Foarte putina lume stie, probabil, ca politica fiscala a fost detonatorul multor conflicte militare celebre in istorie. Uneori explicit, alteori motivatia reala a fost abil drapata in consideratii politice sau religioase.
Petitia adresata de parlament regelului Carol 1 Stuart al Angliei incepe cu problema impozitelor. Supusii (inca) ai Majestatii-sale subliniaza ca nici macar un rege nu poate dispune arbitrar de bunurile cetatenilor, impunind anapoda taxe fara acordul acestora.
Raspunsul regelui a fost dizolvarea parlamentului. "Capetele rotunde" ale lui Cromwell au zdrobit in cele din urma armata regala, dupa un razboi civil devastator iar parlamentul l-a trimis pe Stuart pe esafod, unde a murit strigind binecunoscutul "Remember!".
Se referea probabil la celebrul sau portret pictat de Anthony van Dyck , aflat astazi la National Gallery, ce ramine singura amintire notabila a zbuciumatei sale domnii.
Revolta coloniilor britanice din America de nord - care s-a transformat apoi in razboi de independenta si a nascut Statele Unite ale Americii - a fost pornit prin celebra "partida de ceai" din Boston, cind incarcatura de ceai a unor vase comerciale a fost aruncata in Ocean de oamenii revoltati de monopolul impus de Compania Indiilor.
Sigur ca ideile raspindite de "Contractul social" al lui Jean-Jacques Rousseau traversasera deja Atlanticul prin intermediul unor intelectuali ca Benjamin Franklin sau Thomas Jefferson, insa ceea ce ustura masele de colonisti la buzunare (multi erau analfabeti, asa ca oricum nu citeau nimic) era politica de spoliere economica promovata de Londra la adresa coloniilor.
Bogatia reala lua drumul metropolei, in vreme ce localnici erau sortiti stagnarii economice.
Mai apoi, Razboiul Civil din aceleasi State Unite ale Americii a fost de fapt un conflict intre Nordul industrializat si pornit pe o anumita cale economica, ce avea nevoie de o forta de munca mobila si Sudul agricol, traind mai ales din plantatiile de bumbac si tutun si care avea nevoie de o forta de munca ieftina sau gratuita (sclavii adusi din Africa) si legata de glie.
Chiar dupa victoria Nordului, deci aparent victoria sustinatorilor aboliei sclaviei, a trebuit sa mai treaca un secol, practic, pina ce segregatia rasiala sa fie, de facto, eliminata din societatea americana. In Rusia lui Ivan cel Groaznic, politica fiscala era atit de restrictiva, incit face obiectul unei analize trimise de ambasadorul reginei Elisabeth l, Fletscher, la Londra.
"Taxele sunt aici si de patru ori mai mari decit la noi si din aceasta cauza multi tarani isi abandoneaza ogoarele, iau calea codrului si isi beau mintile de suparare", scrie acesta.
Anglia devenea un creuzet al dezvoltarii economice, care ii va permite ulterior sa devina si un vast imperiu colonial, in vreme ce Rusia raminea rudimentara si inchisa in ea insasi.
Germania, renascuta incepind cu finele secolului al XVlll-lea in jurul militaroasei Prusii, si-a jucat brutal cartea hegemonica in Europa - culminind cu WW ll - pentru ca era venita mai tirziu la "masa" bogatilor care apucasera sa-si imparta zonele coloniale.
In urma unui imprumut imens de 4 milioane de lire-aur, sindicalizat de Casa Rothschild (ramine una dintre cele mai mari tranzactii bancare din toate timpurile), Prusia se inarmeaza, ataca Austria, infringe Franta in 1870, isi croieste drum cu armele prin tot centrul Europei si pierde "la fotografie" Marele Razboi, implozind mai ales economic.
Bastilia nu a fost atacata de "popor" (in treacat fie spus, era inchisoarea rezervata aristocratilor, amaritii ajungind la galere).
A fost victima unui complot pus la cale de citiva bancheri nemultumiti de destituirea ministrului de finante, Necker, care inventase un ingenios mecanism de spoliere (prin intermediul imprumuturilor externe) a visteriei celei mai puternice tari din punct de vedere economic (doua treimi din numerarul Europei era in Franta, dar datoria publica crestea exponential).
Se banuia ca Necker era inchis la Bastilia (de fapt, era arestat la domiciliu).
Am dorit sa recapitulez aceste lectii ale istoriei din macar doua motive. Unul: politica economica promovata de o administratie sau alta este decisiva in traseul acelei tari.
Poate sorti o tara stagnarii si/sau saraciei, dupa cum poate duce la prosperitate ( a se vedea "doctrina Ioshida" care a recladit Japonia moderna si i-a permis o ascensiune incredibila in arena globala la jumatatea secolului trecut).
Asta aproape indepedent de resursele solului/subsolului (adica "hardul" conteaza mai putin decit "softul").
In Romania, intentiile guvernelor postdecembriste au fost mereu dificil de intuit - mai putin capatuirea unora, bineinteles - iar mediul de afaceri a ramas volatil si ostil. Nimic, niciodata nu a sugerat o gindire strategica pe termen mediu si lung.
Al doilea: marile crize economice au provocat conflicte militare de anvergura, mai mereu. Dincolo de comentariile optimiste care insotesc fragilul reviriment al economiei globale, ramin fara solutie cauzele profunde care au condus - in opinia multor observatori - la declansarea acestei crize.
Bonusurile de milioane au continuat sa curga in buzunarele unor indivizi in vreme ce mii de companii agonizau pe caldarim, institutiile financiare internationale s-au miscat cu viteza melcului, putin fard a fost asternut peste chipul (deja) obosit al acordului Basel ll, puterea s-a deplasat oarecum dinspre G-8 spre G-20, insa mai mult formal si fara consecinte in mecanismele globale.
Desi putine voci o afirma, Agenda Lisabona a UE se dovedeste deja un semiesec. In aceste conditii, corectiile de pattern (ca reasezarea placilor tectonice pe liniile de falie) se pot produce in mod violent, cu consecinte inca si mai devastatoare decit au fost, deja, inregistrate mereu in istorie.
Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici
Multumesc inca o data pentru lectia de istorie!
Sa ne asteptam la miscari sociale ample?
Nu sunt specialist economic si nu pricep subtilitatile financiare, dar mi se pare o intrebare de bun simt: ce se va intampla in continuare cu statul roman? datoria de la fmi este mare, iar fondul isi va cere banii. In conditiile in care noi mai mult cheltuim decat economisim, din ce vom plati datoria?
Un articol foarte bine documentat, ca de obicei. Va citesc cu mare atentie fiecare analiza de la Bloombiz. Asa este toate razboaiele au pornit de la bani. Ce parere aveti, cand ar fi potrivita o scadere a cotei unice? Companiile au nevoie de un impuls dupa aceatsa perioada care le-a lasat fara comenzi si cu trezoreria goala.
Domnule Chirovici, va rog sa-mi permiteti sa raspund la acest articol provocator dar bine-venit. Calcule recente arata ca, matematic, Satele Unite nu vor putea sa-si refinateze, in urmatoarele 12 luni, datoria pe termen scurt de 2 trilioane dolari (2.000 miliarde Dolari) la care se adauga 1,5 trilioane dolari deficit bugetar, in total 3,5 trilioane dolari reprezentand 30% din PIB-ul Statelor Unite. Conform formulei Greenspan-Guidotti, publicata de cei doi binecnoscuti economisti in anul 1999 si acceptata de marea majoritate a specialistilor in domeniu, pentru a evita falimentul, o tara trebuie sa detina rezerve valutare cel putin egale cu datoria sa pe termen scurt. Daca se are in vedere ca din cele 2 triloane dolari datorii pe termen scurt 44%, adica 880 miliarde, sunt detinute de entitati din afara Statelor Unite, iar rezerevele Statelor Unite (aur, petrol si valuta) este de numai 500 miliarde, rezulta ca in viitorul nu foarte indepartat SUA poate intra in incapacitate de plata. Aceasta posibilitate este sustinuta si de faptul ca nu se preconizeza nici o reducere a enormului buget destinat apararii (700 miliarde dolari) si, in plus, din ce in ce mai multi investitori manifesta reticenta in a mai achizitiona obligatiuni ale trezoreriei americane. Concomitent cu aceasta situatie, asistam la o intensificare a actiunilor de consolidare a prezentei militare americane in lume, Columbia, Afganistan, Haity, Yemen, Europa de sud est, controlul sporit al principalelor rute navale din oceanele Indian si Pacific, precum si recentul export masiv (6 miliarde dolari) de armament catre Taiwan, reprezentand numai cateva dintre reperele care confirma aceasta concluzie. Recenta chemare adresata tarilor UE de ministrul german al apararii Guido Westerwelle, de creare a unei armate europene in cadrul tratatului de la Lisabona, completata de idea stabilirii unei noi arhitecturi de securitate europeana avansata recent la Munchen de ministru afacerilor externe rus Serghei Lavrov, sugereaza intentia de regruparea Europei ca o contrapondere actiunile americane. In sprijinul acestei actiuni vine si recenta intentie declarata a Organizatiei de Cooperare Shanghai (Rusia, China, Kazakhstan, Kyrgystan, Tajikistan) de a accepta ca membrii Iranul si Pakistanul. Este evident ca tarile lumii se pozitioneaza in eventualitatea unui colaps financiar si a unui asalt major asupra rezervelor si rutelor energetice. Unde se plaseaza Romania in acest peisaj? Lipsa unui program de redresare economica si evitare a unui colaps ce devine din ce in ce mai evident, acoperirea gaurilor prin imprumuturi exagerate si obedienta exagerata cu care tratam orice solicitare a Occidentului, ma pune in pozitia de a creda ca guvernatii guvernantii nostrii astepta producerea unui eveniment major in spinarea caruia sa arunce douzeci de ani de conducere iresponsabila a tarii si care sa ne scape de datoriile acumulate. Sa fie oare acest eveniment un conflict? Sper sa nu am dreptate, dar nu pot sa gasesc o alta explicatie.
Pentru Weber: In cazul in care economia reactioneaza corect la stimulii interni/externi, o reducere (mai mult simbolica) a cotei unice poate fi avuta in vedere incepind cu primul trimestru al anului viitor. Dar nu cota unica este marea problema a fiscalitatii - cred eu - ci parafiscalitatea (nasambulul de taxe, impozite si comisioane). Pentru lector: Nu cred ca vor fi miscari sociale "ample" in Romania. "Dezamagirea tacuta" este un inamic mult mai periculos (dezangajare sociala, emigratie, nesupunere civica spontana, etc). Pentru Catalin: Ca sa fiu direct; in istoria recenta, din toate crizele de anvergura s-a iesit prin razboi. Succesiunea de crize din ultimii 20 de ani ar fi prima perioada de criza globala depasita fara conflict militar de amploare.
V-am citit cartea Puterea aici in Bloombiz.ro. Felicitari pentru initiativa. Puetm afirma ca aceasta criza a reinventat FMI-ul? Despre administratia din Romania nu am o parere prea buna si cred ca multa lume e de acord cu mine. In schimb cred ca la BNR sunt cei mai competenti economisti din romania si aici ii dau dreptate lui Traian Basescu ca BNR a salvat de multe ori tara de neghiobiile clasei politice de la toate nivelurile.
domnule chirovici, s-a intamplat recent sa citesc tot aici ca un cunoscut om de afaceri, Niels Schneker, spunea ca BNR este singura institutie centrala care a reusit sa-l bata pe Soros. Ce parere aveti? Atacurile asupra leului vin din partea capitalurilor aflata sub influenta acestui magnat american? In rest, felicitari pentru analize si toate cele bune.
Pentru Carol: In calitate de consilier al BNR, multumesc in numele institutiei pentru cuvintele frumoase :). Nu cred ca actuala criza a "reinventat" FMI. I-a marit "hardul", fara o upgradare de "soft". Poate va urma una... Pentru Ieronim: Capitalul speculativ de tip Soros nu este decit vag prezent in Romania. Atacurile speculative s-au datorat mai ales trezoreriilor unor banci comerciale care au "pariat" pe o depreciere a lelului iar calculele s-au dovedit gresite. Am spus la TVMC inca din iarna anului trecut ca cine va miza contra leului va pierde.