Inchide fereastra
Aboneaza-te la newsletterul BloomBiz.ro si primesti cele mai importante stiri din Business, Imobiliare, Finante, Cariere, plus cursul valutar al zilei.

Prin abonare sunteti de acord cu Termenii si conditiile bloombiz.ro

Concurs infoturism
Curs valutar Mai multe valute»
EUR EUR down 4.0929
USD USD down 2.9703
GBP GBP down 4.5007
07 Septembrie 2009 / 22:47

Lista lui Boc

Dupa opt luni de guvernare, dl. Emil Boc are o lunga lista de masuri anuntate cu aplomb dar departe de a fi, macar deocamdata, materializate. Asta in timp ce criza economica a muscat din PIB-ul Romaniei mult mai rau decit se prevedea la inceputul anului.


Daca ar fi sa incepem aceasta lista, pe prima pozitie figureaza, fara indoiala, reducerea semnificativa a stufosului aparat birocratic.

Nu comentam utilitatea reala a unui asemenea demers - mi-am exprimat scepticismul intr-un demers anterior, nefiind deloc adeptul unui "macel" lipsit de nuante si netrecut prin filtrul meritocratiei.

Insa dl. Boc a inceput prin a ne spune cit de multe agentii si autoritati cvasiinutile adaposteste closca guvernamentala printre primitoarele-i pene si cit de hotarit este domnia-sa sa taie-n carne vie, cum se spune.

Dupa opt luni, NICI MACAR O SINGURA AGENTIEI SAU AUTORITATE NU AU FOST DESFIINTATE. Periodic s-au formulat de catre ministere o intreaga pleiada de propuneri in acest sens, dar, concret, repetam, nu s-a facut nimic.

Aparatul birocratic este nu doar intact comparativ cu finele anului trecut, ba a devenit chiar mai stufos, macar prin aparitia a doua noi ministere. Deblocarea creditarii a ramas de asemenea un deziderat.

Fara credit, o economie moare si nu trebuie sa citesti tomuri de finante pentru a sti acest lucru.

Companiile - mari, mijlocii, mici - care in anii anteriori, de crestere economica, au investit in dezvoltare, s-au trezit de o buna bucata de timp fara finantari/refinantari.

Rezultatul este o agonie lenta, daca nu chiar moarte subita. Banca centrala a procedat corect, reducind dobinda de politica monetara si diminuind nivelul rezervelor minime obligatorii.

Numai ca suvoiul de bani care, prin aceste masuri, a ramas la dispozitia bancilor comerciale, nu a luat drumul economiei reale decit intr-o masura nesemnificativa.

Mai degraba a luat calea Trezorieriei statului, care, in foame cronica de fonduri fiind, se imprumuta la un nivel mult mai mare decit in anii anteriori.

Atita vreme cit bancile vor avea acest debuseau sigur si rentabil - dobinzile sunt mari - nu se vor da de ceasul mortii sa asigure credite pentru intreprinzatori.

Asadar, din punctul de vedere al capitalului (singele unei economii), suntem inca in pana prostului, la marginea drumului, adica fara benzina in rezervor.

Faimoasele investitii publice care sa suplineasca reducerea amplitudinii cererii/comenzilor (la intern si extern), asigurind contracte si locuri de munca, au ramas de asemenea pe hirtie.

In proiectul de buget propus la inceputul anului, se vorbea de circa 11 miliarde de euro alocati investitiilor, bani necesari ca aerul pentru intreprinzatori.

Ulterior s-a vorbit de doar 8 miliarde, dar daca este sa numaram concret banii care au plecat SPRE economie, ajungem intr-o zona extrem de tulbure.

Toate statele din lume care s-au confruntat cu crize au apelat la aceste investitii publice: SUA, Franta, Regatul Unit, Polonia, Germania, etc. Povara fiscala nu s-a redus - desi asa au procedat cei enumerati mai sus, intr-o forma sau alta, umblind sau la impozitul pe profit, sau la TVA, sau la ambele.

Ba, dimpotriva, prin impozitul forfetar, a sporit. Poate ca efectele acestui impozit au fost supralicitate - in rau - de unii comentatori, dar dincolo de asta este o chestiune de principiu.

Nu pui o povara in plus, fie ea chiar aparent minora, pe umerii unor intreprinzatori confruntati cu cea mai dramatica criza din ultimele decenii. Neimpozitarea profitului reinvestit (inca) nu s-a materializat, TVA-ul redus la unele produse asisderea.

Deci climatul de afaceri nu a devenit mai prietenos, macar pe palierele pe care este posibil in conditiile date. La fel de grava este contrazicerea, in general, de la o zi la alta sau de la o luna la alta, ceea ce induce intr-un mediu de afaceri aflat oricum in trepidatii, o zona in plus de incertitudine si lipsa de pedictibilitate.

In toate statele mature au existat planuri anticriza in 5 puncte (SUA), in patru puncte (Regatul Unit), etc. Puncte comunicate limpede mediului antreprenorial si publicului larg si aplicate ca atare.

Noi - mai vioi - am avut in aceasta perioada pe planuri in 28 de puncte, ba in 34 de puncte, ba in 32 de puncte, dupa "negocieri" obositoare si oarecum stranii intre cei doi parteneri de coalitie.

Iar dupa opt luni nici macar eu, de exemplu, care sunt economist si gazetar, nu as putea sintetiza clar si pe intelesul tuturor cam ce intentioneaza guvernul si cam cum o sa iesim noi din criza intr-un timp determinat. In aceste conditii, imi dau seama cam ce confuzie domneste la nivelul publicului larg.

Am discutat si cu reprezentantii patronatelor - nici pentru acestia nu este deloc clar cam ce se va intimpla in viitor si cam la ce ar trebui sa se astepte pe termen scurt, mediu si lung.

Inca se pluteste intr-o ambiguitate totala, in vreme ce conflictele politice - reale sau doar aparente - aspira in mod inutil atentia generala. Iar nervozitatea sociala creste si va atinge chiar un un nivel critic incepind cu toamna/iarna si sosirea facturilor la intretinere.

Cred ca mai mult ca oricind romanii au nevoie de o redare a increderii in fortele tarii de a depasi inclusiv acest impas economic. Momentan acest guvern nu a reusit sa faca acest lucru.

Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici 

Sursa: Bloombiz
Tipareste 2897 vizualizari
Newsletter-ul Bloombiz.ro
Zilnic, in contul tau de mail, cele mai importante articole.

Articole similare

adauga comentariul tau


 

 
  • alex.dumitrascu08/09/2009 00:13

    Ultima (sper) si cea mai cretina idee9cu exceptia impozitului forfetarcare e si mai cretina), este ridicarea interdictiei pentru functionarii publici de a lucra in paralel si in mediul privat. Asta va duce sigur la oficializarea spagii in absolut toate sectoarele, de la autorizatiile de constructii, pana la fiscalitate si proiecte europene. www.guvernarea.ro

  • cri-cri08/09/2009 01:14

    ai dreptate...dar chestia e...boboru asta, daca zici ca merita alta soarta, ar trebui cel putin sa isi aleaga un conducator compenetnt...crezi ca peste 2 luni vom fi in stare de asta? eu cred ca nu...tot handicapatzii mintali ai natziei, basescu si cu geoana o sa se dueleze in "finala"...ca deh...asha-i romanu (prost) ... si iar o sa ne trezim cu marinika (basescu) si cu papagalul impaiat de pe umar (boc) conducindu-ne ca pe un ghost ship...spre nicaieri...singura shansa ar fi sa ii calce vro masina pe dobitoci...

  • Nexulescu08/09/2009 05:19

    Am plecat din Romania in noiembrie anul trecut, temporar, in SUA. Asta era la inceputul crizei. Boc a ajuns la guvernare o luna - doua mai tarziu. Clujean fiind, am tot stat cu un ochi pe parerea presei vis-a-vis de activitatea lui ca premier. Doar rapoarte negative. Fiind departe, nu imi pot da seama... dar... chiar nu a facut nimic bine? Chiar nu se poate spune nimic bun de activitatea actualului guvern? Pun intrebarea asta pt ca aici in SUA, chiar daca e criza, media e divizata in doua felul de rapoarte: pozitive si negative. Pe de o parte se anunta ca a dat faliment nu stiu ce companie si au ramas shomeri 10.000 de oameni, pe de alta parte "se face asta si asta sa iesim din criza, o sa fie bine". Din cate vad, in Romania, exista un singur fel de rapoarte media. Din nefericire negative sau pesimiste.

  • ion mare08/09/2009 08:22

    Este mare problema... Se cam zdruncina cuibul impletit cu multa migala in 20 de ani...

  • eoc08/09/2009 10:13

    Pentru Nexulescu: Si eu am condamnat de multe ori "hipercriticismul", pe care il consider contraproductiv. Evident ca nu se poate spune ca un guvern - acesta sau altul - face doar lucruri rele sau gresite. Realitatea economica ne obliga insa sa constatam ca evolutiile nu sunt cele asteptate/dorite, deci poate trebuie umblat serios la diagnostic/tratament.

  • gigi contra08/09/2009 10:25

    @eoc: nu cred ca actualul guvern a fost hipercriticat, ci din contra. Nu-mi vin in minte foarte multe initiative cu adevarat bune, care sa fie duse pana la capat. E un guvern de carpituri si, cu tot respectul pentru Nexulescu, Boc este si el un petic.

  • Misu08/09/2009 10:35

    Guvernul Boc tine cu tot dinandisul sa se compare cu Executivul unor state cu adevarat puternice, cum ar fi America, sau Marea Britanie si propune peste 20 de masuri anticriza. Pai cum, daca iei voteaza doar 5 masuri, atunci noi trebuie as facem de 4 ori mai multe, nu? ca doar muncim. Mie, personal, mi se pare totul praf in ochi. Vorbarie multa, prea multa, si fapte aproape deloc. Taraganeaza lucrurile intentionat, pana cand vine alegerile, si toate problemele se vor transfera viitorului guvern. Iar atunci, dragii nostri guvernanti probabil ca vor arata cu degetul, pentru ca, deh, vor fi in opozitie.

  • silicon08/09/2009 11:21

    corect spus. Pana la urma cam asta e senzatia generala: guvernul nu pare cu totul rau intentionat, dar nu reuseste sa isi focalizeze actiunile. Adica sa inceapa 1,2,3 chestii, sa anunte ca va face asta si sa faca pana la capat ce a propus. Chestia cu planul de combatere a crizei prin 38 de masuri e o gluma. De ce nu 56, de ce nu 104? Pana la urma in felul asta orice ordonanta de guvern o sa fie o masura de combatere a crizei, nu?

  • Catalin08/09/2009 12:58

    Domnule Chirovici, Guvernul BOC, sau oricare alt guvern format din partidele aflate acum in Parlament, nu va fi niciodata in masura sa elaboreze programe anticriza pentru ca acest demers l-ar obliga sÄ? evidentieze situatia dezastroasa a economiei romanesti, dezechilibrele profunde, aproape insurmontabile, ce o guverneaza. Motivul este simplu. Vinovati de aceasta situatie nu este criza actuala, ci chiar acesti tovarasi, deveniti intre timp domni PSD, PDL, PNL sau UDMR, care timp de 20 de ani au condus tara intr-un mod dezastros, urmarind doua obiective principale: 1) sa se capatuiasca chiar incalcand legea pentru a forma cat mai rapid clasa capitalista autohtona si 2) sa accepte orice solicitare de la mai marii lumi pentru a nu fi inlocuiti sau compromisi, chiar daca asta a insemnat sa negocieze in genunchi toate tratatele pe care le-au semnat. Ei nu-si vor autodenunta niciodata incompetenta si lipsa totala de preocupare pentru binele tarii. Atunci cine ne va scoate din criza, cand tot ceea ce ne inconjoara ne invita sa consumam cat mai mult si sa gandim cat mai putin. Oare unde am auzit asta.

  • weber08/09/2009 13:29

    Aveti dreptate dar uite ca avem si asta: presedinte independent. E bine dupa eba acum avem un EB. Si degeaba dati exemplul cu caragiale si cu generatia care a facut Unirea. Nu e cazul sa ii comparam cu habarnistii astia de acum. Romania are noroc mare ca UE nu vrea sa piarda bani si nici interesele din zona si nici NATO. Altfel cu acesti politicieni second-hand cu tupeu, aere si apucaturi de cleptomani eram demult Albania.

1 2 »

Eugen Ovidiu Chirovici

Eugen Ovidiu Chirovici
  • S-a nascut in 1964 si a studiat la ASE-Bucuresti, University of Glasgow si EDI(Grupul Bancii Mondiale). Detine trei titluri de Doctor Honoris Causa si este membru al Clubului de la Berna.
  • A primit Marele Premiu pentru Jurnalism(1999), Premiul Pamfil Seicaru (2000), Premiul pentru Jurnalism al ANSVM (2002), etc. In 2002 a fost decorat de Presedintele Romaniei cu Ordinul "Steaua Romaniei".
  • A publicat peste 1000 de articole in Romania si strainatate si este autorul a cinci romane si patru carti de eseistica pe teme de istorie si economie, printre care "Natiunea virtuala"(2001 - Polirom) si "Noua economie: a,b,c pentru viitorii milionari"(2008-Rao).
Alte articole de Eugen Ovidiu Chirovici
Aboneaza-te la newsletter-ul Bloombiz.ro!