Am preluat figura de stil de la Toma Caragiu din monologul “Toma si baletul”. In acelasi scheci, inegalabilul actor reproducea un crampei din societatea romaneasca de acum 30 de ani, nu cu mult diferit fata de ziua de azi.
Organizatorii unui spectacol
de revista hotarasc sa imbrace balerinele in pene a la Moulin Rouge.
Cel mai putin avizat, dar si cu pile, este desemnat sa contracteze materia
prima din strainatate. “A stat trei luni cu diurn? în fulgi vest
?i a adus o ton? de… plummes. Plummes, pene de ra?? calitatea
a doua, pe care le putem lua prin virament de la Crevedia.”
Cam asa as caracteriza planul de salvare a economiilor UE propus de la Bruxellles: pene de rata si nu plummes (pene in limba franceza) cum ne este prezentat in toate comentariile. De ce? Pentru ca nu vad diferentele majore dintre solutiile identificate de actualul guvern si cele prefigurate de Bruxelles. In esenta, principiile de baza sunt aceleasi.
Incurajarea consumului prin cresterea puterii de cumparare si sporirea increderii in stabilitatea economiilor prin relaxare fiscala si interventii pe piata monetara. Aceste politici sunt insotite de masuri de protectie sociala, stimulente pentru crearea de locuri de munca, orientarea creditarii catre economia reala, suplimentarea fondurilor europene, sprijin financiar pentru trecerea la era “low-carbon”, reconversia industriei auto etc.
Seamana in linii mari cu ceea ce propunea actualul prim ministru. Evident, exista si diferente. Sunt insa convins ca, daca textul Comisiei Europene, adaptat pentru Romania, ar fi venit din partea oricui ar conduce tara asta, nu ar fi scapat netaxat de adversarii politici. Avand girul unei autoritati a Uniunii Europene, planul anticriza nu a mai starnit nici un Gica Contra. Si pentru politicienii nostri, sau mai ales la ei, functioneaza principiul “orice produs de import este mai bun decat al nostru”.
Oare? Planul relansarii economiilor europene este atat de viabil pentru Romania? Nu voi detalia fiecare capitol in parte. Textul original poate fi consultat printr-o simpla interogare pe Google. Ma voi raporta doar la o cifra. Asta dupa ce am remarcat ca doua zerouri au starnit un entuziasm general.200 de miliarde euro! O cifra ce a facut sa vibreze microfoanele, laptopurile si pixurile celor ce au transmis primele informatii referitoare la solutiile de relansare economica propuse de Comisia Europeana.
Las la o parte orice comparatie cu planul de redresare al SUA. Mergem pe ideea ca la americani buba este mult mai mare si efortul financiar al americanilor este in consecinta. Planul de relansare al economiilor europene se axeaza, totusi, pe un impuls bugetar important.
Dar sa vedem ce reprezinta cifra care a provocat vii emotii. Aproape 170 miliarde de euro provin din extensia cheltuielilor bugetare iar restul, de 30 miliarde, din fonduri comunitare. La acestea se vor adauga banii de la BEI si BERD, banci ce vor fi recapitalizate cu zeci de miliarde de euro. Intarirea celor doua institutii financiare europene va constitui si un stimulent pentru afluxul investiilor private.
Nu este insa clar de unde vor veni si unde se vor duce cele 170 de miliarde euro. De nicaieri si de niciunde. Sunt bani pe care guvernele decid sa le lase la dispozitia contribuabililor pentru a creste puterea de cumparare a acestora. Sau pentru a intari puterea financiara a companiilor in contextul actual. Implicit pentru a mentine si, in perspectiva, a crea noi locuri de munca.
Asa cum, de exemplu, reducand TVA, guvernul britanic mizeaza pe scaderea preturilor si totodata pe cresterea vanzarilor agentilor economici, cu toate beneficiile ulterioare in plan economic si social. Deci, pe de o parte nu sunt bani comunitari, pe de alta parte trebuie ca bugetele tarilor care acorda facilitatile fiscale sa fie suficient de consistente ca sa poata suplini absenta acestor venituri. Ceea ce nu e cazul Romaniei.
Cunoscand faptul ca bugetele tarilor membre au grade diferite de toleranta la stimulentele fiscale, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, atrage atentia: “Toata lumea sufera de pe urma crizei si toata lumea are nevoie de un tratament. Dar nu toti au nevoie de aceleasi medicamente”. La boli diferite, retete diferite.
Si, ca lucrurile sa fie clare, la capitolul “Politica bugetara” se mentioneaza: “stimulentele bugetare trebuie sa tina cont de pozitia fiecarui membru in parte. Acele state care s-au folosit de avantajul conferit de vremurile bune pentru a finanta economia din bani publici intr-un mod sustenabil, ingrijindu-se in acelasi timp sa se plaseze pe o pozitie superioara a competitivitatii, vor avea mai mult spatiu de manevra acum.
Pentru acele state membre, in special din afara spatiului monedei euro, care au de facut fata unor semnificative dezechilibre externe si interne, politicile bugetare trebuie sa isi propuna sa corecteze aceste dezechilibre.” Cu alte cuvinte, daca va puteti permite sa acordati facilitati fiscale este ok, daca nu, mai bine abtineti-va. O dovada ca UE nu este preocupata de cei care nu isi pot purta singuri de grija.
Este si un avertisment, corect in multe privinte, dar si o insulta. De ce? Pentru ca Romania si-a facut in linii mari temele. Acum, dupa ce ne-am opintit sa obtinem performante economice fara precedent, nu putem sa utilizam parghiile puse la dispozitie pentru ca (nu-i asa?) nu am finalizat reformele structurale.
Libertatea de miscare a Bugetului este fundamental limitata. Moneda noastra nu este euro. Ceea ce cumparam din UE se numeste import, iar imprumuturile de pe piata bancara reprezinta in mare parte credit extern, care a sustinut, in final, economiile occidentale. Daca bancile romanesti ar fi avut filiale in statele membre prin care sa finanteze achizitiile de produse romanesti, am fi putut vorbi de un oarece echilibru.
Sau macar daca exporturile noastre ar fi fost la un nivel mai ridicat. Nu am prea avut produse competitive, in schimb, am iesit tare la export cu forta de munca. Miliardele de euro trimise anual de muncitorii romani din strainatate au reprezentat un export mascat. In realitate, el nu a facut decat sa sustina consumul axat pe import.
Sigur nu ar fi fost mai bine fara ei, dar nici nu am fructificat eficient oportunitatea. In cazul in care economia reala nu va ajunge in scurt timp sa compenseze prin exporturi scaderea ritmului transferului de la romanii “ de afara”, deficitul extern va fi tot mai greu de acoperit. Si cum va sprijini UE statul roman pentru a face fata unei situatii critice?
Culmea este ca prin masurile preconizate ar trebui sa iesim si intariti. Ca sa respectam si Agenda Lisabona. De parca nu le avem noi pe ale noastre, mai apare o problema pe care tocmai Planul ar putea sa o creeze. In 2009, cota unica ar putea fi anihilata de masurile de relansare propuse miercuri. Magnetismul pentru investitiile straine se va pierde daca de fapt stimulentele vor fi implementate doar in Vestul Europei.
Nici daca Romania si-ar putea permite facilitati fiscale mai mari decat ale tarilor europene, acest avantaj competitiv nu ar mai fi suficient. Banii din Romania sunt mult mai scumpi decat in zona euro. Exista o trimitere in textul oficial prin care statele sunt invitate sa se preocupe de “revenirea la un nivel normal de creditare si sa se asigure ca reducerea dobanzilor bancilor centrale este transferata imprumutatilor”. Cum? Nu se stie. Obisnuinta bancilor comerciale din Romania de a transfera clientilor toate costurile nu are, deocamdata, leac.
Nu am reusit sa identific acea cale de urmat pe care o traseaza Planul anticriza si care sa justifice un titlu de genul: “Planul anticriza, o uriasa oportunitate pentru Romania”. Nu am vazut asa ceva. “UE ne invata dar nu ne baga in traista” este mai aproape de realitate. Planul de masuri pe partea de stimulente bugetare este aplicabil doar cu riscuri majore. Neacoperite de UE, nici macar cu „plummes” .
O analiza de George Vulcanescu.