Marea problema a marii finante

Sunt estimatii ca, in total, prejudiciile aduse de criza economica si financiara de pana acum depasesc 50.000 miliarde dolari, vreo patru PIB-uri ale marii Americi. Pentru comparatie, sa notam ca PIB-ul Romaniei este cam de 170 miliarde dolari! Adica s-au pierdut deja vreo 300 de PIB-uri romanesti.

Reprezentantii cunoscuti sau din culise ai marii finante mondiale stiu mai bine decat oricine ce a provocat criza, de unde a pornit aceasta, ce a amplificat-o si ce pericole prezinta. Stiu prea bine si ca au scapat-o de sub propriile manevre. Si deci stiu ca nu pot fi siguri nici cat va mai dura, nici cat si pe unde se va mai extinde si nici ce daune va mai produce, nu doar financiare, ci economice, sociale si politice, daca nu cumva este posibil sa degenereze chiar in conflicte militare!

Criza n-a aparut din senin. Ci din speculatiile fara noima scapate de sub control. Nici scaparea de sub control nu este o intamplare. Libertati imense au fost acordate transferurilor valutare si mai ales tranzactiilor fara marfa. O indepartare aproape totala a transferurilor valutare a avut loc fata de tranzactiile reale, fie acestea schimburi de marfuri si servicii sau operatiuni de credit.

Peste 90% au ajuns sa constituie vanzari/cumparari de monede in sine, deci nu mijlociri de tranzactii reale, ci speculatii pe curs sau pe dobanzi facute acum sau cu anticipatie. Produsele financiare s-au tot sofisticat si, intr-o impachetare maiestrita, nu se mai stie tocmai exact cine este emitatorul, cine asiguratorul sau cine speculatorul.

La plata doar, se constata ca zeci de intermediari asteapta profit de pe urma circulatiei produsului financiar in discutie. Barierele dintre sectiunile angrenajului financiar au fost eliminate. Bancile au devenit asiguratori, asiguratorii au devenit banci, ambele categorii au intrat pe bursa.

Aceleasi institutii si centreaza, si dau cu capul in spatiul financiar. Sunt si banci de investitii, sunt si brokeri pentru clienti, dar sunt si consultanti si auditori pentru acestia. Procesul a fost denumit „dereglementare“. Adica scoaterea din joc a regulilor si lasarea intregului ansamblu la liberul arbitru, confundat cu piata libera si initiativa privata.

Terenul a fost pregatit pentru manifestarea deplina a lacomiei si a castigului facil fara munca. Un jaf periclitant pentru toata lumea a devenit angrenajul financiar, indeosebi in centrele financiare cele mai reputate, precum Wall Street-ul new-yorkez sau City-ul londonez.

Imposibil ca tocmai aceia care au incurajat, promovat sau chiar creat acest dezastru sa nu-si dea seama ce ar trebui facut pentru a-l opri. Este nevoie de reglementari. Este nevoie de disciplinari. Este nevoie de delimitari de piata si delimitari institutionale pe baza inaturarii conflictului de interese.

Totusi, masuri concrete in aceste directii intarzie. Marea finanta nu le-a avizat. In locul acestora, marea finanta mondiala se joaca in mod grav cu focul. Simtind avatarurile recesiunii, arunca in joc mii de miliarde peste mii de miliarde din banii statelor (adica din banii contribuabililor) pentru a preintampina sau combate recesiunea. Dincolo de faptul ca este cu totul improbabil ca aceste injectii monetare vor da un rezultat concret, in curand – foarte curand – banii respectivi vor trebui platiti de cineva.

Si altcineva decat contribuabilii din chiar tarile marii finante mondiale nu exista pentru achitarea oalelor sparte! Cativa lideri lucizi din Vestul Europei incearca sa se opuna acestui delir!

De ce totusi marea finanta mondiala nu da drumul la masurile pe care realitatile le impun si care ar putea sa si faca ceva concret in actualele stari de lucruri?
Raspunsul este pe cat de simplu pe atat de tulburator.

Marea finanta mondiala si toti reprezentantii si protejatii ei au huzurit tocmai pe baza acestui angrenaj financiar pe care l-au plasmuit si pana la scaparea de sub control l-au si manevrat si din care au tras profituri uriase.

Supradimensionarea parazitara a sectorului financiar, dereglementarea in cadrul acestuia, sofisticarea instrumentelor financiare, exacerbarea speculatiilor au constituit tot atatea modalitati de subjugare a economiei reale si de extragere a substantei economice care se produce aici si de fapt numai aici.

Iar, prin obligarea tarilor mai slab dezvoltate, mari sau mici, sa se alinieze criteriilor din centrele financiare, prin liberalizarea miscarilor lor de capitaluri cu strainatatea, acelasi angrenaj financiar bazat pe speculatie si camatareala a fost canalul de absorbtie de dimensiuni ciclopice a roadelor muncii depuse in sute de tari mai putin puternice sau mai putin dezvoltate, a fost parghia principala de subordonare a acestora din urma sau, pentru a o spune mai deschis si mai pe scurt, de jecmanire a acestora.

Cum sa renunti la asa ceva, care-ti permite sa te bucuri fara eforturi si fara probleme de roadele muncii altora?!

Marea finanta mondiala nu va renunta, cautand in schimb diferite tertipuri de iesire din criza. Oricum, nu prin reglementari solide in angrenajul financiar, care, chiar daca n-ar urmari protejarea celor slabi sau mai putin dezvoltati, ar face-o indirect! Pe fond, reglementarea este scoasa practic din calcul pentru marea finanta mondiala, deoarece ar insemna pierderea parghiilor de subordonare a marii majoritati a lumii, de dezarmare a acesteia in fata discretionismului financiar al celor puternici.

Analiza de Ilie Serbanescu

Intra pe Biztube, primul video-portal de business din Romania, ce reuneste interviuri de marca cu greii din lumea afacerilor si stiri economice de ultima ora.