Inchide fereastra
Aboneaza-te la newsletterul BloomBiz.ro si primesti cele mai importante stiri din Business, Imobiliare, Finante, Cariere, plus cursul valutar al zilei.

Prin abonare sunteti de acord cu Termenii si conditiile bloombiz.ro

Concurs infoturism
Curs valutar Mai multe valute»
EUR EUR down 4.0929
USD USD down 2.9703
GBP GBP down 4.5007
01 Iulie 2009 / 23:49

Toamna vrajbei noastre

A devenit acum limpede. In toamna acestui an Romania nu doar ca nu va iesi din criza economica - abia va intra intr-o zona de turbulenta majora. Mai mult, nici anul viitor nu se anunta unul usor.


Nimeni nu credea ca Zina Maseluta va lasa sub perna guvernantilor bani si planuri pentru o iesire oarecum rapida din criza. De fapt, suntem obligati sa constatam ca nu avem nici bani, nici planuri. Deteriorarea extrem de rapida a situatiei in primele doua trimestre a amputat dramatic veniturile proiectate in buget la visteria publica.

Nu este vorba (doar) de evaziune sau grad scazut de colectare, ci pur si simplu de scaderea tuturor capitolelor din care statul taie taxele: TVA si accize prin diminuarea consumului, impozit de salarii prin cresterea numarului de concedieri, impozit pe profit prin scaderea ratei de profit la nivelul mai tuturor companiilor mici, mijlocii sau mari, etc.

In aceste conditii, banii rezervati investitiilor care sa ajute firmele sa depaseasca marasmul crizei se imputineaza - e obligatoriu sa tai de la investitii, in conditiile in care nu poti sa o faci de la salarii sau pensii. Numai ca forfecind banii de la investitii, reduci si mai mult posibilitatea unui reviriment. Si inchizi cercul unei recesiuni care incepe sa se autoalimenteze.

Nici macar nu mai are rost sa reluam motivele, interne si externe care au condus aici. Am facut-o de prea multe ori, inclusiv in acest spatiu. Este mai important sa vedem cam ce ar fi de facut pentru a nu intra intr-un scenariu si mai negru.

Prima mutare a facut-o banca centrala - a redus simultan dobinda de politica monetara si nivelul rezervelor minime obligatorii. Simplu spus, a lasat mai multi bani pe piata, in conditiile in care pericolul de inflatie, pe fondul scaderii consumului industrial si casnic, nu constituie un risc major.

A fost o miscare neobisnuit de radicala, echivalind cu o doza de adrenalina injectata unui bolnav. Ramine sa urmarim daca acei bani - prin intermediul bancilor comerciale - ajung acolo unde trebuie, adica la firme, prin credite, pe de-o parte, si daca sistemul de dobinzi practicate va raspunde intr-un timp scurt si corespunzator acestui stimul, adica se vor reduce.

Urmatoarea trebuie facuta de guvern. Si ar trebui sa inceapa printr-o mai mare onestitate, in primul rind fata de el insusi. Am vazut rapoartele Comisiei de Prognoza - inca realitatea nu este nici acceptata, nici disecata pe masura gravitatii ei.

Simtul realului este o caracteristica a oamenilor de stat, betia cu apa rece este caracteristica politicenilor mediocri. Realitatea este ca dupa doua decenii de la sistemul planificat de tip socialist avem un aparat guvernamental greoi, stufos si ineficient in conditii de criza, cind "fortele de interventie rapida" sunt cele care trebuie sa intre in functiune.

Prin birouri rod capetele creioanelor functionari demisionari, slab pregatiti si care inca isi infuleca sandviciurile cu salam pe ziare in pauza de prinz. Materializarea unei hotariri de guvern poate dura si luni de zile, si asta daca premierul insusi inroseste telefoanele pentru ca varii institutii sa-si dea mai rapid avizele necesare.
In numele luptei impotriva coruptiei, sistemul de licitatii/achizitii publice este atit de greoi, incit se gripeaza deseori fara sa reduca gradul potential de coruptie.

Mai direct, vorbim de o reforma institutionala care sa inlocuiasca - inclusiv procedural - mamutul lent si birocratic de astazi si sa-i asigure cele doua ingrediente necesare: rapiditate si competenta.

Si se poate incepe prin constituirea unui comitet de interventie rapida, care sa monitorizeze/raporteze zilnic evolutiile, sa propuna solutii punctuale si sa vegheze la materializarea lor rapida, scurtcricuitind lentele drumuri uzuale. Si prin permanetizarea dialogului institutional cu mediul de afaceri.

Una dintre cele mai grave greseli care poate sa le faca un guvern haituit de scaderea veniturilor bugetare este sporirea fiscalitatii/parafiscalitatii. O vasta experienta internationala/istorica arata limpede ca birurile suplimentare te ajuta sa cirpesti o luna-doua-trei un buget dezumflat, insa efectele pe termen mediu si lung sunt exact pe dos.

Nicaieri in lume nu s-a raspuns actualei crize prin sporirea impozitelor, ci prin scaderea acestora. Sunt preferabile imprumuturile interne/externe, chiar daca ele costa. Orice sporire a fiscalitatii va fi resimtita negativ de un mediu de afaceri aproape de colaps.

Trebuie abandonata gindirea reactiva, in favoarea celei strategice, preventive. Deja STIM ca vor urma cel putin inca doua trimestre grele, agravate de un posibil an agricol mediocru in cel mai bun caz.

Deja STIM ca firmele nu mai au comenzi, ca s-a dublat gradul de insolventa bancara la nivelul persoanelor fizice (ceea ce genereaza si o drama sociala), deja STIM ca zona UE - unde se deruleaza cea mai mare parte a comertului nostru exterior - nu isi revine in ritmul asteptat si ca avem nevoie de piete alternative (turarea motoarelor Eximbank este, deocamdata, tot ce s-a facut cu cap si coada in aceasta privinta).

STIM ca IMM-urile sunt cu apa la nari, iar capitalizarea CEC Bank intirzie nici macar din motive financiare, cit birocratice. Nu trebuie sa ajungem ca in toamna sa constatam acutizarea acestor chestiuni si celor pe care nu le-am enumerat pentru a ne intreba ce e de facut.

Nu in ultimul rind, toamna va fi inflamata de luptele politice. Daca ele vor coplesi ratiunea - si vedem zilnic cum se ascut sabiile - situatia se poate degrada pina in punctul in care aproape ca ne intrebam de ce si-ar mai dori cineva sa fie presedinte, premier sau ministru, dincolo de orgolii personale.

Uneori vremurile grele si crizele dau masura valorii individuale si personale mai mult decit perioadele normale.

Poate ca fara macar sa constientizeze acest lucru, clasa noastra politica, in ANSAMBLUL sau, da in aceste zilele grele cel mai important test in fata natiunii, la fel ca politcienii si barbatii de stat care si-au dat masura atunci cind au construit Romania moderna pornind aproape de la un vis privit cu scepticism in multe cancelarii, singerind in transee si gasind calea dreapta in pofida negurilor.

Pentru ca singura lumina care calauzeste un politician atunci cind toate celelalte se sting este dragostea de tara, oricit de patetic suna.

Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici

Sursa: Bloombiz
Tipareste 3208 vizualizari
Newsletter-ul Bloombiz.ro
Zilnic, in contul tau de mail, cele mai importante articole.

Articole similare

adauga comentariul tau


 

 
  • Nelu02/07/2009 09:26

    Din pacate exista foarte mult adevar in acest articol. Nedumerirea mea este: doar eu il citesc? Politicienii ce au de spus? Depindem de "gandirea" lor in momentul de fata. Deci avem nevoie si de fapte pe langa vorbe.

  • alex02/07/2009 10:29

    patriotismul este tocmai ingredientul care lipsese intregii natiuni si ne face atat de diferiti de vecini sau de alte state din lumea civilizata si ne aseamana natiunilor semitribale din lumea musulmana sau africana. nimeni nu e mandru ca e roman e aproape un antonim clasic. plus gradul enorm de primitivism rural pt o natiune moderna. iata motivele inapoierii

  • Catalin02/07/2009 11:07

    Domnule Chirovici, Dvs. ca si mine stiti foarte bine ca actuala clasa politica este incapabila sa scoata tara din criza din simplul motiv ca ea este cea responsabila pentru situatia grea a tarii. Criza financiara globala nu a facut decat sa evidentieze vulnerabilitatile majore ale economiei romanesti. Intr-o tara capitalista in care venitul mediu in sectorul bugetar este mai mare decat cel inregistrat in sectorul privat, si nu cu 2-3% ci cu 30%, care are angajat un bugetar la fiecare doi angajati in sectorul privat, care acorda prime de vacanta anagajatilor Ministerului Finantelor in valoare de zeci de milioane de euro, in timp ce privatii accepta reduceri masive de salarii pentru a nu fi concediati, nu se poate face nimic fara o restructurare completa a sistemului politic care a girat aceasta situatie. Acesti oameni sunt atasati economiei de piata si capitalismului datorita unui singur motiv: este singurul sistem care le permite sa capuseze bugetul de stat si cele locale si sa devalizeze proprietatea publica. Cat despre dragostea de tara, ce sa mai vorbim. Ce dragoste de tara si de generatiile viitoare ale acestei tari pot avea niste oameni care au aprobat in corpore in Parlament cesionarea rezervelor de petrol ale tarii la o redeventa umilitoare? Sau care acum dau iama in rezervele de gaz ale tarii fara sa le pese la implicatiile acestui comportament iresposabil pentru anii care vin? Pentru Dvs: Dragostea de tara nu este si nu poate suna patetic decait celor care nu o au. Va astept comentariile la http://salvati-romania-azi.blogspot.com/

  • eoc02/07/2009 11:51

    Pentru Alex: Patriotismul a ajuns sa aiba o rezonanta de tinichea pentru ca prea adesea a fost folosit ca subterfugiu al unor indivizi dubiosi.Dar vai de neamul care ajunge sa-i fie lehamite sa auda de patrie, drapel si eroism. Ajunge un trib, iar soarta triburilor este de a fi risipite.

  • weber02/07/2009 13:33

    O analiza excelenta. Genial: Simtul realului este o caracteristica a oamenilor de stat, betia cu apa rece este caracteristica politicenilor mediocri. Daca mai face multe analize economice boc chiar nu o sa il mai asculte nimeni. Daca oamenii destepti nu iau fraiele o sa vedem tot timpul mediocri prin Guvern.

  • NicuMur02/07/2009 14:13

    Nu inteleg pentru cine/ce luptati. De cand lumea, cei rai sunt in fata iar cei buni stau in umbra. "Cand il vei da pe rau in mainile dreptatii? Raspunde-mi mie!" striga disperat acum mii de ani unul din asa zisii intelepti, Zoroastru. Si de atunci nimic nou sub soare. S-au succedat generatii dupa generatii traind in aceiasi parametri: societatea umana aduce la suprafata numai viciile naturii umane, iar regina este lacomia. Iar astazi lacomia este ridicata pana la rang de virtute, valorile sunt total rasturnate. Repet, nu pricep pentru ce va zbateti, dle Chirovici? Caci cel ce stie nu vorbeste iar cel ce vorbeste, nu stie. A, daca o faceti doar ptr o bucata de paine mai alba, atunci e pardonabil. Si ca sa se minuneze vulgul de pe margine de cat de acide si pertinente sunt observatiile dvs. Dar, "a spera ca adevarul sau alt lucru de prisos e in stare ca sa schimbe in natura-n fir de par, este piedica eterna ce-o punem la adevar."

  • eoc02/07/2009 15:54

    Pentru NicuMur: Chestia cu "bucata de piine" cred ca-i o gluma - nimeni nu traieste din ce scrie in tara asta si rar in altele. In primul rind - nu "ma zbat", ci impartasesc niste opinii unor amici. In al doilea rind, refuz sa cred ca nu avem dreptul - noi, ca natiune - macar la un nivel acceptabil de plauzibilitate. Cred in Romania lui Eminescu, Caragiale, Cioran, Brincusi, Iorga si Ionescu si nu in Romania lui Ciumac. Si cum spunea batrinul meu mentor, Faulkner, "omul nu doar va dainui, ci va si invinge". In plus, uite-asa, de-al naibii :)). PS Existentialistii au fost niste nefericiti. Desi unii dintre ei au scris niste romane coplesitoare.

  • LunaCrystal03/07/2009 11:56

    "Nebun, da, sint nebun! Dar, lume, daca n-ar fi nebuni ai fi de tot saraca. Caci cei cuminti n-ar face rod nici unii de n-ar muri in locul lor nebunii." Demostene Andronescu

  • LunaCrystal03/07/2009 12:11

    NicuMur, ieri a fost o zi prea frumoasa si cu o incarcatura simbolica prea ridicata sa ma cobor la asemenea lamentatii. Pe 2 iulie, sarbatorim in calendarul ortodox pe Dreptcredinciosul Domn Stefan cel Mare si Sfant, cel mai curajos si mai drept domn pe care l-au avut Tarile Romane. Cu o capacitate demna de un mare strateg si diplomat in acelasi timp, se implica adanc in politica statelor din jur, stiind de fiecare data cum sa incline balanta in favoarea micii Moldove. A intrat in conflicte deschise cu toate statele din jurul Moldovei, dar a stiut pana cand sa intainda coarda cu fiecare astfel incat Moldova sa aiba un cuvant de spus in politica zonei. In sufletele romanilor, Stefan ramane ca marele educator de neam, cel care prin atitudinea sa dreapta si prin credinta sa, indruma neamul spre mantuire. Putem spune ca Stefan, in intreaga sa domnie, pe langa luptele cu dusmanii externi, a dus si o lupta cu insusi caracterul romanilor, aratand lor un exemplu de demnitate si credinta, exemplu ce ii va calauzi pe romani si ii va unii de fiecare data in fata dusmanilor, atat din afata cat si dinauntru (http://ostasul.wordpress.com/2009/07/)

  • LunaCrystal03/07/2009 16:53

    Catalin, enunti teorii frumoase, dar mai greu cu partea experimentala. 1. " Intr-o tara capitalista in care venitul mediu in sectorul bugetar este mai mare decat cel inregistrat in sectorul privat, si nu cu 2-3% ci cu 30%, care are angajat un bugetar la fiecare doi angajati in sectorul privat" Hai sa fim seriosi, in mediul privat, salariul real este mult peste cel pe hartie. In plus, excelam prin munca la negru si la gri. Poate cei din mediul privat care frecventeaza acest site habar n-au ce salarii de mizerie au 80% dintre angajatii bugetari (profesorii care ii invata carte pe copiii lor, angajatii din administratie cu studii superioare, personalul medical). Un numar mic de angajati la stat ating salariul mediu pe economie si aia, prin lege, nu au voie sa mai detina nici o alta functie, publica sau privata. 2. "tara capitalista care acorda prime de vacanta anagajatilor Ministerului Finantelor in valoare de zeci de milioane de euro" E simplu sa invrajbesti salariatii din sistemul privat cu functionarii si sa rezolvi problema prin moartea caprei vecinului/adversarului. Si tocmai vorbeam despre un stimabil din secolul XIX caruia ii era tare draga lupta de clasa. Bun, hai sa taiem capul dusmanilor poporului (administratie, salariati din invatamant etc.). Ii rog pe cei din mediul privat sa-si imagineze dintr-o data o tara fara milioane de salariati in administratie, profesori, sistem sanitar. Cine ar mai cumpara produsele si serviciile companiilor? Cine ar mai merge in concediu/week-end in statiunile romanesti? Cine ti-ar mai cumpara Eugenia, Dacii, servicii, ce cretin ar mai apela la rate, sau ar consuma o gama atat de larga de marfuri? Vezi, d'aia nu-mi place mie utopia. 3. "nu se poate face nimic fara o restructurare completa a sistemului politic care a girat aceasta situatie". La arme! Puneti mana pe ticalosi! Mama lor de exploatatori! Si dup'aia? 4. Mi se pare utopie curata sa crezi ca lucrurile s-ar schimba daca am imbarca clasa politica pe o flota si i-am face vant pe pustiu. Unul din motive ar fi ca, peste nici doua minute, ar aparea politicieni, functionari, pseudointreprinzatori de aceeasi calitate morala si intelectuala. Pur si simplu indivizi clonati. Elitele sunt produsul societatii; toti, de la mic la mare doresc sa fure. Portarul, soferul, chelnerul nu tanjeste la altceva decat sa ia locul sefului si sa capuseze la randul sau mediul de afaceri. Si asta va face. PS Te-ai documentat bine referitor la numarul functionarilor din Occident per capita? Din cate stiu eu, in tarile civilizate sunt mai multi functionari la mia de locuitori decat in Romanica. Mai mult, pe timp de criza, s-a procedat la angajari la stat (administratie, invatamant) atat pentru stimularea consumului, cat si ca o investitie in capital uman de natura sa genereze profit. De "birocratia" spaniola benficiaza si capsunarii, integrati in diferite forme de asistenta sociala si financiara (banii se intorc in economie). De ce nu vin dumnealor in tara? Hai, mediul privat ii asteapta!

1 2 »

Eugen Ovidiu Chirovici

Eugen Ovidiu Chirovici
  • S-a nascut in 1964 si a studiat la ASE-Bucuresti, University of Glasgow si EDI(Grupul Bancii Mondiale). Detine trei titluri de Doctor Honoris Causa si este membru al Clubului de la Berna.
  • A primit Marele Premiu pentru Jurnalism(1999), Premiul Pamfil Seicaru (2000), Premiul pentru Jurnalism al ANSVM (2002), etc. In 2002 a fost decorat de Presedintele Romaniei cu Ordinul "Steaua Romaniei".
  • A publicat peste 1000 de articole in Romania si strainatate si este autorul a cinci romane si patru carti de eseistica pe teme de istorie si economie, printre care "Natiunea virtuala"(2001 - Polirom) si "Noua economie: a,b,c pentru viitorii milionari"(2008-Rao).
Alte articole de Eugen Ovidiu Chirovici
Aboneaza-te la newsletter-ul Bloombiz.ro!