Reteta americana de slabit nu prinde la bugetari

De ani de zile se tot cauta solutii de corelare a castigurilor bugetarilor cu parcursul economiei. Singurul lucru obtinut a fost ca distanta dintre cele mai mari si cele mai mici salarii sa creasca exponential. Veniturile de mii si mii de euro ale bugetarilor, cu responsabilitati minime, nu au fost conditionate de criterii de performanta, ci de acceptul administratiei centrale.

Aceiasi dumnezei politici care mai deunazi au dat, se codesc, acum, sa ia inapoi. Si pregatesc o noua lege a salarizarii. Aici au identificat ei singura hiba. Politicienii se fac ca nu stiu ca buzunarele cohortelelor de sefi si sefuleti de autoritati si agentii s-au umflat, nu atat din cauza contractelor colective de munca, ci din cauza privilegiilor oferite tot de ei.

Nu trebuia sa vina criza si, odata cu ea, echipele de experti ai organismelor financiare internationale ca sa indice Guvernului solutiile de a stopa hemoragia bugetara ce se scurge in conturile noilor milionari ai Romaniei. In timp ce, fara imboldul FMI, alte tari au decis sa inchida robinetele nesimtirii din sectorul public, pe malul Dambovitei inca se cauta noi formule savante pentru a reinventa apa calda.

Trei exemple de "how is made": Camera reprezentantilor SUA a decis impozitarea cu 90% a veniturilor astronomice ale angajatilor companiilor care au beneficiat de fonduri federale. Executivul elen a anutat ca va fi impusa o taxa exceptionala bugetarilor remunerati cu generozitate pana de curand.

Sectorul public din Grecia nu va mai beneficia anul acesta de majorari. Aceste decizii au fost luate intr-o tara in care miscarile sociale recente par a avea influente din mineriadele noastre. Cine s-ar fi gandit ca Suedia nu va sari sa salveze un brand national, SAAB.

Aceasta intransigenta nu le este specifica guvernantilor scandinavi. Dar este convingatoare atat timp cat nu ii iarta nici pe bugetari. Decisi sa puna botnita lacomiei din sectorul public, guvernantii scandinavi au impus managementului companiilor de stat sa lucreze pe salarii fixe.

Motivatia este simpla si atat de capitalist suedeza: nu trebuie sa fie nicio indoiala ca oamenii din conducerea companiilor pun binele populatiei pe primul plan in munca lor. Originalitatea restructurarii societatii romanesti s-a tradus, dupa 1990, printr-o pierdere imensa de timp si resurse.

Resurse financiare si umane. Fara aceste pierderi tara putea iesi mai repede din marasmul postdecembrist. Putea fi in pozitia Poloniei care isi permite sa imprumute Fondul Monetar International, si nu sa ia bani de la Fond. Romania nu a fost niciodata in postura de a alege unde sa plaseze veniturile bugetare.

Pentru ca nu a avut ce sa plaseze. Desele rectificari de buget au absorbit rapid incasarile. Chiar si in perioadele favorabile constituirii unor rezerve. De la extaz la agonie este o stare de normalitate la romani. In anul cu cea mai mare crestere economica deficitul bugetar de 5,2% a fost rezultatul unor cheltuieli abuzive angajate in baza unor venituri previzionate, dar nerealizate.

Scaderea puternica a incasarilor pune in discutie chiar beneficiile motorului cresterii PIB din ultimii ani, cota unica. Incontestabil, magnetismul cotei unice a atras investitiile straine avand ca efect si majorarea investitiilor autohtone.

Astazi stim ca, fara lichiditatea in exces de pe pietele financiare externe, deci fara banii pe care Vestul a avut posibilitatea sa ii inmulteasca in Est, cota unica ar fi fost doar ca aperitivul fara felul principal. La momentul aderarii Romania isi recastigase potentialul de crestere economica, cota unica oferind avantajul competitiv pentru profituri consistente.

A fost pentru a doua oara in decursul ultimelor doua decenii cand Romania a reintrat in centrul atentiei capitalului strain. Primul moment favorabil a fost la inceputul anilor '90. S-a pierdut insa o data cu taraganarea reformei profunde a societatii romanesti, politice si economice. Al doilea aflux de investitii a fost fructificat doar partial.

Doar o parte din castigul ultimilor ani a ajuns si la cei care aveau realmente nevoie de ajutor. Majorarea pensiilor a fost (si continua sa fie) o obligatie pentru puterea politica si nu un merit. Mituirea electoratului nu s-a facut prin cresterea pensiilor mici si nici a salariilor din sectorul bugetar. Cei mai multi bugetari nu sunt niste rasfatati ai sortii.

Mita electorala s-a materializat prin largirea masei de salariati bugetari. De aici puteau veni mai multe voturi. Dar si servantii trebuiau recompensati. Sporurile si compensatiile au capatat astfel o noua dimensiune pentru cadrele de conducere. Asa s-a nascut noua generatie de miliardari din bani publici.

Sunt doua diferente importante fata de miliardarii aparuti, peste noapte, inainte de 2000. Noii potentati nu au devalizat vreo banca si nici nu au facut afaceri ilicite cu statul. Nu detin firme, desi unii pot fi regasiti prin consilii de administratie. Averile le sunt in afara oricarei banuieli. Ce sa le faci daca banii sunt castigati legal pe statul de plata sau pe talonul de pensie! Si nu esti nici american, grec sau suedez.

Comentariu de George Vulcanescu.