Polonia: lectia de guvernare pentru Boc&Co

Pe primul semestru din 2009, s-a inregistrat crestere economica in Polonia, nu mare (vreo 1%), dar totusi crestere economica, spre deosebire de contractiile severe din Occidentul european si de adevaratele prabusiri din Est, in frunte cu tarile baltice (- 20%), dar si cu Romania.

Aceasta a coborat in numai 6 luni, de la cresteri de 9% la prabusiri de 9%, evidentiindu-se o amplitudine nefireasca a schimbarii in pulsul activitatii economice, care, cu orice bunavointa de atribuire a ei crizei, nu poate fi pusa pe seama acesteia, oricat a-i considera-o la nivelul unei fel de apocalipsa. O asemenea cadere nu putea fi provocata decat de anomaliile existente inaintea crizei.

Cresterea economica anterioara crizei era nefireasca, nu izvora organic din economie si s-a dus pe apa Sambetei la primul val de conditii externe mai putin prielnice. Polonia a pastrat un echilibru. Si rezultatele s-au vazut. Polonia a avut lideri care au luat de la inceput in serios trecerea la capitalism.

Cand Romania isi pierdea timpul cu jumatati de masura, ce cautau tocmai sa evite schimbarea, Polonia a adoptat reforme taioase, care au durut pe termen scurt, dar care au dat roade mai tarziu. in acest fel, Polonia a prins si primul val, din anii '90, de investitii occidentale in Est, care nu numai ca erau mai prietenoase decat cele din anii 2000 (respectiv, mai dedicate economiei reale decat economiei financiare), dar, venind inca din faza de inceput, au si ajutat Polonia ca, pe masura demolarii trecutului industrial neeficient, sa puna si ceva in loc.

Desigur, in toate acestea a contat si inscrierea din start a Poloniei trecute la capitalism in zona de interese occidentale, fapt ce n-a existat in cazul Romaniei.

In plus, in mod crucial, agricultura poloneza, necolectivizata pe vremea comunismului, n-a avut probleme institutionale postcomuniste si a gasit modalitati de supravietuire si crestere. in timp ce polonezii au continuat sa manance din ceea ce au produs, romanii abia daca mai mananca din productia lor, mereu mai mult facand-o din import. Polonia a pastrat o piata interna solida si ca productie, si ca desfacere.

Expansiunea capitalului financiar vest-european (banci, societati de asigurari, speculatori) din anii 2000 n-a putut, ca urmare, sa faca ravagiile din alte tari, piata fiind mai mare, componenta ei interna fiind mai solida si spiritul identitar polonez opunand rezistenta la privatizari strategice fara noima.

Cand criza occidentala a venit, Polonia nu avea nici deficite externe imense, care sa-i creeze vulnerabilitati pe potriva la finantarea externa care tindea sa se opreasca, si nici dependente exagerate de pietele occidentale care se restrangeau, deoarece productia pentru piata interna era chiar precumpanitoare.

La o analiza atenta, Europa de Est putea evita o prabusire economica, mentinandu-si cresterea si in perioada crizei severe izbucnite in Occident si in ciuda inglobarii ei de catre economiile puternice din Vestul european in ultimul deceniu!

Aceasta insa, cu o conditie, pe care se pare doar Polonia a indeplinit-o: sa continue, in ciuda inglobarii de catre Occident, sa ramana ceea ce se cheama o economie, cu raporturi firesti intre consum si productia interna, intre importuri si exporturi, intre productia pentru piata interna si productia pentru piata externa, intre creditarea din surse interne si creditarea din surse externe, intre creditarea economiei si creditarea consumului, intre cheltuielile si veniturile statului etc.

Daca aceste raporturi erau mentinute la un nivel firesc, potentialul de crestere economica existent in tarile respective, ca tari emergente pornind de la un nivel mai scazut de dezvoltare, le pastra tonusul economic, chiar daca la o cota mai scazuta.

Cresterile anterioare de salarii puteau oferi piata pentru continuarea productiei.

Dar daca, din pacate, in perioada anterioara (de avant) caii fusesera scapati fie pe linia consumului fara productie (cazul tarilor baltice si al Romaniei, ajunse doar piete de desfacere pentru produsele occidentale), fie, dimpotriva, pe cea a productiei fara piata interna suficienta (cazul tipic Cehia, devenita un fel de manufactura pentru destinatiile occidentale), criza din Occident a facut ravagii. in primul caz, indeosebi prin canalele financiare, in al doilea caz, indeosebi prin canalul comercial.

In Romania, criza a lovit dublu.

Din putinul de productie pentru pietele externe, peste 70 procente mergeau in Europa de Vest, iar dependenta ei de finantarea externa occidentala era totala si ruinatoare.

Talcurile poloneze pentru Romania sunt multe si deosebit de semnificative. Din pacate, relevarea lor nu mai foloseste la nimic. Statul roman, si sa se trezeasca, nu mai are ce face, intrucat si-a cedat toate pozitiile din economie si deci parghiile de care dispunea. Dependenta dezarticulanta de finantarea externa si de oscilatiile ei aiuritoare nu poate fi corectata decat prin restrangerea consumului, adica prin comprimare, si nu prin crestere economica, deoarece pentru alternativa, adica pentru promovarea eventuala a productiei interne, ar fi nevoie tot de finantare externa, caci cea interna este minunata, dar aproape lipseste cu desavarsire!

Analiza de Ilie Serbanescu