisioanele camataresti. Ion Popescu s-a indatorat irational, cu un triplu efect pervers.

Pe de-o parte, probleme personale: daca isi pierde serviciul, nu are alta sursa de venit pentru a rambursa creditul. Pe de alta, banii s-au dus pe bunuri din import in proportie de 90 la suta, asadar nu au creat nici locuri de munca, nici dezvoltare durabila. Nu in ultimul rind, bancile se pot trezi cu garantii care pot fi executate la preturi mai mici decit sumele pentru care au fost antamate.

Orice devalorizare mai accentuata a leului conduce automat la "scumpirea" creditului pentru cei indatoriati in euro - si, repetam, avem de-a face cu o jumatate de milion de romani - si poate creste dramatic numarul celor care, fara voie, devin rau-platnici.

Iar perspectivele nu par deloc bune. Mai ales in lunile de iarna, nu Mos Craciunii de ciocolata si jucariile din import sunt cele care accentueaza problemele unei balante comerciale negative, ci importurile energetice.

Factura la gaze devine scumpa, mai ales intr-o relatie comerciala dezechilibrata dramatic cu Federatia Rusa (pierdem in fiecare an circa un miliard si jumatate de euro doar pe aceasta directie, diferenta intre importul consistent si exportul cvasiinexistent).

In conditiile in care exportul nostru este, acum, in cadere libera pe singura relatie care era oarecum echilibrata - aceea cu Uniunea Europeana - deficitul comercial (si, evident, penuria de valuta) se accentueaza. In aceste conditii, apare o presiune suplimentara pe leu, presiune care poate conduce la o depreciere de o mai mare amplitudine decit in ultimele luni. Asta nu din motive speculative, ci ca efect economic predictibil.

Amputarea consumului - nu ne referim la bunurile din import - pe piata interna nu poate decit adinci criza companiilor care deja au probleme cu vinzarile la extern si care vor fi lipsite si de potentialul debuseu intern. Ceea ce antreneaza intrarea in recesiune, dupa principiul dominoului.

Acum se va vedea, treptat, cit de subreda a fost, pe termen mediu si lung, cresterea economica a ultimilor ani si pe ce premize volatile s-a bazat, de facto: consumatorism "salbatic" prin indatorare excesiva, umflarea artificiala a veniturilor in conditiile unei imbunatatiri mai degraba modeste a productivitatii muncii, o bula imobiliara de tip Caritas.

Oarecum s-a repetat - sigur, in cu totul alte circumstante - perioada anilor 1968-1977, cind o indatorare externa excesiva (platita scump in anii '80) a creat, pe moment, iluzia unei prosperitati si ritmuri de crestere care nu folosit ulterior la nimic (in 1969 ritmul de crestere al Romaniei nu a fost depasit decit de...Japonia!!!).

Orice strategie menita sa mentina un curs de schimb artificial sub limita dictata de evolutia economica va avea un revers cu efecte la fel dramatice ca devalorizarea, respectiv dobinzile din sistem, aflate oricum la un nivel extrem de inalt.

Poate exista o strategie menita sa-i fereasca pe cei indatorati in anii anteriori de posibilele efecte ale crizei? Greu de crezut, inclusiv in privinta conservarii locurilor de munca - daca o companie merge prost, va concedia, indiferent ce face guvernul (chestiunea cu 10.000 de euro pentru angajatorii de someri este o gluma).

Poate fi ferit sistemul bancar de posibila deteriorare a valorii portfoliului de garantii (inclusiv imobiliare, deja mult deteriorate ca pret comparativ cu doar doua-trei luni in urma), pe care le-au adunat cu o lacomie care uneori friza inconstienta? Nu. Adevarata miza trebuie sa fie repornirea cit mai grabnica a motorului semigripat al economiei reale, in paralel cu o politica de austeritate bugetara menita sa clameze tensiunile la nivel macroeconomic.

Daca s-ar fi intervenit preventiv macar in urma cu un an de zile, cind semnele crizei erau deja evidente in plan global - dar la Bucuresti se cintau ode unei cresteri economice miraculoase - problemele de astazi ar fi fost mult diminuate, cu sau fara criza globala.

In treacat fie spus, aceasta criza este folosita ca pretext pentru a ascunde in dosul ei toate greselile comise de o administratie autohtona. Nu a obligat nimeni populatia sa se indatoreze excesiv, nici sa fie aplicata o politica salariala rupta de orice realitate economica (cresterea costului fortei de munca ne-a descalificat si mai rau in competitia dura de atragere a capitalului investitional si a umplut doar buzunarele importatorilor).

Si, in general, nu ne-a obligat nimeni in ultimele doua decenii sa devenim un popor de "rentieri", descurajind parca sub orice forma productia autohtona de bunuri de consum si industriale.

Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici

Newsletter-ul Bloombiz.ro
Zilnic, in contul tau de mail, cele mai importante articole.