Haiti

Cristofor Columb a ajuns pe insula situata intre Cuba si Porto Rico in 1492 si un an mai tirziu el fondeaza aici prima colonie din Lumea Noua, pe care o denumeste Hispaniola.

Administratia spaniola este atit de crunta, incit extermina complet, prin munca fortata, infometare si un regim de sclavie sinistru, peste un milion si jumatate de locuitori - adica intreaga populatie a insulei.

Prin urmare, negustorii de sclavi o vor repopula in secolele urmatoare cu africani (ei vor raspindi pe insula setul de credinte samanice cunoscute sub numele de "vaudou" sau "voodoo").

Nici acesti ultimi sositi, muncitori mai ales pe vastele plantatii de trestie de zahar, nu vor avea o soarta mai usoara. Pe masura ce un nou competitor colonial intra in scena - Franta - insula se imparte, practic, in doua: circa doua treimi vor forma Republica Dominicana, avind capitala la Santo Domingo, in vreme ce o treime (sub influenta franceza) va primi denumirea de Haiti, cu capitala la Port-au-Prince.

In secolul al XlX cele doua foste colonii isi proclama independenta; sirul ororilor, insa, continua.

In Haiti apare Francois Duvalier, zis Papa Doc (1907-1971), una dintre cele mai sinistre figuri din istoria umanitatii. Autoproclamat presedinte pe viata in 1964 (conducea deja tara de un deceniu), el instaureaza un regim de-a dreptul patologic.

Formeaza o politie secreta - celebrii Tonton Macoutes - care are practic dreptul de a face orice impotriva dusmanilor reali sau doar prezumtivi ai sceleratului lor sef. In treacat fie spus, conducatorul acestor pretorieni, un anume Barbot, banuit de a fi complotat impotriva Sefului Suprem, este cautat pentru a fi arestat, dar reuseste sa fuga.

Papa Doc este convins de vracii voodoo care-l inconjurau ca respectivul s-a transformat intr-un ciine negru. Duvalier ordona uciderea TUTUROR ciinilor negri din republica.

Dupa ce Barbot - care nu se transformase, fireste, in ciine - este capturat, el este torturat citeva luni (existau tratamente speciale pentru ca victimele sa fie tinute in viata cit mai mult) si apoi decapitat.

Papa Doc i-a pastrat teasta in dormitorul prezidential timp de citeva luni: in fiecare seara ii tinea o predica taioasa despre tradarea lui. Tonton Macoutes asasineaza, tortureaza, violeaza si jefuiesc in voie timp de trei decenii.

Celebrul scriitor britanic Graham Greene le "dedica" un roman, "Comediantii". Nici moartea lui Papa Doc nu aduce vremuri mai bune pentru nefericitii haitineni.

Conducerea este preluata de fiul fostului presedinte, Jean Claude Duvalier, zis Baby Doc. Si el continua acelasi regim de teroare impotriva unei firave opozitii.

Republica Dominicana a cunoscut "domnia" lui Rafael L. Trujillo - daca aveti nervii tari, cititi "Sarbatoarea Tapului" de Mario Vargas Llosa.

A fost in cele din urma ucis de un complot militar, dupa o conducere la fel de singeroasa ca a "omologului" sau din sud. Printre altele, se distra aruncind oameni din elicopter si un ministru "tradator" a fost obligat sa manince orez gatit cu carnea propriilor sai copii.

Adaugati celor de mai sus o saracie descalificanta - cei mai multi locuitori au un venit de citiva dolari pe luna - analfabetism in masa si o delicventa impinsa la cote extreme.

Intr-adevar, Haiti pare un tarim batut de Dumnezeu, lovit de tragedii inimaginabile si, in anumite perioade, parca rupt de lumea civilizata, desi se afla doar la o aruncatura de bat de cea mai puternica tara a lumii, Statele Unite ale Americii.

Nici boicotul international, nici formatiunile politice interne nu au reusit, de-a lungul istoriei sale nenorocite, sa-i dea o forma inteligibila si reconoscibila pentru lumea de astazi.

Prea putina lume - inclusiv in Romania - a fost interesata in ultimul secol de aceasta tara si de ororile care se intimplau acolo. In romanul dedicat razboiului civil din Spania, Ernst Hemingway foloseste ca motto celebrele versuri ale lui John Donne - Nici un om nu este o insula singuratica. (...) Atunci cind bat clopotele, nu te intreba pentru cine bat; bat pentru tine.

Haiti este o lectie de bestialitate a istoriei in secolul in care omul a ajuns pe Luna. Doar solidaritatea umana, manifestata poate mai accentuat dupa aceasta ultima tragedie, o va aduce, sa speram, in atentia unui public mondial uneori mai preocupat de frizura unei vedete decit de o tragedie apocaliptica ce se consuma la un pas de ea.

Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici