Inchide fereastra
Aboneaza-te la newsletterul BloomBiz.ro si primesti cele mai importante stiri din Business, Imobiliare, Finante, Cariere, plus cursul valutar al zilei.

Prin abonare sunteti de acord cu Termenii si conditiile bloombiz.ro

Concurs infoturism
Curs valutar Mai multe valute»
EUR EUR 4.0898 down 4.0898
USD USD 2.9819 down 2.9819
GBP GBP 4.4847 down 4.4847
28 August 2009 / 18:49

Piata muncii: criza de pe palierul doi

Pe zi ce trece, criza se incapataneaza sa aduca noi elemente care risca sa probeze ca strategia Vestului de racordare la dezvoltare a Estului este un esec. Un esec fara dubii pentru tarile din Est. Mai ramane de vazut daca, prin implicatie, ajunge la fel si pentru tarile din Vest, care deocamdata sunt intr-un mare, un imens avantaj.


Migratia in masa dinspre Est inspre Vest nu numai ca s-a oprit, dar da semne de inversare. Lovite de criza din tarile vestice, cohortele de imigranti din Est se intorc in masa in tarile de origine, amenintand sa duca la proportii apocaliptice efectele crizei in aceste din urma tari.

Migratia in masa dinspre Est inspre Vest a fost una din cele doua componente principale ale strategiei Vestului de inglobare a Estului.

O simpla ridicare a obligativitatii vizelor avea sa produca – asa cum s-a si intamplat – un exod masiv de forta de munca ieftina din Est in Vest, urmand ca Occidentul sa-si rezolve astfel rapid – practic batand din palme la scara istorica! – gravul deficit de forta de munca, rezultand indeosebi din fenomenul, aici extrem de pronuntat, al imbatranirii populatiei.

Pentru Vest, succesul a fost intr-adevar realizat rapid. In numai cativa ani, fara cheltuieli, deficitul de forta de munca a fost acoperit, fenomenul migratiei fiind atat de violent – in cautare de salarii mai ridicate – incat a aparut deficit de forta de munca in Est.

 Beneficiind de o conjunctura economica favorabila la scara europeana si mondiala, unele tari vestice si-au permis chiar luxul unei politici selective de imigrare, care le-a permis sa-si acopere golurile sectoriale, fara a-si crea probleme pe care orice imigratie le pune.

In acest timp, in tarile din Est se cocea dezastrul, dincolo de detensionarea pietei fortei de munca ce aparea la nivel imediat si de remiterile financiare ale migrantilor proprii catre tara, de asemenea un fenomen pe termen scurt.

Dezastrul era pe termen mediu si lung, constand in deficitul de forta de munca ce devenea structural (indeosebi pe segmentele calificarilor inalte), precum si in pierderea oricarei legaturi a sistemului de educatie cu piata fortei de munca.

A doua componenta a strategiei Vestului de incorporare a Estului a vizat fluxurile de capitaluri care aveau sa urmeze
, spre deosebire de forta de munca, traiectul invers: de la Vest la Est. Cele doua componente se completau. Este perfect adevarat! Numai ca, intr-o masura absolut disproportionata, doar in favoarea Vestului!

Sa observam, fara retineri, ca in toata aceasta strategie Vestul european nu s-a oferit sa fie piata pentru produsele venind din Estul european. Fluxul de capital din Vest catre Est a fost conceput exclusiv ca instrument financiar, si nu ca instrument de dezvoltare. A fost limitat intr-o prea mare masura la investitii financiare, si nu la investitii de productie.

---------------------------------------

CONSTANTIN RUDNITCHI iti recomanda 3idei.ro

---------------------------------------


Au fost trimise in Est banci occidentale, li s-au pus la dispozitie bani berechet, pentru ca acestea sa dea credite si sa creeze astfel aici consum pentru produsele venind din Vest.

Faptul a reusit perfect: importurile estice din Vest au explodat. Si tarile din Est au fost inlantuite in schema cu pricina. Stia insa si Grivei ca o asemenea schema nu poate tine. Crea in tarile din Est o prapastie intre consum si productie, intre exporturi si importuri, deficite externe periclitante.

A venit criza
si toate acestea au constituit vulnerabilitati care au facut harcea-parcea tarile din Est. Si, nu intamplator, acolo unde vulnerabilitatile create au fost mai mari, si prabusirile au fost mai severe.

Caderi ale importurilor de 30-40% sau ale economiei in general de 10-20% in tarile din Est nu arata amploarea si profunzimea crizei, ci dimensiunea artificialitatilor anterioare, create de strategia impusa Estului de catre capitalurile din Vest.

Tocmai artificialitatea unei constructii economice realizate printr-o insertie financiara pe articulatia unei economii reale precare a facut ca, in conditiile crizei, strategia Vestului sa capoteze, inainte de toate, tocmai in zona celui mai mobil dintre factorii de productie: capitalul.

Vulnerabilizate pana la transformarea lor in niste castele de nisip, tarile din Est au fost pur si simplu naruite de valurile crizei. Vestul insusi le-a oprit in mare masura finantarea.

Dincolo de vorbe si foarte multe baliverne, in angrenajul economic Est-Vest din Europa este acum o bulibaseala totala.
Intoarcerea acasa a migrantilor estici ar urma sa semneze actul de deces al strategiei vestice de racordare la dezvoltare a Estului.

In arealul Est-Vest criza a intrat acum pe palierul doi, cuprinzand si teritoriul celui mai imobil dintre factorii de productie: forta de munca. Vestul i-a putut folosi pe migrantii din Est ca masa de manevra, deschizand si inchizand supapele politic sau economic, dupa caz.

Estul trebuie acum sa se incarce cu acesti migranti,
cand si lor si tarilor estice le este mai greu. Urmand, oricum, ca respectivele tari sa le mai gaseasca celor intorsi si locuri de munca, dincolo de faptul ca trebuie sa se descurce si fara banii pe care acestia ii mai trimiteau acasa pana mai ieri.

In cazul Romaniei este chiar o curiozitate ce se va intampla. Grosul migratiei s-a indreptat spre tari atinse rau de criza. Cu toate acestea, nu foarte multi se inghesuie sa se intoarca! Caci au fugit de aici ca de dracu, intr-atat incat prefera acum sa astepte tot pe-acolo, printre straini, mila lui Dumnezeu!

Analiza de Ilie Serbanescu

 


Vezi curs valutar BNR la zi pentru euro, dolar si alte valute



Sursa: Bloombiz
Tags:
Tipareste 3251 vizualizari
Newsletter-ul Bloombiz.ro
Zilnic, in contul tau de mail, cele mai importante articole.

Articole similare

adauga comentariul tau


 

 
  • explorish28/08/2009 10:27

    suna ca un material propagandistic de acum 20 de ani - "capitalistii cei rai, numa' prostii fac". nu pe bune, dle serbanescu, dv. in locul lor ce-ati fi facut? dupa razboi multi viteji s-arata. si deloc constructivi, arata doar cu degetul. nu frumos.

  • Valasko28/08/2009 14:21

    Pai da,capitalistii or fi buni! Invisele tale,mai explorish!Sigur ca sunt rai.Omul este doar un obiect bun de a fi exploatat,si aruncat cand nu mai poate presta.Capitalismul este rau,si pentru ca pedaleaza pe exacerbarea lacomiei omenesti.

  • LunaCrystal28/08/2009 19:23

    Mesajul meeeu!!! Sau aprobati numai ce va convine voua?

  • aleks mici29/08/2009 09:29

    Tot stau si ma intreb , cum a putut cineva sa creada ca oligarhia si cei de la puterea Westului( nu mai generalizati bagind si omul de rind aici)ca ar fii Mos NIcolaie sau Mos Craciun(Gerila) ! Mosi care deabia asteptau cu sufletul la gura sa va dea voua tot ce doriti .. si pe degeaba! Cine a putut sa gindeasca asa nu este decit un microsopic dobitoc ignorant. De aceaa in micimea vostra absoluta, nu-l acuzati pe d-l Serbanescu de chestia cu critica capitalismului ! Va asigur ca aici in west sunt zeci de mii de profesori/specialisti ca el care au aceleasi idei iar realitatea nu face decit sa le dea dreptate. Mai este un lucru adevarat, din clipa disparitiei comunismului, si capitalismul a innebunit de tot . Pt a va explica ar trebui cam 200-300 pagini de analize. Oricum bogatul nu crede saracului, iar satulul nu crede flamindului! In rest s-a repetat istoria : noi am devenit colonii iar oamenii de la noi au fost cumparati pe nimic ca sclavi pe la ei ! Si nu fost nici o intimplare, totul a fost bine gindit si bine premeditat. Iar eu personal ,care traiesc in west, si o duc chiar f bine, eu, care am supt anti-comunismul cel mai catagoric ( nu disidenta ca aia este minciuna evreiasca)inca din copilarie, va spun ca d=l Serbanescu are dreptate cum nici D-zeu nu are !

  • Gore29/08/2009 21:06

    Domnule Serbanescu, n-ar fi interesant sa faceti o comparatie intre ce s-a intamplat in Polonia fata de celelalte tari din Est si din Vest? Polonia este singura tara din Europa cu crestere economica in conditiile crizei actuale. De ce nu se aplica la Polonia tiparul descris de dumneavoastra ca fiind tipic pentru tarile din Est?

  • Marian01/09/2009 16:54

    Domnul Serbanescu ne avertizeaza de cel putin doi ani. Cine ochi sa vada si urechi sa auda(posturile de radio straine care il difuzeaza pe Dl. Serbanescu) cunoaste mai bine aceasta chestiune. Imi permit sa spun ca domnia sa este singurul analist economic realist din Romania dar mai ales este singurul care are curajul sa vorbeasca despre aceste adevaruri. Din pacate romanii ii iubesc doar pe analistii mincinosi care spun doar lucruri placute.

1

Ilie Serbanescu

Ilie Serbanescu
  • A absolvit Academia de Studii Economice, Bucuresti. Doctor in economie (1978). Autor al Corporatiile transnationale (1978), Terra portret in alb-negru (1980), Reforma economica in Romania: jumatatile de masura dubleaza costurile sociale (1994), Manifestul partidului imobilist (1996), precum si a peste 1.500 de articole si studii asupra reformei din Romania. Ex-ministru al Reformei in cabinetul Ciorbea remaniat.
Alte articole de Ilie Serbanescu
Aboneaza-te la newsletter-ul Bloombiz.ro!