Lupul isi schimba parul, dar naravul ba!

Este vorba de sumele luate de la guvernul american prin aplicarea programului de 700 miliarde dolari autorizat in octombrie 2008 de Congres si destinat sprijinirii sistemului bancar american.

Returnarea avea nevoie de aprobarea FED – institutia care joaca rol de banca centrala in SUA – si aceasta n-a fost o problema, potrivit secretarului Trezoreriei americane, Timothy Geithner, in masura in care testele de stres realizate recent de FED au relevat ca bancile respective au ajuns suficient de bine capitalizate pentru a face fata noilor conditii financiare.

Motivul unei asemenea miscari nu este cumva trecerea deja a crizei. Ci strict dorinta acestor banci de a scapa de restrictiile, indeosebi in ce priveste bonusurile si compensatiile managerilor, impuse in conditiile sprijinului financiar de la stat, fie acesta constituit de imprumuturi, fie mai ales de preluari de participatii la capitalul lor.

Se dezvaluie o fateta dramatica a problemei. Este cea mai hidoasa parte a lucrurilor. Bonusurile si compensatiile pentru manageri, care au luat ca o cutuma in institutiile financiare o alura agresiva in ultimele decenii, tocmai pe masura asa-zisei „dereglementari“ a pietei, este responsabila direct de declansarea crizei financiare.

Evident, nu bonusurile si compensatiile in sine, ca pondere financiara – desi in multe cazuri acestea cantaresc disproportionat de mult –, ci comportamentul indus de aceasta practica a bonusurilor si compensatiilor.

In masura in care in castigurile unui manager din marile institutii financiare salariul nu reprezinta decat vreo 10%, iar bonusurile si compensatiile constituie grosul coplesitor, conducerea treburilor acestor institutii s-a indreptat disproportionat de mult spre obiective de profit pe termen scurt.

Pana in punctul absurd in care profituri de jaf la nivel imediat pot conta mai mult decat perspectiva unui colaps ce ar interveni la scurt timp apoi, pentru ca managerii isi iau bonusurile preponderente in castig, dupa care pot chiar pleca, intrucat pana si in caz de faliment au, potrivit contractelor incheiate, dreptul la compensatii fabuloase.

Nu este de mirare, in situatia unui asemenea sistem, tentatia, daca nu mai bine spus delirul, impingerii speculatiei spre paroxism, de unde a venit direct si criza financiara actuala!

Desi nu a rezolvat mare lucru, preluarea de catre stat a unor fraie in mari institutii financiare si de credit a mai temperat delirul managerilor si, prin intrarea in colimatorul oprobriului public, a mai tuns din tupeul ce parea de nestavilit al acestora.

Desi au existat cazuri strigatoare la cer in care manageri din mari institutii financiare americane n-au pregetat sa ia mai intai pentru bonusurile lor din banii incasati  de la stat pentru salvarea de la faliment a acestor institutii! Naravul din fire n-are lecuire!

Si, apoi, de cum au facut rost de ceva bani, au trecut imediat la treaba, ca nu cumva criza sa-i lasa fara privilegiile lor scarboase. Sunt gata sa forteze returnarea rapida a banilor primiti de la stat pentru a iesi de sub incidenta restrictiilor impuse.

Adica sa devina din nou complet liberi sa jefuiasca. Profiturile bancare au crescut in ultimele doua decenii de cinci-sase ori mai puternic decat profiturile pe ansamblu. Din ce?! Din abilitatea managerilor?! Au arat acestia vreun teren, au fabricat vreun produs, au trimis oameni pe luna?!

Nu, au jecmanit tocmai pe cei care au facut asemenea lucruri.

Mai grav este ca autoritatile americane au fost gata sa le dea unda verde. De mirare insa nu este! Marea finanta mondiala si toti reprezentantii si protejatii ei au huzurit tocmai pe baza acestui angrenaj financiar pe care l-au plasmuit si pana la scaparea de sub control l-au si manevrat si din care au tras profituri uriase.

Supradimensionarea parazitara a sectorului financiar, dereglementarea in cadrul acestuia, sofisticarea instrumentelor financiare, exacerbarea speculatiilor au constituit tot atatea modalitati de subjugare a economiei reale si de extragere a substantei economice care se produce aici si de fapt numai aici.

Iar, prin obligarea tarilor mai slab dezvoltate, mari sau mici, sa se alinieze criteriilor din centrele financiare, prin liberalizarea miscarilor lor de capitaluri cu strainatatea, acelasi angrenaj financiar bazat pe speculatie si camatareala a fost canalul de absorbtie de dimensiuni ciclopice a roadelor muncii depuse in sute de tari mai putin puternice sau mai putin dezvoltate, a fost parghia principala de subordonare a acestora din urma sau, pentru a o spune mai deschis si mai pe scurt, de jecmanire a acestora.

Cum sa renunti la asa ceva, care-ti permite sa te bucuri fara eforturi si fara probleme de roadele muncii altora?!

Analiza de Ilie Serbanescu