Alegerile europarlamentare de la finele acestei saptamini vor demonstra cine "capitalizeaza" mai bine - politic - urmarile celei mai severe crize economice din ultimele decenii. Pina acum, cele trei mari familii europene au incercat diferite raspunsuri la tulburarile nu doar financiare, ci si sociale generate de criza.
Un electorat tot mai nervos si mai sceptic in privinta clasei politice, in ansamblul sau, nu pare foarte convins ca pilotii aeronavelor aflate in furtuna sunt cei mai potriviti. Aparent, cea mai avantajata poate fi stinga politica, social-democratii.
Discursul traditional mai populist, pledoariile pentru un stat interventionist mai puternic, scepticismul vizavi de "mina ascunsa" a pietei ce poate regla disfunctionalitatile acesteia in momentele de dezechilibru, sustinerea unei fiscalitati mai echitabile si a unei redistribuiri mai accentuate a avutiei in interiorul societatii, toate aceste principii ideologice par sa fie mai de actualitate ca niciodata in contextul crizei.
De ce am scris "aparent"? Pentru ca nici drepta reunita mai ales in marea familie populara care acum domina Parlamentul european nu sta cu miinile-n sin.
Euroscepticismul nuantat al acesteia, indemnurile la cumpatare si la revigorarea valorilor traditionale ale societatii - familie, principii morale, credinta, etc - o atenta repozitionare doctrinara in raport cu acel "capitalism dur" pe care publicul larg il condamna pe strazile Londrei sau Parisului formeaza miezul complex al unei doctrine (crestin-democratia) care se vadeste departe de a-si fi epuizat valentele. Liberalii lupta din greu pentru a-si salva ceea ce a mai ramas din transeele unor pozitii ideologice aproape spulberate de salvele de artilerie ale crizei financiare.
Ei se afla in situatia in care se gaseau dupa cel de-al doilea razboi mondial, cind apetitul planificarii si al etatismului era larg impartasit de publicul secatuit de efortul de o jumatate de deceniu de conflagratie si de extremismele interbelice.
Mai trebuie luata in considerare si distributia puterii in prezent: de obicei, primii care platesc nota sunt cei aflati la putere, indiferent daca au sau nu au vreo vina vizavi de evolutiile nefavorabile. Din acest punct de vedere, stinga este iarasi avantajata.
Dar indiferent de posibilele (re) pozitionari intre aceste trei "familii" politice - carora li se adauga "verzii" aflati in dramatic declin comparativ cu vremurile de apogeu de acum doua decenii - toate fortele politice care au dominat Europa in ultimii douazeci de ani sunt amenintate, in egala masura, de valul de extremism care poate hrani un electorat innebunit de spaime de viitor si lipsit de incredere in liderii prezentului.
Proiectul european s-a bazat nemijlocit pe capacitatea economiilor nationale insumate de a asigura un nivel de trai constant in crestere pentru traitorii dintre frontiere, pe de-o parte, si de a genera un "surplus" necesar unei integrari line a noilor-veniti.
"Nucleul dur" - Germania, Franta, Italia, Regatul Unit, etc - a fost mereu suficient de performant pentru a taia o felie din propriile resurse si de a o oferi tarilor mai sarace care, de-a lungul timpului, au indeplinit conditiile de aderare: Grecia, Portuglia, Spania.
Paradoxul face ca cel mai mare val de extindere sa se loveasca, acum, de tarmul unei crize fara precedent. Reflexele generate de criza sunt aceleasi: teama ca "strainul" atenteaza la locurile de munca ale nationalilor, ca banii din taxe si impozite sunt impartite pe principii deseori obscure de o Comisie care este numita si nu aleasa, ca munca unora hraneste hotia altora, etc.
Cele mai radicale raspunsuri la aceste intrebari legitime ale publicului larg se afla in buzunarul de la vesta al politicenilor extremisti.
Ei nu se lanseaza in lungi dizertatii pe teme economice, ci identifica rapid un "inamic" palpabil si la indemina: bancherul lacom, evreul, strainul in general (cazul Italiei), nou-venitii din Est, etc.
Ei nu atrag atentia asupra disfunctionalitatilor nationale - deresponzabilizind, prin urmare, publicul in ansamblul sau - ci asupra celor unionale/mondiale. Nu imensul si nerealistul aparat de stat al privilegiatilor Frantei este de vina, nu lenta si inoperanta birocratie germana, nu scaderea neverosimila a capacitatii de productie in dauna serviciilor din Regatul Unit, ci incapabilii birocrati de la Bruxelles - caracterizati ca "eurocleptocrati" - de pilda.
Sau strainii care profita de pe urma muncii localilor, paraziti pe care niste principii aiuristice ii arunca din vagaunile lor pe trotuarele sclipind de curatenie ale marilor natiuni.
O parte din aceste sloganuri simple si pe cit de toxice, pe atit de eficiente politic in vremuri de criza, la intilnim si in discursul unor lideri apartinind familiilor traditionale mentionate. In goana lor dupa voturi, partidele uita uneori ca alimentind asemenea angoase colective nu fac decit sa-si sape propria groapa (de la perioada interbelica nu au trecut decit sapte decenii, decenii care nu au modificat reactiile publice de baza atit de mult cum ne place uneori sa credem).
Proiectul europeana se confrunta in acesti ani cu cea mai mare provocare din scurta sa istorie.
Atit in parlamentele nationale cit si la Strasbourg/Bruxelles avem nevoie de o garnitura de lideri puternici si credibili, care sa fie capabili de mai putin show si de mai multa ideologie. Merita sa ne aducem aminte ce au insemnat in F.D. Roosevelt pentru o America in deriva economica sau un Winston Churchill pentru un Imperiu Britanic obligat sa infrunte singur nazismul care ingenunchease Europa intr-un an.
Daca acesti lideri nu se vor dovedi capabili sa gaseasca solutii economice si politice in propriile lor "regate" doctrinare, extremismul va cunoaste cea mai severa revigorare din ultimele sapte decenii.
Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici
aceste alegeri sunt, cel putin in romania, niste aberatii. avem tot felul de oameni care nu au nicio treaba cu europa pe post de candidati. si mai avem si o eba, aceasta domnul goe din politica romaneasca. o votez pe eba numai daca cineva garanteaza ca basescu pleaca acasa. omul asta e nebun.
Dle Chirovici, eu aleg sa nu aleg. Toti clovnii is la fel, indiferent de circul din care vin.
De ce ma simt oare precum Cetateanul turmentat din piesa lui Caragiale? Eu cu cine votez? cu nimeni.Pur si simplu nu ma duc la vot. M-am saturat de campanii si minciuni electorale.
Mai bine nu votez decat sa o aleg pe Eba si "succesurile" ei.
Exercitarea dreptului la vot, indiferent de convingeri, reprezinta cel mai important atuu al unei democratii. Cred ca abordarea publica vizavi de politica are prea multa incrincenare si prea putin dreapta-socotinta. Fireste, este doar parerea unui economist:)
eoc, inainte de criza economica, am fost de parere ca trecem printr-o criza a elitelor: prea multi politicieni de panarama, la Washington, Moscova, Bucuresti, RM, Ucraina, Papua; in toata lumea clasa politica se confunda intr-o proportie prea mare cu economicul. Alaturi de clovni in cultura, justitie, administratie, sanatate, in randul patronatelor; la nivel local, national, supranational. O criza economica era de asteptat de multi ani, de cand cizmarii s-au vazut imparati, cantareata de cabaret, prima-doamna, Prigoana, senator (si inca ceva pe deasupra). In anii '90 - inceputul anilor 2000, nu era de conceput o Udrea, Ridzi, chiar Videanu, Boc in guvern, Anastase, demnitar, ori procurorii de pe inga ICCJ mai mult decat arhivari. Sau diverse pitzipoance in invatamantul superior si in diverse pozitii de prestigiu. Mai nou, chiar si in Biserica. Totul s-a dat peste cap, nu mai exista nici o ierarhie naturala in nici un domeniu, ca sa nu mai vorbesc iar de presa. Si toate astea conduc la slabirea puterii statelor nationale, in favoarea multinationalelor, a UE, a puterii informale. Ceea ce nu e deloc bine; mi s-a parut complet deplasat Proiectul de Constitutie europeana care prevedea un adevarat ministru de externe al UE (structura ce capata personalitate juridica asemanatoare cu cea a unui stat suveran, cu perspectiva intaririi puterii Uniunii in domenii care, natural, sunt de competenta statelor membre); presiunile care s-au facut pentru extinderea sferei de competenta a UE in dom. penal, administrativ, financiar-fiscal, civil, al securitatii si apararii, al reprezentarii externe, al normelor de procedura (JAI si PESC). Dumnezeule mare, s-a ajuns la asemenea aberatii juridice, incat niste distinsi cecetatori de la Paris luau foarte serios in calcul posibilitatea adoptarii unui Cod Civil european! Sa fim seriosi, Uniunea a fost buna cat timp functiona in favoarea cetatenilor. Tratatele Comunitare au fost concepute cu cap, creind posibilitatea dezvoltarii unor adevarate ramuri de drept prin intermediul jurisprudentei CEJ (ex. concurenta), tinand insa cont de PRINCIPIUL SUBSIDIARITATII SI AL PROPORTIONALITATII in luarea deciziilor pe palierul comunitar, national, regional, local. Stim ca un obicei, o reglementare care se potriveste spiritului ardelean cade ca musca in perete in Regat, daramite o lege potrivita la Amsterdam , in Spania, Grecia, sau Franta sa o copiezi ca maimuta si sa o transpui in Romania. Regula de drept (penal, de procedura, administrativ, fiscal) care reglementeaza optim relatiile sociale din domeniul familiei in Finlanda poate fi dezastroasa in Moldova, unde intalnim o cu totul alta realitate culturala, un nivel de educatie, un complex de traditii, cutume, institutii complet diferite. Sa fie clar, n-am o mentalitate eurosceptica, dar o Uniune a statelor nationale slabite, impotente va fi slaba si nu va dura prea mult. De asemenea, o Europa rupta de spiritualitatea popoarelor componente va da chix in cativa ani de zile. UE fara Europa Profunda se va izbi rau de tot de realitate. Cum era de anticipat, populistii castiga teren pe fondul a derutei spirituale, politice, economice, juridice din toata Ioropa. Cat despre dilema "Mussolini sau Roossvelt", istoria a rezolvat-o prin solutia care pare singura logica pentru iesirea din criza: razboiul. Inca sper ca noul presedinte al Statelor unite nu este un Roosvelt, iar la stafia lui Mussolini din Europa vom avea alternative si vom evita o conflagratie devastatoare. Dupa unui razboi, nu va supravietui nici 1% din populatia Globului, iar viata pe pamant va fi un chin, daca luam in calcul arsenalul nuclear, chimic, bacteriologic al "omenirii". PS Nu va inteleg nici sa ma tai cum dvs., om de dreapta (cel putin asa v-am receptat eu, un diplomat de dreapta, insa echilibrat, fara fanatisme) il admirati pe Roosvelt: un comunist care a adus la putere ciuma rosie in intreaga lume! Iar servitorul sau, Winston Churchill, avea obligatia juridica, nu numai morala, in 1939, sa declare concomitent razboi atat Germaniei cat si URSS-ului. Al doilea razboi mondial putea fi castigat de anglo-americani fara Stalin si fara puterea comunista. Sa nu ne mai ascundem dupa deget, ororile naziste puteau fi curmate printr-un atentat lasat sa ajunga la bun sfarsit la Berlin! Nu era nevoie de inceperea/finalizarea celui mai cumplit razboi din istorie (de pana acum) in conditiile in care toata societatea germana se saturase pana in gat de Hitler (nazismul nu patrunsese precum comunismul in straturile cele mai profunde ale societatii germane, italiene; odata dictatorul german eliminat, nationa-socialismul disparea din tarile in care s-a extins, iar comunismul macar nu cuprindea jumatatea estica a Europei. Sa nu uitam ca mai-marii occidentali au savarsit in egala masura o crima fata de poporul rus, pe care l-au lasat prada Gulagului! Weber, decat personajele absolut sinistre de pe lista PDL, as vota-o cu placere pe EBA. Stolojan, Macovei, Ungureanu si alte specimene constituie adevaratul pericol pentru Romania. Base este numai o papusa in mainile acestor creaturi; abia astept sa se faca de ras PDL-ul cu eminentele cenusii pe care basescu este fortat sa le accepte. Este inceputul sfarsitului pentru partidul prezidential, care abia vara asta va realiza ce eroare strategica a facut preferand-o pe coana Mungiu Elenei Basescu! PPS N-am de ce sa votez, tot ai lor castiga, nu vreau sa-mi pun cu mana mea pe frunte eticheta "prostie" Democratia inseamna mult mai mult decat sa-ti exerciti din patru in patru ani un drept electoral din ce in ce mai golit de continut. Si asta in conditiile in care deficitul democratic creste de la an la an la nivelul structurilor comunitare.
stiri f utile.doresc sa primesc zilnic noutati.
Pentru LunaCrystal: NU razboiul a scos lumea din criza in perioada interbelica - este o prejudecata curenta la cei care nu cunosc istorie. Criza postWW l a dura, in episoade succesive si cu varii intensitati de la tara la tara pina 1933-34, cu un virf masiv in perioada '29-'33. New Deal-ul lansat de FDR nu are nici o legatura cu razboiul care de declanseaza in toamna lui 1939, dupa cum nici teoriile lui JM Keynes nu au fost formulate in conflict, ci inainte. Despre mecanismele care au condus la WW 2 s-au scris deja mii de carti, pentru cei interesati - nu trebuie supraestimat rolul economicului in acel context.
N-am stiut ca bietul Prigoana a trecut printr-un asemenea necaz, altfel nu m-as fi luat de el mai sus. Mai ales ca tin foarte mult la sotia lui.