Planul anticriza

Nu au reusit-o nici americanii, nici francezii si nici britanicii. Insa un asemenea plan de interventie - pe termen scurt/imediat, mediu si lung - nu poate sa ocoleasca o serie de intrebari/probleme, oricit ar fi de pripit/rudimentar. Vom trece in revista, succint,  unele dintre aceste chestiuni.

Primul aspect ar fi DIFERENTIEREA PROBLEMELOR. Cit anume din actualele aspecte negative de evolutie se datoreaza crizei financiare/globale, si cit anume tin strict de evolutia economiei romanesti din ultimele doua decenii (eventual au fost doar inflamate de criza globala)? Cauzele diferite inseamna, evident, solutii diferite. Daca este epidemie de gripa, iar un blonav sufera de hepatita, atunci il tratam de hepatita, nu de gripa.

Al doilea aspect tine de EVOLUTIA CRIZEI. Trasformata din criza financiara intr-una (mai grava) economica, ce poate antrena recesiunea in varii zone geografice de care suntem sever dependenti, aceasta evolutie preschimba predictiile pe termen mediu (chiar si scurt) in ceva foarte relativ.

Traversarea acestei ZONE DE VOLATILITATE EXTREMA inseamna o monitorizare permanenta a situatiei si o adaptare/readaptare a solutiilor de riposta in mod (posibil) constant. Nimeni nu poate "bate in cuie" pe termen mediu ceva acum, cind prognozele se bat cap in cap - ca si opiniile analistilor de marca - iar efectele in timp ale crizei sunt greu de cuantificat la aceasta ora (nici macar in privinta cauzelor nu s-a ajuns la concluzii clare, in afara unor ditirambe retorice la adresa capitalismului in general sau a unor instrumente financiare de noua generatie, in particular).

In fine, un al treilea aspect este INSTITUTIONAL. Guvernul, comisiile de specialitate din parlament, presedintia, banca centrala, patronatele, sindicatele, mediul academic/societatea civila, TOATE lalolalta sunt profund interesate in diagnostic/tratament si trebuie sa lucreze IMPREUNA, punind pe masa expertiza, experienta si cunostintele de care dispun.

Fiind o chestiune de interes national, in cel mai clar inteles al termenului, toti cei responsabili ar trebui sa lucreze impreuna si sa lasa deoparte disputele - deseori artificiale si insignifiante - care ii separa, uneori iluzoriu.

Pe termen scurt, cel putin doua probleme sunt de arzatoare actualitate. Prima: stabilitatea sistemului financiar; reluarea finantarii economiei (creditului) fara a impieta asupra chestiunii anterioare. Un prim semnal a fost dat recent de BNR, prin diminuarea rezervelor minime obligatorii.

Urmatorul ar putea fi coborirea dobinzii de politica monetara, la inceputul anului viitor, in cazul in care cadrul macroeconomic o va permite fara a exista pericolul inflatiei. In paralel, guvernul trebuie sa se fereasca de excese bugetare si sa-si concentreze disponibilul intr-o masura cit mai mare spre investitii (mai ales infrastructura, insa nu doar).

A doua: comprimarea cererii externe (exporturilor, mai ales in zona UE), fapt de natura sa potenteze un deficit comercial deja sever in plan macroeconomic si sa conduca la scadere economica/somaj in plan microeconomic. Caderea creditului consum a diminuat semnificativ si cererea solvabila interna, inclusiv de produse romanesti - alte probleme pentru fabricanti.

NUMAI IMPLICAREA STATULUI, INTR-O ASEMENEA CONJUNCTURA, POATE REZOLVA CEVA. Investitiile de stat trebuie sa compenseze deficitul creat in acest fel, altminteri nu are cine sa o faca. Cele doua motoare ale cresterii  - constructiile si industria auto - trebuie sprijinite prioritar, Eximbank trebuie activata in mod real pentru sprijinirea exporturilor spre zone mai dificile, investitiile in infrastructura trebuie sa compenseze deficitul de cerere din sectorul privat in acest sector.
   
Pe termen mediu, cel putin doua lectii ar trebui insusite. Prima: o economie nu poate functiona daca nu PRODUCE competitiv si nu isi consacra branduri. Speculatiile de tip "Caritas" au viata scurta si ii imbogatesc doar pe citiva smecheri (aproape asa a fost sectorul imobiliar in ultimii trei-patru ani, sprijinit de o creditare desantata si nociva chiar si pentru banci).

Companiile romanesti - mici, mijlocii, mari - trebuie sprijinite efectiv si nu doar retoric. A doua: nu se mai poate continua cu "ignorarea" marilor piete de desfacere care sunt SUA, China sau Federatia Rusa. Faptul ca aproape 80 la suta din exporturile noastre sunt in UE (cea mai dura piata din lume) ne creeaza vulnerabilitati si conduce la irosirea unor oportunitati. Deficitul comercial rezulta din aceste trei directii, de unde importam mult mai mult decit exportam.

Pe termen lung, relansarea sistemului profesional si educational - de la scolile de meserii la invatamintul universitar - trebuie sa fie pivotul central al oricarei constructii durabile; nu se poate imagina o economie moderna si puternica in absenta unui sistem educational solid.

Fara indoiala, cele citeva opinii de mai sus nu sunt nici pe departe exhaustive si, evident, succint expuse/argumentate pentru a nu dilua demersul jurnalistic inerent limitat ca spatiu. Poate clasa politica, dupa campanie, indiferent de cistigatorii acesteia, va purcede la un adevarat demers national pe care "temperatura" acestei perioade l-a facut, iata, imposibil.

De la momentul Snagov - in 1995, daca imi aduc bine aminte, sub bagheta academicianului Postolache - nu a mai existat nici o initiativa de nastere a unei asemena sinergii nationale. Poate este timpul, chiar daca ar avea loc sub presiunea unor evolutii internationale de loc favorabile. Si se va trece de la existenta administrativa tactica, reactiva, la aceea strategica.

Comentariu de Eugen Ovidiu Chirovici