Virusul crizei americane poate contamina sistemul financiar prin bancile straine

Un raport al FMI fara critici sau avertismente ultimative este ca o cafea fara cofeina. Nu trezeste.

Rapoartele FMI ne obisnuisera cu un mesaj mai direct la adresa calitatii actului de gestiune al economiei. Acum apare sintagma "in continuare" ce putea fi la fel de bine inlocuita cu trei puncte; ca sa puna ziaristii ce cuvant considera mai potrivit. Sau poate ca FMI a lasat Uniunii Europene rolul de observator critic al evolutiei economiei romanesti!

Cert este un lucru. La nivel individual incepem sa resimtim un soi de nesiguranta. Chestiunea se discuta din perspectiva macroeconomica. Chiar daca pentru majoritatea dintre noi macroeconomie nu inseamna altceva decat inflatia perceputa prin pretul painii sau al berii (eventual si-si).

Oricum ai interpreta semnalele ingrijoratoare protectia pe care ar fi trebuit sa o ofere economiei, statutul de membru al Uniunii Europene nu se simte. In primul rand pentru ca mecanismele si gradul de accesare ale suportului financiar european abia se fac cunoscute, daramite sa si produca efecte.

Totusi, prin prezenta bancilor straine in Romania, tara noastra era de mult integrata din punct de vedere financiar. Nu ar fi trebuit ca soliditatea conferita de stiinta managementului importat o data cu capitalul strain sa ne fi fost de ajutor in aceste momente?

Experienta bancherilor austrieci, greci, francezi, ce domina sistemul bancar romanesc ar fi trebuit sa constituie o pavaza si nicidecum un semn de slabiciune. Vulnerabilitatea de care vorbeste FMI ne aduce aminte de un episod impredictibil, de la inceputul mileniului.

La un an dupa criza de pe piata bancara turceasca, una dintre cele mai dinamice institutii financiare de la noi, cea care a introdus internet banking-ul in Romania, Banca Turco-Romana, isi inchidea subit portile. Nu a fost un faliment rasunator chiar daca banca a fost listata si la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti.

Nu avea insa active foarte mari desi se situa intre primele zece banci, cu o cota de piata de 4%. De altfel, valoarea intregului sistem bancar din acea perioada nu o depasea pe cea a unei banci medii din ziua de azi, respectiv 4,5 miliarde euro. Calitatea activelor bancii si fondul de garantare a creditelor au acoperit pierderile clientilor, iar scandalul nu s-a extins.

S-a vorbit insa mai putin despre cum a fost posibil falimentul unei banci serioase fapt ilustrat si de disparitia ei in liniste. Banca a fost falimentata de proprii actionari.

In acea perioada, sistemul bancar turcesc intrase intr-o faza acuta de restructurare, iar turcii au preferat sa falimenteze banca din Romania si sa isi limiteze astfel pierderile din Turcia. Inchizandu-i-se robinetul prin care ii erau asigurate lichiditatile din care acorda credite sau facea plati catre clienti, Banca Turco-Romana a falimentat.

Ce legatura are acest exemplu cu ceea ce se intampla acum in Romania? In prezent, managementul bancilor straine pare mai riguros. Totul poate fi o aparenta daca bancile mama din UE vor intampina dificultati in a mai gasi bani ieftini din cauza costului in crestere al refinantarii pe piata financiara europeana.

Pana acum, romanii s-au imprumutat mai ales din economiile occidentalilor. Adica prin filiatia banci europene / banci romanesti, cele dintai atrageau la costuri scazute banii clientilor lor si ii plasau cu randamente foarte bune, mai mari decat in tarile lor, pe piata romaneasca.

Mecanismul acesta se va gripa daca molima americana se va intinde asupra Europei Occidentale. Chiar si fara a avea vreo legatura cu sistemul financiar american, bancile occidentale au de facut fata unei noi conjuncturi.

Inflatia creste in statele UE, iar banii devin (si la ei) mai scumpi. De aceea, se poate intampla ca disponibilitatea de a mai finanta activitatile subsidiarelor din Romania sa fie mai redusa. Exista contraargumentul ca atata timp cat profiturile cele mai mari se fac in Romania, nu exista nici un motiv de temere.

Banii vor continua sa vina. Ramane de vazut... Banca Nationala, prin politica de domolire a creditarii, forteaza prin parghii monetariste cresterea dobanzilor la depozite.

Pana nu demult, bancile straine nu prea erau interesate de banii clientilor romani, pentru ca isi faceau plinul fara probleme din tarile de obarsie. Jumatate din datoria externa a Romaniei, de 50 miliarde euro, o reprezinta imprumuturile de la bancile mama ale bancilor straine.

Ce s-ar intampla daca, pentru a nu-si pierde pozitiile din tarile de origine, bancile straine nu ar mai furniza subsidiarelor lichiditati? Sau si mai rau, cum a fost cazul si cu Banca Turco-Romana, s-ar grabi sa isi recupereze banii investiti in Romania?

Dupa standardele BNR, nici o banca din Romania nu are rating 1, cel mai bun rating de risc. Nu vreau sa merg mai departe cu scenariile… Grupurile financiar-bancare care activeaza in tarile est-europene, asa cum este cazul majoritatii bancilor straine din Romania, pot avea si alte ratiuni decat profitabilitatea atunci cand sunt nevoite sa ia o decizie strategica.

Relatiile istorice dintre o natiune si alta sau lobby-ul politic al tarii gazda, pot constitui o motivatie suficienta pentru care se intra sau se iese dintr-o afacere (a se vedea si decizia Mercedes de a prefera Ungaria, Romaniei si Poloniei). 

La intrebarea, raportul FMI poate fi apreciat ca unul echilibrat sau unul indulgent, raspunsul este: unul circumspect.

Analiza de George Vulcanescu